Cartea, „Ia, ADN-ul civilizației montane românești” scrisă, la îndemnul „de sus” al mamei Maria, de către cercetătorii Vasile și Lidia Avădănei, cu o activitate științifică și scriitoricească bogate, reprezintă un eveniment cultural, artistic și național de excepție.

Autorii prezintă ia românească, în special cea montană, ca o „ființă personificată”, având și o „zi de naștere” și serbare, 24 iunie (Sânzienele), precum și un ADN, asemenea unei persoane umane, întrucât ia este rezultatul unei osmoze vii și dinamice, al întâlnirii între cultură, natură și cosmos, între civilizație, artă, educație, știință și tehnologie, între timp, spațiu, spiritualitate și veșnicie.

Această complexă întâlnire și împreună lucrare urcă mereu pe spirala sufletului ADN-ului național, dând naștere unei conștiințe colective, care unește și comunică: „dragoste respect, valori, artă, reprezentări, manifestări, abstractizări […] de mare rafinament și măiestrie”, transfigurând timpul și materia într-o „piramidă spirituală” țesută pe suport material, ce tinde spre veșnicia celestă, pentru a fi înscrisă în „patrimoniul divin”.

Astfel, ia devine simbol, mijloc de manifestare și trăire artistică, culturală și spirituală, devine „haină națională”, care îl „face pe om”, român, și prin care primește actul de identitate. Ia unește multe generații, dă sens vieții, devine reper spiritual și duhovnicesc, ce pregătește poporul român pentru a merge la judecata lui Dumnezeu„ îmbrăcați în haină de nuntă” (Matei 22, 11) împreună cu istoria, civilizația, și cu „slava și cinstirea neamului” său. (Apocalipsa 21, 26).

Marea legătură a românilor cu natura, cu tradiția țărănească, cu meșteșugul, cu muzica, și cu cerul a creat o artă fără egal și un folclor structural unic în lume, sărbătorite și trăite metafizic într-o armonie perfectă. Originea apostolică a creștinismului românesc precum și osmoza dintre spirit, cultură, natură și cosmos (gr. kόσμος = frumos) a creat o vocație artistică aparte în conștiința socială și universală, vocație ce „întărește tradiția, pentru a păstra în sufletul omenesc, nealterat, un ideal de îndumnezeire […], precum și dragostea de neam și țară”, spune C. Rădulescu Motru.

Aceste valori și comori ale spiritului românesc sunt redate vizual și practic prin mulțimea și diversitatea iilor prezentate selectiv, pe parcursul celor 300 de pagini, structurate în cinci capitole, într-un limbaj artistic descriptiv, de înaltă ținută academică, clar, concis și convingător. Iile sunt pline de lumină, „de flori, semne geometrice, combinații, broderii, cusături, culori […], modele cu mesaj”, care se prelungesc în ochii fetelor, atunci când sunt privite și admirate.

În primul capitol sunt definite elementele de referință ale iei, metoda observației, cadrul social din mediul rural montan, vrednicia muntenilor etc., pe baza unei exegeze și comparații poetice a ADN-ului uman cu ADN-ul artistic și filosofic, care justifică à posteriori genomul civilizației românești, comparație inspirată de viziunea lui George Emil Palade.

Capitolul doi, cel mai complex și extins capitol, încearcă să descifreze, în mod inedit, complexitatea personalității românești, prin metoda gândirii originale a autorilor, numită „gândirea tetraedrică”, inspirată din filosofia DAO, prin care identifică 36 de atribute individuale dinamice, distribuite pe patru grupe: „a fi om”; „a fi cult”; „a fi activ pentru sine”; „a fi activ pentru alții”, (câte 9 atribute pe fiecare grupă) reprezentate grafic printr-o margaretă cu 9 petale, cu referire la ce reprezintă țăranul sau țăranca de la munte.

Această abordare nu este în consonanță totală cu marii folcloriști, sociologi, teologi și istorici ai erminei românești, însă având în vedere faptul că istoria și cultura europeană are și rădăcini indo-europene, e posibil ca autorii să aibă un gram de adevăr cu această abordare.

Din punctul meu de vedere, dacă ar fi să fac o analiză SWOT, istorico-critică a acestui capitol, cred că l-aș trece la „Weaknesses”, deoarece foarte multe modele de costume naționale cuprind, în mod discret și smerit, semnul Sfintei Cruci (cu diverse modele de cruci: ierusalimiteană, bizantină, în formă de X, a Sfântului Andrei – partea de jos a catrinței).

Analizând cultura și arta țărănească, mulți oameni de știință (Simiom Florea Marian, C. Rădulescu Motru, Petru Comarnescu, Dimitrie Gusti, Victor Papacostea, Horia Bernea, Olivier Clément etc.) consideră arta românească, ca fiind o cultură a Crucii, în drumul ei spre Înviere, „nu în sens declarativ, ci în unul de inserție culturală endemică […], deoarece asumarea Crucii, și condiția Învierii sunt generatoare de frumusețe, aceasta fiind aleasă drept calea spre exprimare”, întrucât „Crucea îl însoțește pe țăran până la capătul drumului vieții pământești și dincolo de el”.

Țăranii purtau de Paști ie nouă, considerată de ei a fi „cămeșa” lui Hristos, trasă la sorți de torționarii Lui, spune Simion Florea Marian, și, în același timp, reprezintă un răspuns smerit și o pregătire duhovnicească minimă, de a fi vrednici să intrăm în cămara de nuntă a Mirelui Hristos, așa cum exprimă cântarea bisericească din Postul Mare: „cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa; luminează-mi haina Ia sufletului meu, Dătătorule de lumină, și mă mânuiește!”. Frumusețea veșmintelor și frumusețea sufletelor se obține prin lucrare migăloasă.

În capitolul trei autorii încadrează ia românească, ca un fenomen cultural popular, complex și complet, pe baza aceleași structuri filosofice daoiste, comparând modelul floral de pe mânecile iilor, ca fiind forme vizibile de ADN românesc.

Capitolul patru este dedicat unor meditații cu caracter imaginativ-revelator, personificând ia care ar vorbi, cu diverse incantații, cereri și ursite; cu doriri panteiste de unire a omului cu natura, în mod aproape nirvanic, sfătuiri parenetice etc., care produc „modificări senzoriale”, „astfel încât corpul tău și natura din ochii minții să devină una […], și în cele din urmă „devenind tu însăți natură”. Pe structura piramidală Maslow, colorată tridimensional, se face caracterizarea personajului care poartă ia și arată drumul omului și al colectivităților de la existență la devenire.

În capitolul cinci se prezintă spectaculos ritmurile identității locale ale iei, cu puterile și virtuțile ei, având rolul de combustibil regenerator natural și psiho-social, păstrând astfel coeziunea familiei și a comunității, făcând apel la vectorul sensibilității feminine, în comparație cu vectorul comportamental la bătrâni și la tineri, cu nuanțe și manifestări diverse, pe diferite arii geografice, ce reprezintă elemente de specificitate teritorială.

Sunt scoase în evidență și reactivate elemente tradiționale: „lada de zestre, moștenirea, acasă, familia, complexul etno: etno-alfabetizarea; etno-sistemul; etno-diversitatea; etno-comunicarea”. Sunt, de asemenea, remarcate mecanismele de transmitere a culturii și civilizației prin transfer între generații și responsabilitățile fiecărei generații. Urmează un subcapitol special închinat semioticii iei, ca formă complexă de comunicare.

Concluziile se structurează pe un viitor optimist și constructiv al iei și pe îndemnul cordial de a o „ține de mână ca pe o soră” de-a noastră mai mare, și cu mândrie națională și bucurie să o purtăm și în suflet, pentru a putea păstra puritatea genei românești și ADN-ul spiritual al devenirii noastre veșnice.

Cartea m-a impresionat prin complexitatea temelor, prin faptul că aduce un omagiu de solidaritate cu victima de la Caracal Alexandra Măceșanu, și prin îndemnul insistent, dar delicat, pe care îl fac autorii, de a reveni la tradiție și la normalitate, mai ales într-o lume, unde, din păcate, criza lumii de azi este ilustrată de o criză de frumusețe și de morală, care este ucigătoare de suflet și produce mutații genetice și mutanți.

Ia nu are nimic ezoteric, în sens filosofic, ci exprimă doar misterul sufletului poporului român, plămădit pe multe cruci și suferințe, prin vremuri și sub vremi, în drumul său spre Înviere și devenire hristică.

Felicit din inimă pe autorii acestei minunate cărți și propun, cu toată responsabilitatea academică, să fie trecuți în Enciclopedia Bucovinei și să li se acorde Premiul Academiei Române, pentru această monumentală operă de cultură și de artă românească.

Preot Dr. Doc. teolog, Mihai Valică

absolvent al Univ. Albert Ludwig, Freiburg, Germania

Aprecieri critice la ediția I-a:  Ia – ADNul civilizației montane românești (pp. 382-386) publicată în editura Academiei

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.