Mănăstirea Humor a aniversat 30 de ani de la reînființare

Zi de mare bucurie a fost duminică, 27 iunie 2021, la Mănăstirea Humor din judeţul Suceava, care a aniversat 30 de ani de la reînfiinţare. Locaşul de închinăciune al aşezării monahale şi-a serbat cu acest prilej al doilea hram, Soborul Tuturor Sfinţilor. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul.

Aniversarea a trei decenii de la reînfiinţarea Mănăstirii Humor din judeţul Suceava, a fost marcată în Duminica Tuturor Sfinţilor prin Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat în faţa clopotniţei strevechii aşezări monahale de soborul slujitorilor, de maicile stareţe de la mai multe mănăstiri din Bucovina şi de credincioşii îmbrăcaţi în costume naţionale. Ierarhul s-a închinat în Biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Soborul Tuturor Sfinţilor”, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în incinta aşezământului monastic. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte arhimandritul Nectarie Clinci, exarh zonă, şi părintele Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul Psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota” din Suceava, dirijat de părintele Constantin Dan Magdalena. În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Sofronie Fischer a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Sihăstria Putnei din județul Suceava.

În cuvântul de învăţătură adresat pelerinilor, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a făcut referire la semnificaţia Duminicii Tuturor Sfinţilor.

Stavrofora Parascheva Sorohan, stareţa Mănăstirii Humor, a menţionat că la serbarea celui de-al doilea hram s-au marcat 30 de ani de când s-a reînfiinţat aşezământul monastic la iniţiativa vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen. 

Credincioşii din satul Humor şi din alte părţi ale Bucovinei au participat cu multă evlavie la acest moment de sărbătoare. Oamenii au arătat astfel preţuirea faţă de biserica Mănăstirii Humor, dar şi faţă de obştea care se osteneşte să menţină rânduiala monahală.

Programul liturgic s-a încheiat cu un Trisaghion pentru ctitorii Mănăstirii Humor mutaţi la Domnul.

Amintim că pe 14 iunie 2020, biserica Mănăstirii Humor a fost resfinţită de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, după ample lucrări de restaurare şi de înfrumuseţare.