Despre Sfântul Ierarh Nectarie, Taumaturgul de la Eghina, înscris în cea de-a noua filă în Sinaxarul lui Brumar, spun mărturisitorii Bisericii că „trăia ca un înger în trup, iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul și milostenia (…) și trăgea pe mulți la Hristos, revărsând în jurul lui pacea, bucuria și lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia și odihnea pe toți care veneau la chilia lui.”.
Iar gândul meu, poposit pe filele de acatist al sfântului vădit „ca un trandafir proaspăt înflorit”, s-a atins și de-o poveste din vara ce tocmai s-a-ntors cu fața spre apus și s-a și dus, lăsând în urma ei recunoștința că-n umbra și sub streașina mănăstirilor noastre se scriu, cu literele rugăciunii ce filigranează sufletul și cu mătăniile neobosite ale mâinilor ce nu se mai opreasc din trudit și din plăsmuit, file patericale de înțelepciune, din care fiecare poate să culeagă cele bune.
O astfel de filă s-a scris, vă spuneam, nu tare demult, la Mănăstirea Dragomirna, într-una din zilele în care copii de la Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod”, din Suceava, și profesorii care le ofereau în dar un astfel de timp doar al lor, descopereau – în activitățile Școlii de vară „Copii la altar”- tainele unor ateliere de creație și de „sănătate curată”.
Să vă mai povestesc, așadar, despre nectar de rugăciune și ambrozie de muncă neobosită, la Dragomirna.
Cine știe grija pe care maica stareță, stavrofora Maria Magdalena Gherghina, o pune în toate nu va fi uimit și-mi va da dreptate când spun că e, la Dragomirna, o adevărată și duhovnicească prisacă. Și-n fiecare umbră de zid, ce tăinuiește-a-gândului smerit și supus cetate, ca și-n fiecare freamăt de livadă, sau la adăpostul odoarelor de neprețuit, ce scriu prin lume – despre Veșnicie și înveșnicire – alte și alte povești, se-ascunde, de fapt, o altă răsuflare de jertfă. Un alt suflet ce și-a-nchinat, frumos, și înțelept, și încredințat, viața întreagă Mirelui Hristos.
Mai întâi, ne-am făcut, cu toții, închinare și rugăciune. Pentru că nu poți numi altfel bucuria aceea tainică de a-L descoperi, în lumina sfintelor icoane și-n erminii, decât că devii întreg, fie chiar și pentru câteva clipe, rugăciune.
A urmat uimirea întâlnirii cu cele câteva manuscrise ieşite din şcoala de caligrafi şi miniaturişti de la Dragomirna, cu Evangheliarul ferecat în 1557, sau crucea din lemn de abanos cu admirabile sculpturi în lemn, ferecată în 1542, dar și cu multe alte odoare tăinuite de bolta-muzeu. Și parcă fiecare respirație se contopea cu izul tulburător al timpului trecut, dar cu anevoie de uitat.
În scurtă vreme, într-un atelier străjuit de îngeri și sfinți, ce-și adăstau duioșia pe pânză de icoane, am învățat, și pruncii și noi (cei întorși, dintr-odată, cu nostalgie în vremea bucuriilor de prunci), să așezăm pe semne de carte mărunte și plăpânde flori de câmp, presate și vânturate la vremea-nserării și-a privegherilor ce știu s-aducă liniștea și liniștirea. Si-apoi, pe fiecare semn de carte, am și înscris câte-un verset sau câte-un vers dintre cele ce făgăduiesc mântuirea.
Când a fost vremea să facem din coacăze negre nectar și să înțelegem că din Cer ne sunt Binele și Bunele toate, măicuța din „laboratorul de vindecare” ne-a amintit că e un rost în fiecare fruct și-n fiecare floare și că și sufletele noastre dau frumos în pârg, dacă avem credință și răbdare.
Și-ntr-un târziu, spre vremea înserării, ne-a fost hărăzită o altă minunată întâmplare: ce taine știu albinele și cât de măiestrit fac mierea tămăduitoare. Mai știe cineva ce simte sufletul și cât îi e de bine când dintr-un capăt de fagure adună miere proaspătă de-albine?
Iar gândul nostru de luat acasă, ca pe o carte mică de rugăciuni, pe care-o porți cu tine pretutindeni, s-o ai la îndemână, de-ar fi să-ți vină vreun alean, e-ntocmai ca-nceputul acesta de Sinaxar: „trăia ca un înger în trup, iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul și milostenia (…) și trăgea pe mulți la Hristos, revărsând în jurul lui pacea, bucuria și lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia și odihnea pe toți care veneau la chilia lui.”.
Daniela Ceredeev, coordonator de program
(* Școala de vară „Copii la altar” – program educațional-catehetic, complementar programului Școala de duminică, subsumat parteneriatului Școală-Biserică, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu sectorul Teologic-Educațional al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Arhiepiscop Calinic)
