Fonduri europene pentru restaurarea Mănăstirii Humor, Mănăstirii Râșca și a Schitului Mănăstioara

La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au fost semnate marți, 25 aprilie 2023, mai multe de contracte de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea unor situri turistice ce fac parte din programul „România Atractivă”.Printre acestea s-au numărat și trei proiecte privind restaurarea și conservarea unor unități de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: Mănăstirea Humor, Mănăstirea Râșca și Schitul Mănăstioara al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

La eveniment, alături de ministrul Ioan Marcel Boloș și secretarul de stat Csilla Hegedüs a participat delegația eparhiei noastre, formată din PC Pr. Alexandru Pavel, consilier în cadrul Sectorului Fonduri Externe și Interne al Centrului Eparhial, PC Pr. Florin Lupu, director în cadrul aceluiași sector, PCuv. Arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, stavrofora Paracheva Sorohan, stareța Mănăstirii Humor, și starețul Mănăstirii Râșca, PCuv. Protos. Gabriel Gaman.

În cadrul conferinței de presă, ministrul Ioan Marcel Boloș a subliniat importanța investițiilor în obiectivele culturale naționale și susținerea turismului românesc. „Până anul trecut, nimeni nu se încumeta să investească în clădiri de patrimoniu, chiar dacă ele sunt esența identității noastre. Din 2022, am lansat primele apeluri de proiecte și am semnat primele contracte de finanțare care aduc România Atractivă la viață și va fi un punct de referință internațional. (…) Contractele pe care le-am semnat astăzi au, pe de o parte, o însemnătate economică pentru că vor aduce, fără îndoială, mai mulți turiști în România și vor stimula investițiile private în activitățile turistice din zonele respective. Pe de altă parte, vorbim despre investiții în repere care ne definesc ca popor, despre o cultură singulară clădită în secole pe care avem nevoie să o prețuim cu adevărat. Vreau să mulțumesc tuturor reprezentanților autorităților locale și ai locașelor de cult prezenți astăzi aici pentru că au pus umărul la îndeplinirea acestui obiectiv esențial nu doar pentru noi, ci pentru toate comunitățile din jurul acestor situri și pentru România”.

Programul național de restaurare a obiectivelor turistice și culturale prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cuprinde 12 rute tematice și are ca scop creșterea atractivității turistice în zonele rurale. Pentru ruta mănăstirilor din zona Moldovei au fost aprobate pentru restaurare patrimoniul cultural al Mănăstirii Humor și ansamblul Mănăstirii Râşca, iar dintre bisericile de lemn va fi restaurat și conservat patrimoniul cultural al bisericii de lemn din Mănăstioara (Mănăstirea „Sfântul Ioan Cel Nou de la Suceava”). Termenul de finalizare a proiectelor este luna martie 2025.

Pr. Ștefan Mihalcea