Evaluarea la nivel eparhial a Concursului Național Catehetic Rugăciunea în viața mea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, vineri, 6 mai 2022, în ziua pomenirii Sfântului și Dreptului Iov și a Muceniței Varvara, în Sala de ședințe Gherasim Putneanul a Centrului Eparhial din Suceava, s-a desfășurat jurizarea la nivel eparhial a proiectelor înscrise în Concursul Național Catehetic Rugăciunea în viața mea. 

La ediția din acest an a competiției propuse de Patriarhia Română, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, s-au desfășurat șase proiecte catehetice. Dintre acestea, patru au fost derulate în parohiile Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, un proiect s-a organizat într-o colaborare interparohială din cadrul Protopopiatului Fălticeni, iar cel de-al șaselea proiect a fost propus de către Protopopiatul Suceava I.

În urma evaluării materialelor, s-a stabilit clasamentul celor șase proiecte catehetice și, respectiv, câștigătorul la nivel eparhial.

Astfel, echipajul catehetic care a ocupat locul întâi, cu un punctaj total de 95,5 puncte, în ierarhia concursului și care va reprezenta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților la nivel patriarhal, este Proiectul Catehetic cu titlul: Doamne știu că bucuria Ta este rugăciunea mea! al Parohiei „Sfântul Nicolae” Uncești – coordonator principal, PC pr. Grigorescu Florin. Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu parohiile: Sfântul Vasile cel Mare, Bunești – coordonator, PC pr. Roșu Ioan și Sfinții Voievozi, Petia – coordonator, PC pr. dr. Tudosă Constantin, precum și cu două școli: Școala Artur Gorovei, Bunești și Mihail Sadoveanu, Fălticeni. De asemenea, activitățile din cadrul proiectului, au fost desfășurate în strânsă colaborare cu Primăria Bunești și cu implicarea PC pr. prof Tudorel Neculau, de la Colegiul Național Nicu Ganne, Fălticeni.

Comisia de Evaluare a fost constituită cu binecuvântarea Chiriarhului locului și a fost formată din patru membri: dna prof. Daniela-Luminița Ceredeev, inspector școlar de specialitate pentru religie, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava;   PC pr. arhid. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei, Suceava;  dna prof. dr. Mihaela Grădinariu, profesor de limba și literatura română, la Școala Gimnazială Râșca, și membru al Uniunii Scriitorilor din România și  consilierul eparhial în cadrul Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață al Centrului Eparhial Suceava.

Cu această ocazie, îi felicităm pe câștigătorii Premiului I, pe coordonatorii, tinerii și copiii implicați în activitățile catehetice organizate de către Parohia Sfântul Nicolae, Uncești, dar și pe toți cei care au depus mult efort pentru a participa și la ediția de anul acesta a concursului național catehetic.

 Menționăm faptul că, în pofida situației excepționale cu care s-a confruntat eparhia noastră în această perioadă, în ceea ce privește grija de a oferi ajutorul imediat refugiaților care au fugit din calea conflictelor, este de apreciat faptul că preoții și tinerii din parohiile protopopiatelor Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au avut răgazul și pentru a desfășura activități pastorale, catehetice și didactice, prin care să se desăvârșească slujirea liturgică din bisericile noastre, spre slava Bunului Dumnezeu și mântuirea credincioșilor.

prof. Cristi-Gabriel Hurjui,
consilier eparhial