Salon virtual de carte „Filantropie și-n pandemie”

fp_1

Campania Filantropie și-n pandemie vine ca răspuns la nevoia și la dorința noastră de a fi alături de cei pe care viața îi încearcă mai des, de vârstnicii din căminele sociale, atât de amenințați de suferință, mai ales în această perioadă.

În această perioadă, Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Instituția Prefectului – județul Suceava, Monitorul de Suceava, Televiziunea Intermedia Suceava, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” – specializarea Asistență Socială, Iași, Asociația Șanse Egale, Valoare, Adevăr – SEVA și Asociația Proiect Pro Europa derulează activități în cadrul campaniei „Filantropie și-n pandemie”, inițiativă complementară de prevenire și management al situației generate de Pandemia de COVID-19, în căminele de bătrâni din județul Suceava.

Campania se desfășoară în contextul socio-medical și filantropic actual, respectiv: dificultățile cu care se confruntă căminele pentru persoane vârstnice în contextul pandemiei Covid-19; recomandarea Consiliului Uniunii Europene, din 22 mai 2018, privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, respectiv ridicarea nivelului de competențe personale, sociale și de a învăța să înveți, pentru a îmbunătăți gestionarea vieții care ține seama de aspecte de sănătate și este orientată spre viitor; proclamarea anului 2020, de către Patriarhia Română, ca An comemorativ al filantropilor ortodocși români și An omagial al pastorației părinților și copiilor.

Lansarea campaniei a avut loc duminică, 1 noiembrie a.c., în ziua prăznuirii Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, în cadrul Salonului caritabil virtual de carte, prilej cu care a fost prezentată şi cartea Familia și filantropia – două instituții divino-umane, semnată de IPS Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, căruia i se și datorează ideea evenimentului caritabil. Părintele Arhiepiscop a oferit campaniei un important fond de carte, în care se regăsesc 21 de titluri, în multiple exemplare, ce-i poartă semnătura de autor sau de coordonator, și care au putut fi achiziționate de către participanții la webinar-ul de lansare/prezentare de carte pastoral-misionară: preoți, profesori, reprezentanți ai unor instituții publice și ai societății civile, presă, reprezentanți ai unor asociații de părinți și ai consiliilor elevilor.

Fondurile obținute astfel vor fi folosite, în integralitate, pentru achiziționarea de medicamente, materiale sanitare, echipamente de protecție destinate căminelor pentru persoane vârstnice din județul Suceava.

Unele dintre cele 21 de volume prezentate în galeria virtuală de autor, selectate – de altfel, nu cu mică dificultate – dintre peste 60 de titluri ce poartă semnătura IPS Părinte Calinic, au fost recenzate în cadrul webinar-ului, astfel: Familia și filantropia – două instituții divino-umane, cel mai recent volum semnat de IPS Calinic, apărut în luna octombrie a acestui an, la Editura Crimca – lector Mihaela Grădinariu, profesor și scriitor, membru în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași; Triodul – Golgota pocăinței. 33 de Predici, publicație a Editurii Doxologia, 2011, recenzată de pr. prof. Constantin-Bogdan Feștilă, coordonator al Centrului Cultural Catehetic Sfântul Nicolae, Fălticeni, singurul de acest fel din județul Suceava; Duminicile – peceți ale Învierii. 40 de Predici la Duminicile Octoihului, Editura Doxologia, 2010, cronică realizată de pr. prof. dr. Alexandru Cojocari, Parohia „Sfântul Nicolae” Vama, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc.

Până la această dată, în campanie sunt antrenate peste 80 de instituții și organizații nonguvernamentale : Inspectoratul Școlar Județean Suceava; Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, sectorul Social-Filantropic; Instituția Prefectului – județul Suceava; Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, specializarea Asistență Socială; Monitorul de Suceava; Televiziunea Intermedia Suceava; Asociația Șanse Egale, Valoare, Adevăr – SEVA; Asociația Studenților și Absolvenților de Teologie Asistență Socială – Iași și Asociația Proiect Pro Europa, parteneri; ca și despre Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava; Spitalul de Urgență Mavromati Botoșani; Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc; Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” București, Centrul regional împotriva traficului de persoane Suceava, Asociația ,,Suflet pentru suflet” Bilca, Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” Iași; Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Nicolae”, Fălticeni; Asociația Multicare; Asociația „Luptăm cu autismul” Dornești, Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Hârja, Parohia „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc; Parohia „Sfântul Nicolae” Sadova; Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Ciumârna; Parohia „Sfântul Nicolae” Vama; Parohia Șcheia I; SC AIDA SRL; LAR CHEMICAL R&A; Farmacia Darifarm; SC Alyada Complet Style Srl; școli gimnaziale, licee și colegii din județele Suceava, Iași, Bacău, Neamț, Botoșani și din municipiul București.

Ambasadorul campaniei „Filantropie și-n pandemie” este artista Angelica Flutur, o prezență, de altfel, constantă în proiectele ce se adresează Căminului pentru Persoane Vârstnice Solca; artista a reiterat susținerea sa și de această dată.

„Campania Filantropie și-n pandemie vine ca răspuns la nevoia și la dorința noastră de a fi alături de cei pe care viața îi încearcă mai des, de vârstnicii din căminele sociale, atât de amenințați de suferință, mai ales în această perioadă. Activitățile campaniei continuă, și cei care doresc să devină plăsmuitori de bine pentru «bunicii rătăciți de cei dragi ai lor» sunt așteptați cu recunoștință să ni se alăture.”( Daniela Ceredeev, inspector şcolar pentru disciplina religie, coordonator)

Și în zilele care urmează, cei care doresc un volum sau mai multe dintre cele prezentate în salonul virtual de carte pot face o donație în contul RO13 RZBR 0000 0600 1360 0238, CIF: 28568800, sprijinind astfel acest proiect filantropic.