La Suceava a avut loc etapa eparhială a Concursului catehetic național: ,,Biserica – familia românilor de pretutindeni’’

imagine3

Miercuri, 21 aprilie 2021, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” din cadrul Centrului Eparhial Suceava a avut loc evaluarea și premierea celor mai bune proiecte catehetice, din Eparhia Sucevei și Rădăuților, înscrise în cadrul Concursului Național Catehetic Biserica, familia românilor de pretutindeni, organizat de către Sectorul teologic – educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, în contextul declarării anului 2021 ca An omagial al pastorației românilor din afara României.

Concursul s-a adresat copiilor și tinerilor din grupurile catehetice ale parohiilor aflate atât în țară cât și în diaspora românească și a constat în realizarea unui proiect de comunicare, schimb de experiențe și trăiri prin imagini, sunet și film, de către copii, sub îndrumarea preotului din parohie și a profesorilor colaboratori în cadrul centrului de cateheză. Proiectul a avut un caracter cultural, direcționat spre acte de filantropie, fiind realizat și implementat în întregime de către tineri. Concursul a avut în vedere familia creștină, cu preocupările și nevoile actuale. S-a avut în vedere apropierea copiilor de părinții lor, facilitarea comunicării între cei de acasă și cei plecați în străinătate, descoperirea realității de aici și a celei de acolo și, nu în ultimul rând, conștientizarea rolului Bisericii în viața creștinilor din țară și din diaspora.

Potrivit regulamentului concursului, la etapa eparhială au participat cele mai bune proiecte desfășurate la nivelul celor cinci protopopiate din județul Suceava. Evaluarea proiectelor înscrise în concurs a fost efectuată de către o comisie aprobată de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alcătuită din prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie în cadrul ISJ Suceava, pr. Vasile Cruț, director în cadrul Sectorului Social-filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și prof. Cristi-Gabriel Hurjui, inspector pentru cateheză. Structura comisiei a fost desemnată prin regulamentul de organizare și desfășurare a concursului.

Premiul I a fost obținut de către Parohiile Bosanci I și Cumpărătura din Protopopiatul Suceava II cu proiectul: Aștept să te întorci acasă. Cel de-al doilea premiu a fost obținut de către Parohia Sfântul Procopie Milișăuți, Protopopiatul Rădăuți, cu proiectul: Hristos – Lumina românilor de pretutindeni. Cel de-al treilea loc a fost ocupat de către Parohia Sfântul Nicolae Uncești, Protopopiatul Fălticeni, cu proiectul Români pentru români. Premiul Special Episcop Irineu Crăciunaș, pentru continuitate și performanță în activitatea catehetică a fost oferit Parohiilor Sf. Nicolae Sadova și Nașterea Macii Domnului Câmpulung Moldovenesc din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.

Participanții acestei etape a concursului vor fi premiați într-un cadru festiv, după sărbătoarea Învierii Domnului. Câștigătorii de la nivel eparhial, vor fi premiați la București, într-o festivitate organizată de către Patriarhia Română, pe data de 21 mai, la pomenirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu prilejul sărbătoririi hramului istoric al catedralei patriarhale.

Proiectul care a obținut punctajul maxim din partea comisiei de evaluare  a avut în atenție dorința copiilor rămași în România de a-și revedea părinții plecați la muncă în străinătate.

Activitățile demarate de către organizatorii proiectului, pr. Bujorean Ioan și pr. Brahariu Mihăiță, împreună cu doamnele preotese Bujorean Tamara și Brahariu Angela, au urmărit, printre altele, confecționarea unor căni personalizate care conțineau fotografia fiecărui copil, tricolorul, un mesaj catehetic inspirat din scrierile Sf. Părinți și un mesaj din partea copiilor pentru părinții lor, aflați departe de casă.

Aceste căni au fost destinate comercializării, iar cu sumele adunate, copiii doresc să o ajute pe tânăra Andreea Iordănescu, în vârstă de 19 ani, din județul Iași, care a avut un groaznic accident în vacanța de iarnă și care a ieșit recent din comă și are nevoie de recuperare specială la o clinică din Germania.

De asemenea, pentru că ne aflăm în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul, preoții celor două parohii implicate în proiect au organizat și activități de îngrijire a mormintelor celor adormiți a căror rude sunt plecate în străinătate.

Proiectul a urmărit și derularea unor activități în parteneriat cu parohii din diaspora (Grecia, Austria, Italia, Belgia), care au fost invitate să participe la mediatizarea și sprijinirea cazului medical amintit, iar copiii din diaspora au confecționat și ei, la rândul lor, niște căni personalizate cu mesaje către cei de acasă. Din dorința unei colaborări mai bune cu credincioșii plecați peste hotare, preoții din cele două parohii câștigătoare au înființat diaspora parohiei.

Emoțiile și dorul copiilor pentru părinții plecați de lângă ei sunt copleșitoare, iar materialul video realizat în cadrul proiectului, care conține mesajele unora dintre copiii participanți, rămâne o garanție a acestei realități.

Prof. de religie, Bujorean Tamara-Loredana, de la Școala Gimnazială Bosanci, unul dintre coordonatorii proiectului, afirma: „Le-am lansat provocarea de a-mi spune care este cea mai frumoasă veste pe care au primit-o vreodată. Am descoperit în răspunsurile lor că întoarcerea acasă a părinților a fost cea mai frumoasă veste pe care au primit-o…Câtă emoție era pe fețele lor! Nu conta la revenirea în țară cu ce veneau părinții, ci faptul că veneau…”.

Emoțiile i-au cuprins și pe membrii comisiei și credem că i-ar cuprinde și pe cei care ar fi părtași acestor mărturii care vorbesc despre dor, despre părinți și despre țară. Emoționant a fost și mesajul unei tinere adolescente, stabilită de trei ani în Belgia, care mărturisea printre lacrimi: „Îmi este foarte, foarte dor de România. Mi-e dor de tot. E urât că aici lumea nu-i chiar atât de de treabă. Lumea în România e diferită. Nu o fi țara noastră atât de dezvoltată economic, dar România înseamnă acasă. România este România. Aș face orice să vin înapoi în România.”

 

Felicităm pe toți participanții, din fiecare parohie și în mod deosebit pe cei care au ajuns la etapa eparhială, dorindu-le mult spor și ajutor de la Bunul Dumnezeu, iar câștigătorilor Premiului I, le dorim mult succes în etapa următoare a concursului și ne rugăm ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos cel ce a zis: Eu Sunt Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6), să facă o minune și să împlinească cât mai curând speranțele acestor copii minunați, făcând posibilă o cale mai bună, aceea de a reveni acasă.

arhid. prof. Hrișcă Bogdan – Mihai,

consilier Sectorul Educațional – Teologic

 

prof. Hurjui Cristi – Gabriel,

inspector cateheză parohială

 

Leave a Reply