La început de martie, mai bine spus la 11 martie, acum 75 de ani se năştea în Călineşti – Cuparencu din Bucovina istorică, Ioan Cozmei, fiul lui Mitrofan şi Ileana. După urmarea cursurilor Şcolii primare în localitatea natală, a urmat apoi cursurile Liceului “Ştefan cel Mare ” din Suceava, pentru ca apoi după absolvire să urmeze cursurile Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Filologie, secţia română – latină, în intervalul 1970 – 1974.
A iubit cariera didactică, dovadă fiind anii petrecuţi la catedră, fie ca profesor de Limba şi literatură română, fie ca profesor de Limba latină, dar a iubit şi activitatea de slujitor al culturii sucevene, atât în calitate de secretar literar la Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” Suceava, şi apoi director al Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Dar, după cum bine ştiu prietenii şi colegii lui, marea sa pasiune a fost opera Cobzarului ucrainean, Taraş Șevcenko. A tradus în întregime opera marelui clasic ucrainean, de mare folos fiindu-i cunoașterea limbii ucrainene, pe care o vorbea foarte bine. Studiase și făcuse cunoștință cu traducerile altor scriitori și cunoscători ai operei șevcenkiene și studiase totul despre viața și opera Cobzarului. Putea ore întregi să recite pasaje din poemele clasicului ucrainean atât în original, cât și în traducere.
Astfel se explică şi faptul că în anul 2006 a susţinut la Universitatea Bucureşti teza de doctorat cu titlul “Taraş Şevcenko – poetul naţional al Ucrainei şi receptarea lui în România”.
Eminent profesor, doctor în filologie, Ion Cozmei, a debutat în literatură cu placheta de versuri „Subiect pentru o nuvelă (1985).A mai publicat memoralistică, proză, traduceri din lirica ucraineană.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Ion Cozmei a lăsat o amprentă greu de egalat asupra vieţii culturale sucevene din ultimele decenii.
În aceste rânduri nu vom înşirui aici lunga listă cu cărţile scrise de Ion Cozmei, ci dorim doar să spunem anume că a fost cu adevărat un suflet uriaş, plin de generozitate, pe măsura personalităţii sale, un prieten al scrisului şi al cărţilor, a ştiut să trăiască frumos şi intens literatura română. A fost un prieten sincer cu toţi cei ce erau în jurul său, fie la momentele de lansări de carte, la serile de cenacluri literare ori altfel de întâmplări culturale , unde ne încânta cu poeziile sale, cu sonetele, dar și cu vocea-i solo, căci poseda și o voce bună. Era și un bun eminescolog, şi nu odată publicase materiale despre poetul nepereche al neamului.
Deseori în discursurile sale apela la cunoştinţele sale de limba latină şi ne transmitea câte un frumos citat din scriitorii antici.
„Dacă Ion Cozmei nu e conştiinţa pregnant tragică, – spunea într-o cronică academicianul Constantin Ciopraga – el este totuşi o conştiinţă gravă, deseori tensionată. El ştie că ajungerea la Serenitate şi Desăvârşire se realizează prin mortificări şi asceze, copac cu rădăcina-n sus, înfrângând normele universalei aşezări, în experienţa lui intră, îmbulzindu-se, ciocnindu-se, îndrăzneli, extaze, tristeţi, dar şi momente de plinătate ontologică”.
A plecat atât de subit dintre noi în toamna anului 2015 că nici nu ne-am dat seama că am pierdut un mare talent al Bucovinei.
Arhid. Vasile M. Demciuc