14Vezi toate fotografiile

Cercuri pastorale desfășurate în Protopopiatul Suceava I

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

În cadrul protopopiatului Suceava I, cercurile pastorale s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui Protopop Doru Budeanu, a părintelui misionar protopopesc Croitoru Iustin, și a diaconului misionar Valentin Nicșan.

La cercurile pastorale afiliate protopopiatului Suceava I, la finalul dezbaterilor au fost organizate alegeri, prin vot secret, în urma cărora au fost desemnați, în conformitate cu prevederile venite din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, responsabilii fiecărui Cerc Pastoral pentru anul 2020.

Cercul numărul 1 (Sfântul M.Mucenic Dimitrie)

Cercul numărul 1 s-a întrunit  la parohia cu hramul: ,,Sfântul Dumitru”- Suceava, în data de 29.10.2020. Coordonatorul cercului este preotul Duțuc Adrian. Membrii Cercului Pastoral I din Protopopiatul Suceava I sunt: Pr. Irimia Dumitru –  Parohia „Sfânta Înviere”, Pr. Irimia Ioan -  Parohia „Sfânta Inviere”; Pr. Hostiuc Florin – Parohia „Sfântul Gheorghe”, Mirăuți; Pr. Florea Mihai Iulian – Parohia „Sfântul Dumitru”; Pr. Duțuc Adrian – Parohia „Sfântul Dumitru”; Pr. Cojocar Remus Iustinian – Parohia „Sfântul Dumitru”; Pr. Horga Nicolai – Parohia „Sfântul Dumitru”; Pr. Mera Teodor – Parohia „Adormirea Maicii Domnului”; Pr. Costiuc Tiberiu – Parohia „Adormirea Maicii Domnului”; Pr. Paicu Nicolae – Parohia „Sfântul Nicolae”; Pr. Mihordea Tiberiu - Parohia ”Sfântul Nicolae”; Pr. Vârlan Viorel – Parohia „Nașterea Maicii Domnului”; Pr. Gheorghiță Dan – Parohia „Nașterea Maicii Domnului”; Pr.  Curic Ionut – Parohia „Sfântul Simeon”; Pr. Văideanu Bogdan – Parohia „Sfântul Simeon”; Pr. Hisem Stefan – Biserica „Sfinții Arhangheli”, Cimitir I; Pr. Belei Ionut Adrian – Biserica „Sfinții Arhangheli”, Cimitir I; Pr. Curic Bogdan – Biserica „Inălțarea Domnului”, Cimitir II; Pr. Ciupu Constantin – Biserica „Înălțarea Domnului”, Cimitir II; Pr. Maghiar Mihai – Parohia „Sf. Apostoli Petru si Pavel”; Pr. Mazarache Alexandru – „Sfinții Împărați Constantin si Elena”;

La ora 17.00 s-a citit acatistul Maicii Domnului, după care preotul Duțuc Adrian a susținut referatul cu tema ,,Familia creștină în era digitală (provocări)”. După prezentarea referatului au început dezbaterile, pornind de la umătoarele aspecte: 1. Vocația familiei creștine; 2. Provocările familiei în era digitală (statistici) 3. Dependența digitală. Dezbaterile au fost intense, ajungându-se la următoarele concluzii unanime: dependența de internet duce la însingurare, boli psihice, etc.

Cercul numărul 2 (Sfântul Apostol Andrei

Cercul numărul 2 s-a întrunit  la parohia cu hramul: ,,Izvorul Tămăduirii” - Burdujeni, în data de 26.10.2020. Coordonatorul cercului este preotul Husarciuc Gheorghe. Membrii Cercului Pastoral II din Protopopiatul Suceava I: Pr. Bîrsan Ion – Parohia „Sfinții Arhangheli”, Ițcani; Pr. Clipa Mihai Al. – Parohia „Sfinții Apostoli”, Ițcani II; Pr. Duțuc Ioan – Parohia „Sfântul Andrei”; Pr. Hrecinic Bogdan – Parohia „Sfântul Andrei”; Pr. Boiciuc Modest – Parohia „Sfântul Andrei”; Pr. Băițan Cristian – Parohia „Sf. Gheorghe”, Burdujeni; Pr. Danalache Ioan Augustin – Parohia „Sf. Gheorghe”, Burdujeni; Pr. Hirghiligiu Ciprian – Parohia „Sf.  Constantin si Elena”, Burdujeni; Pr. Hirghiligiu Neculai – Parohia „Sf.  Constanttin si Elena”, Burdujeni; Pr. Hirghiligiu Dumitru – Parohia „Sf. Vasile cel Mare”, Burdujeni; Pr. Husarciuc Gheorghe – Parohia „Acoperămantul Maicii Domnului”, Burdujeni; Pr. Cotlet Marius – Parohia „Acoperămantul Maicii Domnului”, Burdujeni; Pr. Stamatin Laurențiu – Parohia „Izvorul Tămăduirii”, Burdujeni; Pr. Iacoban Bogdan – Parohia „Izvorul Tămăduirii”, Burdujeni; Pr. Oprișan Cornel – Parohia „Sfânta Treime”, Burdujeni sat.

La ora 18.00 s-a oficiat slujba vecerniei, după care preotul Husarciuc Gheorghe a susținut referatul cu tema ,,Familia în era digitală ”. După prezentarea referatului au început dezbaterile  pornind de la umătoarele aspecte: 1.Lipsa de timp datorată dependenței de virtual 2.Trăirea în virtual 3.Evadarea din capcana virtualului. Preoții au prezentat soluții pentru rezolvarea acestei crize cu care se confruntă familia creștină,pornind de la experiența personală misionară. S-a hotărât ca la următoarele cercuri pastorale să fie invitați și profesorii de religie.

Cercul numărul 3 (Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil)

Cercul numărul 3 s-a întrunit  la parohia Ipotești cu hramul,,Sfinții Arhangheli” ,în data de 27.10.2020. Coordonatorul cercului este preotul Mitu Pascal. Membrii Cercului Pastoral III din Protopopiatul Suceava I sunt: Pr. Bobu Constantin – Parohia Ipotești; Pr. Munteanu Gabriel – Parohia Ipotești; Pr. Filon Ionuț – Parohia Parohia Lisaura; Pr.Bejenar Mircea – Parohia Tișăuți; Pr. Ieremie Ioan – Parohia Mitocul Dragomirnei I; Pr. Țurcă Silvestru – Parohia Mitocul Dragomirnei II; Pr. Silea Volintiru Toader – Parohia Mitocaș; Pr. Grivincă Alexandru – Parohia Adâncata I; Pr. Mitu Pascal – Parohia Adâncata II; Pr. Horga Dimitrie – Parohia Călugăreni; Pr. Căuneac Constantin – Parohia Fetești.

La ora 17.00 s-a citit acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov, după care preotul Bobu Constantin a susținut referatul cu tema  ,,Pastorația familiilor și a tinerilor în epoca digitalizării”. După prezentarea referatului au început dezbaterile  pornind de la umătoarele aspecte: 1. Pastorația tinerilor și a familiilor  2. Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în mediul virtual. S-a ajuns la concluzia că este o perioadă grea pentru misiunea bisericii,dar trebuie căutate soluții pentru promovarea creștinismului ortodox autentic,chiar și în mediul virtual. S-a hotărât ca la următoarele cercuri pastorale să fie invitați și profesorii de religie.

Cercul numărul 4 (Sfântul Serafim din Sarov)

Cercul numărul 4 s-a întrunit  la parohia Dumbrăveni II , cu hramul,, Nașterea Maicii Domnului”,în data de 19.10.2020 .Coordonatorul cercului este preotul Chelba Constantin. Membrii Cercului Pastoral IV din Protopopiatul Suceava sunt: Pr. Budeanu Doru – Parohia Salcea; Pr. Isache Adrian – Parohia Salcea; Pr. Mihoc G. George – Parohia Plopeni; Pr. Mihoc N. George – Parohia Plopeni; Pr. Pascal Daniel – Parohia Mereni; Pr. Mihoc Dimitrie Parohia Prelipca; Pr. Popescu Adrian – Parohia Văratec; Pr. Ioniță Vasile – Parohia Dumbrăveni I; Pr. Agapi Ionuț – Parohia Dumbrăveni II; Pr. Nădejde Bogdan – Parohia Dumbrăveni III; Pr. Chelba Constantin – Parohia Dumbrăveni IV; Pr. Dobrițoiu Ionu – Parohia Sălăgeni.

La ora 17.00 s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, după care preotul Agapi Ionuț a susținut referatul cu tema ,, Familia creștină în era digitală”. După prezentarea referatului au început dezbaterile  pornind de la umătoarele aspecte: 1. Tinerii și rețelele de socializare; 2. Tinerii între Biserică și Internet; 3. Conflictul  între generații provocat de era digitală. Clericii prezenți au subliniat faptul că apropierea de Hristos trebuie să se  facă intr-un mod real (nu virtual),digitalizarea are avantaje și dezavantaje.S-a hotărât ca la următoarele cercuri pastorale să fie invitați și profesorii de religie.

Cercul numărul 5 (Sfântul Nectarie)

Cercul numărul 5 s-a întrunit  la parohia Hânțești I ,cu hramul,, Duminica Tuturor Sfinților”,în data de 13.10.2020 .Coordonatorul cercului este preotul Nichitean Constantin. Membrii Cercului Pastoral V din Protopopiatul Suceava I sunt: Pr. Marișca Constantin – Parohia Berești; Pr. Viziteu Iulian – Parohia Hânțești I; Pr. Croitori Florin – Parohia Hânțești II; Pr. Rusu Constantin Liviu – Parohia Zvoriștea; Pr. Rusu Constantin – Parohia Zvoriștea; Pr. Cîrlan Constantin – Parohia Dealu; Pr. Orhei Ionuț – Parohia Poiana; Pr. Boca Ioan Dorin – Parohia Slobozia; Pr. Nichitean Constantin – Parohia Șerbănești; Pr. Anitei Dumitru – Parohia Stânca; Pr. Stavovei Vasile – Parohia Stâncuța;

La ora 16.00 s-a oficiat slujba vecerniei cu litia,ora 17.00 acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, după care preotul Iulian Vizitiu a susținut referatul cu tema ,,Cuvioasa Parascheva-ocrotitoarea Moldovei”. Părintele Iulian a prezentat viața Sfintei Cuvioase Parascheva după care a subliniat importanța pelerinajului. Clericii care fac parte din acest cerc pastoral au propus să îndemne pe credincioșii păstoriți de sfințiile lor(inclusiv pe tineri și copii) să organizeze pelerinaje la sfinții din zona Moldovei, să intensifice relația cu tinerii prin susținerea de cateheze,formarea unui cor,proiecții de filme religioase.S-a hotărât ca la următoarele cercuri pastorale să fie invitați și profesorii de religie

Cercul numărul 6 (Sfântul Ștefan cel Mare)

Cercul numărul 6 s-a întrunit  la parohia Cajvana I , cu hramul,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”,în data de 20.10.2020 .Coordonatorul cercului este preotul Davidoaia Gheorghiță. Membrii Cercului Pastoral VI din Protopopiatul Suceava I sunt: Pr. Melinte Florin – Parohia Mihoveni; Pr. Lazăr Viorel – Parohia Mihoveni; Pr. Nistor Spiridon – Parohia Botoșana; Pr. Coca Nicolae – Parohia Botoșana; Pr. Morar Nichifor – Parohia Comănești; Pr. Maloș Florin – Parohia Comănesti; Pr. Moroșan Dumitru – Parohia Humoreni; Pr. Davidoaia Iulian – Parohia Cajvana I; Pr. Davidoaia Marius – Parohia Cajvana I; Pr. Rezuș Radu Sorinel – Parohia Cajvana II; Pr. Hopulele Mihai Bogdan – Parohia Cajvana II; Pr. Mihoc Cristian – Parohia Pătrăuți I; Pr. Herea Gabriel Dinu – Parohia Pătrăuți II; Pr. Tomoiagă Leonard – Parohia Todirești; Pr.Medrihan Ionel – Parohia Costâna; Pr. Croitor Lazăr – Parohia Părhăuți; Pr. Grigorean Vasile – Parohia Soloneţ.

La ora 17.00 s-a oficiat slujba Agheazmei  mici și acatistul sfinților mărturisitori Visarion,Sofronie și Oprea, după care preotul Davidoaia Gheorghiță a susținut referatul cu tema ,, Familia în fața provocărilor contemporane”. După prezentarea referatului au început dezbaterile  pornind de la umătoarele aspecte: 1.Abandonul școlar  2.Ruptura între părinți și copii datorită emigrării  3.Efectele nocive ale internetului asupra copiilor. Preoții prezenți au constatat la unison că există o lipsă acută de comunicare în familia contemporană,navigarea pe internet să se facă cu dreaptă socoteală.S-a hotărât ca la următoarele cercuri pastorale să fie invitați și profesorii de religie.

Cercul numărul 7 (Sfântul Mucenic Ciprian)

Cercul numărul 7 s-a întrunit  la parohia ,,Sfântul Gheorghe”- Grigorești (comuna Siminicea),în data de 12.10.2020 . Coordonatorul cercului este preotul Cobzaru Andrei –Alin. Membrii Cercului Pastoral VII din Protopopiatul Suceava I sunt: Pr. Serediuc Cătălin – parohia Fântânele; Pr. Martineac Ilie – Parohia Bănești; Pr. Leucă Mihai – Parohia Stamate; Pr. Daraban Ioan – Parohia Siminicea I; Pr. Buruiană Paul – Parohia Siminicea II; Pr. Lăcătuș Adrian – Parohia Grigorești; Pr. Turcu Victor – Parohia Verești; Pr. Croitoru Iustin – Parohia Corocăiești; Pr. Cernăutan Eduard – Parohia Corocăiești; Pr. Cobzaru Andrei Alin – Parohia Bursuceni.

La ora 16.00 s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, după care preotul Lăcătuș Adrian a susținut referatul cu tema ,,Cuvioasa Parascheva,ocrotitoarea Moldovei”. Părintele Adrian a evocat viața Sfintei Cuvioase Parascheva după care a îndemnat pe cei prezenți să aspire la o viață plină de sfințenie. Clericii care fac parte din acest cerc pastoral au propus să intensificăm relația cu tinerii prin susținerea de cateheze, ateliere de pictură bisericească, formarea unui cor.

Adăugați un comentariu