Maică Preacurată, pururea Fecioară,
Floare miresmată, lumii-ntregi Comoară, –
Oare cu ce floare, –
Flori ce toate pier, –
Să Te-asemăn oare,
Când Tu eşti din Cer?
Iată, mi-nchid ochii, ca Tu har să-mi dai:
Prin ei să văd neaua crinilor din Rai, –
Din a lor lumină
Vrând să-mi fac veşmânt,
Cerului Regină,
Psalm plângând să-I cânt…
Îngerii să-mi facă – pe pământ cum nu e,
Scară ce spre Tine Sufletul să-mi suie,
Desbrăcat de tina
Cea cu aripi frânte, –
Spre-a-i primi Regina
Cerului să-I cânte.
Dar, cum Heruvimii, Ei, întruna-I cântă, –
Ce mai e-n măsură un biet om să-I spună,
Dacă-n Psalmi şi plângeri
Picurându-şi plânsul,
Cetele de Îngeri
N-ar sta-n cor cu dânsul?…
Maică Preacurată, – fagure de miere,
Mila Ta o dărui orişicui Ţi-o cere,
Şi la fel şi mie
Fagure mi-ai dat , –
În durerea-mi vie
Când Ţi-am lăcrimat…
Duhul meu, Prea-Sfânto, Te-a văzut plângând,
Şi-ale Tale lacrimi – stele – picurând;
În albastră haină,
Tu, cu ochi milos,
Te rugai în taină
Bunului Hristos…
Te rugai să curme vajnica văpaie
Ce simţeam că toată răsuflarea-mi taie;
Că din hăuri creşte
Tot mai deasă ceaţă
Şi se isprăveşte
Picul meu de viaţă…
Peste-al meu de vierme pat de jar aprins,
Ai turnat din ceruri rouă şi l-ai stins…
Trupului meu para
Stins-ai cu pârâu,
Şi l-ai smuls din gheara
Duhului cel Rău…
O, Prea milostivă ce din Cer se frânge
Şi pentru pământul plin de viermi, tot plânge,
În cel fel de calde
Lacrimi, omul, oare,
Ar putea să scalde
Sfintele-Ţi picioare?…
Iar eu, cu ce lacrimi, din această vale,
Voi putea răspunde lacrimilor Tale?
Că, de nestemate
Ele de-ar fi, ploaie, –
Toate-ar fi păcate,
Toate-ar fi noroaie!
Cum putea-voi oare ca să spăl cu ele
Sfintele-ţi picioare, – fulgurânde stele –
Când nici neaua n-are
Mai curat vestmântul
Din clipita-n care
A atins pământul?…
O, Minunea lumii, Cea cu Fiul Prea-Înalt,
Cerului cu stele Veşnic Diamant, –
Clipei cea de faţă,
Dor în pieptu-mi port,
Că să simt în viaţă
Ca un vierme mort.
Neputând în ruga-mi jar aprins să pun,
Maică ce născut-ai Fiul A-tot Bun, –
Când Tu-n ceruri, veşnic,
Lacrimi verşi ca ploi,
Şi inima-Ţi – sfeşnic –
Arde pentru noi!
Deci, atât pot, Maica slăvilor senine:
Să-mi ridic la ceruri ochii către Tine,
Şi-n genunchi, cu vie
Lacrimă – ca sfânt –
Aleluia, Ţie,
Pururea să-Ţi cânt!
(în volumul Mi-e dor de Tine, Doamne… – Ruga poeţilor, Antologie de poezie creştină, ediţie îngrijită de Nicolae şi Aurelia Ciudin, Editura Helios, Iaşi, 1997, vol. 2, pp. 144-146)