Cuvântul naș provine din limba latină (nonnus – nunaș, prin asimilație nănaș, prescurtat naș) și înseamnă protector, ispravnic, tutore, reprezentant, persoană în vârstă. Interesant este că același cuvânt, în limba greacă - νόννος (sinonim cu πατήρ), se traduce prin tată, părinte. Așadar, nașul este un adevărat părinte pentru cel botezat, un părinte duhovnicesc. Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) arăta că „obişnuim să-i numim pe naşi părinţi duhovniceşti, ca ei să afle din însăşi realitatea faptelor de câtă dragoste părintească trebuie să dea dovadă în învăţătura duhovnicească ce o dau (fiilor duhovniceşti, adică finilor lor). Căci, dacă este bine să îndrumăm spre râvnirea virtuţii pe cei care nu ne-au fost încredinţaţi, cu atât mai mult datori suntem să ne împlinim sarcina faţă de cel pe care l-am primit ca fiu duhovnicesc. Învăţaţi şi voi, naşilor, că dacă veţi fi delăsători, nu mică va fi primejdia”[1]. Sfântul Dionisie Areopagitul, referindu-se la naș, se adresează cu apelativul de „primitor”[2] – răspunzător pentru creșterea duhovnicească a celui nou botezat[3].
Despre necesitatea primirii Tainei Botezului vorbește în mod lămurit Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Dacă cineva nu primește botezul, nu se mântuie; în afară numai de mucenici, care primesc Împărăția și fără apă. Mântuitorul, când a mântuit lumea prin cruce și când I s-a împuns coasta, a slobozit sânge și apă, ca să se boteze cu apă cei care se botează în vreme de pace și să se boteze cu sângele lor cei care se botează în timpul persecuțiilor”[4].
Sfânta Taină a Botezului se săvârșește „în numele Preasfintei Treimi (al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh), cu trei afundări ori, în caz de necesitate, cu trei turnări”[5].
Părintele profesor Ene Branişte, un mare dascăl al Teologiei românești, afirma în scrierile sale: „Naşii trebuie să fie credincioşi ortodocşi în vârstă, care asistă pe cel ce vine la botez, rostesc răspunsurile şi fac dreapta mărturisire de credinţă în locul şi în numele celui ce se botează. Esenţial, naşii rostesc Crezul (Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan). Ei sunt garanţi ai celui ce se botează, asumându-şi făgăduinţa solemnă că pruncul (finul sau fina de botez) va fi crescut şi educat ca un adevărat creştin şi că va fi un bun credincios al Bisericii, care este Trupul lui Hristos. Naşul trebuie să fie creştin ortodox şi bun credincios, în vârstă (adică nu prunc sau copil) şi […] poate lipsi atunci când se săvârșește în condiții anormale sau excepționale”. Referitor la timpul săvârșirii, reținem că „botezul se face la șapte zile după nașterea pruncului (sau între 7 și 40 de zile). Vechile pravile interziceau în general amânarea botezului după 40 de zile de la naștere”. În cazul în care pruncul are o stare de sănătate precară, poate fi botezat imediat după naștere[6].
Precizăm că, în mod obligatoriu, slujba Botezului trebuie să fie oficiată în biserică[7]: „Cu nici un chip să nu se săvârșească botezul în paraclisul care se găsește înlăuntrul unei case, ci aceia care doresc să se învrednicească de luminarea cea neprihănită (de Sfântul Botez) să meargă la bisericile cele obștești și acolo să se facă părtași de acest dar. Iar de s-ar prinde cineva nepăzind cele orânduite de noi, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească” (canonul 59 al Sinodului Trulan; vezi și canonul 31 al Sinodului II Ecumenic). Derogări de la acest canon se pot face doar „în cazuri de mare nevoie (frig grozav, pericol de moarte pentru prunc), sau în împrejurări excepționale (vreme de război, lipsă de preoți)”. De remarcat că, atunci când slujesc mai mulți preoți, lepădările le face clericul mai tânăr[8].
Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 311 din 28 februarie 2013 stipulează în mod foarte clar: „Clericul care va oficia Taina Cununiei sau a Botezului (cu excepția botezului de necesitate[9]) în afara locașului de cult va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, pentru neascultare canonică”[10]. Apoi, „în situația în care Taina Cununiei sau Taina Botezului se oficiază în altă parohie decât în cea de care aparțin mirii, la oficiere va participa și preotul de la parohia de unde provine unul dintre miri”.
Menționăm că, în cazul în care trebuie botezați mai mulți prunci, în același timp, „după practica generală a preoțimii noastre, ei se botează toți deodată, în aceeași apă sfințită, așa cum de altfel se și făcea în vechime, când botezul se săvârșea în masă, în aceleași baptisterii, la numite date fixe din cursul anului. Uzul acesta a fost confirmat și prin unele hotărâri ale patriarhilor de la Constantinopol. La fel se procedeză când e vorba de gemeni; însă, ei trebuie să aibă fiecare câte un naș”[11].
Nașul nu poate fi de altă confesiune decât cea ortodoxă, căci se spune foarte clar: „Un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5)[12]. Ar fi bine ca, înainte de a purta pe braţe un prunc înaintea lui Hristos, spre a fi botezat, nașii care îşi asumă această bucurie şi responsabilitate să se pregătească prin spovedanie, pentru a fi împăcaţi cu Dumnezeu înainte de a primi pruncul ieşit din apa sfințită, plin de strălucire cerească.
Naşii sunt datori, împreună cu părinţii trupești, să-l deprindă pe copil să-şi facă cruce, să-l înveţe rugăciunile Bisericii şi să-i dea mereu sfaturi şi îndrumări bune, spre o „sfântă creștere”[13]: cum să-şi cinstească părinţii, cum să se poarte creştineşte, cum să împlinească poruncile dumnezeieşti și cum să iubească Biserica. Din ziua botezului, nașii și părinții trupești se vor îngriji ca pruncul să fie împărtășit cât mai des, recomandabil în fiecare duminică și sărbătoare. Referitor la Sfânta Împărtășanie, preotul oficiant se va îngriji ca, imediat după săvârșirea Tainei Botezului, să cuminece pe copil[14].
Un caz aparte îl constituie persoana despre care nu se știe cu certitudine dacă a fost botezată. În această situație, se folosește o formulă specială, precizându-se, în mod expres, că Taina se săvârșește numai dacă primitorul nu a fost botezat în mod valid (canoanele 72 Cartagina și 84 al Sinodului VI Ecumenic)[15]. Apoi, la „copiii născuți monștri […], se folosește formula: Se botează robul/roaba … dacă este om”[16]. Precizăm că, sub nicio formă, „cei morți (copiii avortați) nu pot fi botezați, după cum nu pot fi nici împărtășiți (canonul 83 al Sinodului VI Ecumenic)”[17].
În privința administrării Tainei Mirungerii sau a Botezului, după caz, pentru eterodocși sau pentru cei care aparțin altor religii, recomandăm lecturarea cu multă atenție a lucrării Primirea la ortodoxie a celor de alte credințe, apărută în anul 2014, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
Sfinţii Părinţi afirmă că mai importante decât toate sunt credinţa şi viaţa morală a naşilor. Primează exemplul pe care îl vor da finilor lor, în duhul şi adevărul Evangheliei Mântuitorului Hristos. Aspectul financiar nu ar trebui să fie atât de important.
Ca impediment la căsătorie, rudenia spirituală[18] rezultată din nășia la botez a cunoscut consacrarea juridică abia la 1 octombrie 530, prin Constituţia imperială a împăratului Iustinian I (527-565), care oprea căsătoria dintre naş şi fin (grad I)[19].
Sfinții Părinţi de la Sinodul Trulan (Constantinopol 691-692), în canonul 53, au analizat acest raport de rudenie şi au extins impedimentul până la gradul al II-lea inclusiv, interzicând, astfel, căsătoria naşului cu mama văduvă a finului: „De vreme ce rudenia cea după suflet este mai mare decât legătura trupurilor, iar noi am aflat că în unele locuri unii primesc copiii din sfântul şi dătătorul de mântuire botez, iar după aceea încheiau însoţire de nuntă cu mamele văduve ale acelora, orânduim ca, de la [canonul] de faţă, nimeni să nu mai facă un lucru ca acesta. Iar dacă oarecare ar fi prinşi făcând acest lucru, după canonul de faţă, unii ca aceştia să se lase [depărteze] mai întâi de la această însoţire nelegiuită, iar apoi să fie supuşi pedepselor celor pentru desfrânaţi”[20].
În Vasilicale[21] (27, 5, 14), rudenia spirituală din botez, ca impediment la căsătorie, a fost extinsă până în gradul al III-lea inclusiv, iar Pravila cea Mare de la Târgoviște (1652), în glava 198, o socotește ca impediment până în gradul IV[22].
În Biserica Ortodoxă Română, acest tip de rudenie trebuie considerat ca impediment până în gradul al III-lea inclusiv, socotită pe linie directă între descendenţii şi ascendenţii naşului şi cei ai finului, permiţându-se ca, pentru gradul al III-lea, episcopul locului să poată dispensa, dar în niciun caz pentru gradele I şi II. Prin urmare, ţinând cont de modul în care această rudenie a fost tratată de-a lungul istoriei şi, de asemenea, luând în considerare cum este reglementată în momentul de faţă în alte Biserici Ortodoxe locale, căsătoriile care trebuie oprite sunt următoarele: căsătoria naşului cu fina (gr. I), căsătoria naşului cu mama finului (gr. II), căsătoria naşului cu fiica finei (gr. II), căsătoria fiului naşului cu fina (gr. II), căsătoria fiului naşului cu mama finei (gr. III), căsătoria mamei finului cu soţul fiicei naşului (gr. III), căsătoria fiului naşului cu fiica finei (gr. III), căsătoria tatălui naşului cu fina fiului (gr. II), căsătoria tatălui naşului cu soţia finului fiului (gr. II), căsătoria tatălui naşului cu fiica finei fiului (gr. III), căsătoria tatălui naşului cu mama finei fiului (gr. III), căsătoria tatălui naşului cu soţia fiului finului (gr. II), căsătoria naşului cu soţia finului (gr. I), căsătoria fiului naşului cu soţia finului (gr. II), căsătoria soţiei fiului naşului cu soţul finei (gr. II), căsătoria fiului naşului cu soţia fiului finului (gr. III), căsătoria soţiei fiului naşului cu fiul finului (gr. III)[23].
În privinţa celor ce pot fi naşi la botez, precum şi a funcţiei pe care aceştia o îndeplinesc la săvârşirea Tainei Botezului, preoţii trebuie să aibă în vedere următoarele:
- Nu pot îndeplini funcţia de naş: cei cu boli psihice, părinţii fireşti și „cei de alte confesiuni sau credințe religioase”[24];
- „Nașii de botez trebuie să fie credincioși ortodocși căsătoriți (bărbat și femeie)”[25]. Ei trebuie să prezinte preotului oficiant certificatele lor de botez și de cununie[26]. De asemenea, clericul săvârșitor al slujbei Botezului va solicita certificatul de naștere al copilului, emis de autoritățile civile române[27], pentru a putea opera în registrul mitrical.
- Nu este indicat să fie mai multe familii de nași la botez.
- În cazul botezului de necesitate, dacă pruncul trăieşte şi este dus apoi la preot pentru a se continua rânduiala bisericească, atunci i se va face „numai slujba de după afundare […], căci prin rostirea formulei odată cu afundarea se cuprind și rugăciunile lepădărilor și toate cele ce premerg afundării. De aceea, după afundare, ele nu se mai citesc, căci atunci s-ar socoti nevalabile însăși formula și afundarea”[28]. De reținut că botezul prin stropire este acceptat doar în caz de nevoie stringentă și cu titlu de excepție, mai ales pentru bolnavi.
- În cazul botezului de necesitate, nu se naşte niciun raport de rudenie între cel care-l săvârşeşte (mirean) şi cel botezat; „la nevoie, și simpul monah sau diaconul poate să boteze […] chiar însuși tatăl sau altcineva, numai să fie creștin” (canoanele 44 și 45 ale lui Nichifor Mărturisitorul).
- Preotul săvârşitor nu poate fi în acelaşi timp şi naş la botez.
Ca o concluzie, putem spune că noi, creștinii ortodocși, „mărturisim un botez spre iertarea păcatelor”[29], iar această Taină a „inițierii în creștinism” sau a începutului „viețuirii întru Hristos”, „din cele șapte ce ține Sfânta și Dumnezeiasca Biserică a Răsăritului, este cea dintâi la rânduială și mai mare decât toate. Și fără dânsa nu poate nimeni să intre în împărăția cerului; că așa zice Domnul Hristos la Ioan, în trei capete: De nu se va naște cineva din apă și din duh, nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu […] Iar botezul îl face pe om fericit și fiu al lui Dumnezeu, după har”[30].
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 17.
[2] ἀνάδοχος.
[3] Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, Editura Paideia, București, 1996, p. 122.
[4] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p. 44.
[5] Clericul care nu botează în numele Sfintei Treimi sau „admite botezul ereticilor se caterisește; aceeași sancțiune se aplică și pentru clericul care repetă Taina Botezului săvârșită corect (cu trei afundări) în numele Preasfintei Treimi” (Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (art. 29, alin. (2), Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015, p. 39). Vezi și canoanele 46, 47, 49, 50, 68 apostolice și 91 al Sfântului Vasile cel Mare.
[6] Pr. Prof. Ene Braniște, Liturgica specială pentru facultățile de Teologie, Ediția a IV-a, Editura Lumea Credinței, București, pp. 291-292.
[7] Pravila de la Târgoviște recomanda ca preotul săvârșitor al Tainei Botezului să se îngijească, la slujbă, de aprinderea a „trei lumânări în chipul Sfintei Treimi”, iar copilul, în momentul cufundării, „să caute cu fața spre răsărit, în chipul Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci, când S-a răstignit, spre răsărit căuta, iar nu spre apus, și spre răsărit noi, creștinii, ne închinăm; și raiul spre răsărit s-a sădit. Deci, când vor să zică blestemul și lepădările de copil, spre apus să stea și să ler zică ca un loc ce este întunecat și groaznic și dacă, de vreme ce apune soarele la apus, închipuiește că de într-acolo iese întunericul, iar răsăritul lumina închipuiește, pentru că de la răsărit iese lumina, adică soarele strălucește și luminează toată lumea; pentru aceea se cheamă răsăritul, lumina” (Îndreptarea Legii sau Pravila de la Târgoviște, 141 și 143 apud Pravila Bisericească, Ediția a III-a, Editată de Parohia Valea Plopului, 1999, pp. 52-53).
[8] Pr. Prof. Ene Braniște, Liturgica specială pentru facultățile de Teologie, pp. 293 și 296.
[9] „Excepțional, oamenilor bătrâni și bolnavi li se poate face botezul stand în pat și turnând apa peste ei de trei ori, udându-i peste tot, ca și cum s-ar afunda în apă” (Pravila Bisericească, Ediția a III-a, p. 44). „O categorie aparte de candidați la botez o formau așa-numiții clinici, adică oameni bolnavi care zăceau. Aceștia erau botezați numai dacă erau destul de conștienți ca să-și exprime dorința de a primi Sf. Botez sau în cazul când acest lucru îl mărtruriseau alte persoane, care îndeplineau – și în acest caz – rostul de nași (can. 45 Cart.)” (Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 31). În privința bolnavului „ajuns la nesimțire și despre care nu se știe bine dacă el a dorit să se boteze, dar rudele cer a-l boteza înainte de moarte, preotul este dator să cerceteze în familie, și mai ales la cei străini de familia lui, dacă bolnavul a voit și a cerut mai înainte cu hotărâre să se boteze, iar cei ce mărturisesc acestea se oferă ca nași, luându-și răspunderea conștiinței lor, acesta ar putea fi botezat (45 Cartagina, 4 Timotei)” (Pravila Bisericească, Ediția a III-a, p. 45).
[10] Vezi și Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, art. 29, alin. (3), p. 39.
[11] Pr. Prof. Ene Braniște, Liturgica specială pentru facultățile de Teologie, p. 295.
[12] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, p. 31.
[13] Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, p. 119.
[14] „Clericul care săvârșește Taina Sfântului Botez și nu unge cu Sfântul Mir pe cel nou botezat și nu-l împărtășește cu Sfânta Euharistie se sancționează cu dojană arhierească sau cu împlinirea unui canon de post și de pocăință la mănăstire” (Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, art. 29, alin. (6), p. 40).
[15] Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (N), dacă nu a mai fost botezat (ă).
[16] Pravila Bisericească, Ediția a III-a, p. 45.
[17] Pravila Bisericească, Ediția a III-a, p. 44.
[18] πνευματικὴ συγγένεια, cognatio spiritualis.
[19] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox, Legislație și administrație bisericească, vol. II, p. 86.
[20] Vezi mai multe explicații despre acest canon la Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Ediția a III-a îmbunătățită, Sibiu, 2005, p. 151. Vezi și Pidalion, Tipografia Sfintei Mănăstiri Neamțu, 1844, pp. 209-210.
[21] Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, Vasilicalele reprezintă o „culegere de texte juridice, în 60 de cărți, alcătuită în secolele IX-X din ordinul împăraților bizantini Vasile I și Leon VI înțeleptul, care a înlocuit legislația lui Justinian și a fost folosită și în Țările Române până în 1865” (https://dexonline.ro/definitie/vasilicale).
[22] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, p. 88.
[23] Vezi și https://nomocanon.com/rudenia-spirituala-ca-impediment-la-primirea-tainei-cununiei/.
[24] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, p. 31.
[25] Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, art. 29, alin (4), p. 39.
[26] Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, art. 29, alin (4), pp. 39-40.
[27] A se vedea Legea nr. 119 din 16 octombrie 1996, modificată și completată prin Legea nr. 61 din 16 aprilie 2012.
[28] Pravila Bisericească, Ediția a III-a, p. 44.
[29] Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, Ediția a II-a adăugită, Editura Basilica, București, 2018, p. 91.
[30] Antim Ivireanul, Predici: cu o prefaţă şi indice de cuvinte de Petre V. Haneş, Editura Minerva, București, 1915, p. 87.
Inspector bisericesc,