La împlinirea a două sute de ani de la strămutarea la cele veşnice a vrednicului de pomenire episcop Gherasim Clipa -Barbovschi, se cuvine a face un popas spre aducere aminte şi a înţelege de ce în istoria Ţării Moldovei este cunoscut ca un reprezentant de seamă al mişcării iluministe din Moldova.
Potrivit datelor istorice, s-a născut în jurul anului 1760 fiind fiul preotului Clipa- Barbovschi din satul Vicovul de Sus, şi a învăţat carte la “şcoala duhovnicească” organizată de arhimandritul Vartolomeu Măzăreanu de la Mănăstirea Putna, unde avea să fie şi călugărit.
După ce Nordul Moldovei a fost anexat Imperiului Habsburgic, în urma Păcii de la Kuciuk Kainargi, călugărul Gherasim, asemenea altor monahi ai vremii, s-a refugiat la Mănăstirea Slatina, unde era egumen Sofronie Rădăşanul. Fiind călugăr isteţ şi, fără îndoială, bine pregătit, Gherasim ar fi primit la Slatina ascultarea de dichiu al mănăstirii.
De la Slatina ar fi plecat la Episcopia Romanului în fruntea căreia se afla episcopul Leon Gheucă, care vieţuise şi învăţase la Mănăstirea Putna, şi care ajutase şi sprijinise mai mulţi călugări bucovineni ce au ajuns în zonă.
Potrivit datelor istorice, episcopul Leon Gheucă ar fi trimis pe Gherasim şi pe Alexandru, un nepot al său, la Leipzig, pentru studii, însoţit de cărturarul Dositei Obradovici, călugăr, scriitor și traducător sârb, un mare iluminist, cunoscător al limbilor greaca veche și modernă, latina, germana, engleza, franceza, albaneza, italiana şi care a influențat puternic cultura sârbă prin scrierile sale, prieten apropiat al ierarhului de la Roman.
Studiile făcute de Gherasim Clipa Barbovschi în Germania, cum şi lecturile făcute , i-au adâncit cunoaşterea limbilor străine – germana, franceza, greaca şi rusa – întregindu-i formaţia intelectuală
La întoarcere i s-ar fi încredinţat lui Gherasim ascultarea de dichiu al episcopiei. Ulterior el a plecat la Iaşi, unde a îndeplinit de asemenea ascultarea de dichiu al mitropoliei.
Din poziţia aceasta, datorită calităţilor sale de bun administrator şi cărturar, a fost ales în iunie 1796 în scaunul episcopal al Huşilor. Printre candidaţii pentru acest scaun episcopal au fost şi Chiril, egumenul Mănăstirii Râşca şi Gherasim egumenul mănăstirii Precista din Roman.
Şase ani mai târziu, a fost înscăunat la Roman, mitropolitul Veniamin dându-i obişnuita gramată în ziua de Buna Vestire 1803, în care îl numeşte “fratele şi împreună slujitorul kir Gherasim ….vrednic la toată ştiinţa şi plecat întru viaţă călugărească, cuvios, smerit, împodobit cu blândeţe şi fapte bune”.
Cu o întrerupere de câteva luni – din pricina Eteriei – episcopul Gherasim a condus Eparhia Romanului aproape 23 de ani, într-o perioadă în care se simte o “înnoire a alcătuirilor lăuntrice” adică revenirea la domniile pământene precum şi unele “manifestări culturale semnificative”, după cum afirma C.C. Giurescu.
Dacă Iacob Putneanul, Iacob Stamate, Veniamin Costachi şi Grigore Dascălu şi-au îndreptat privirile cu prioritate spre literatura şi cultura teologică a Ortodoxiei, Episcopul Gherasim ca şi Leon Gheucă, s-a oprit la operele unor gânditori, unor moralişti, unor umanişti, care circulau în Europa acelei vremi, purtate de curentul iluminist şi din care a tradus în limba română.
Încă de pe vremea când era la Mitropolia de la Iaşi el ar fi tradus din franceză la 1787, “ Taina francmasonilor” scrisă de abatele Gábriel Perau, apoi în 1792 “Istoria lui Carol al XII lea” scrisă de Voltaire, iar în 1795, prin intermediar grecesc “Istoria Americii”.
A tradus romanul picaresc “Viaţa domnului Heruvim de la Rodna”, după opera lui Lesage, “Bacalaureatul de la Salamanca”, precum şi “Critil şi Andronius”.
Pe când se afla în scaunul episcopal de la Huşi, Gherasim a poruncit ieromonahului Pahomie să copieze “Canoanele Născătoarei”, apoi la Roman a patronat traducerea făcută de un cărturar grec, înrâurit de raţionalism “Metodie Antracitul, Păstorul oilor cuvântătoare”. Tot în această etapă a vieţii sale, Gherasim a dat sprijin profesorului grec D. Gavdela sprea a alcătui în greceşte o “Economie practică şi generală”.
Faptul că ardeleanul Nicola Nicolau dedica episcopului Gherasim traducerea “Plutarh Nou – Pierre Blanchard” tipărită la Buda în anul 1819, dovedeşte că ierarhul de la Roman era cunoscut bine şi dincolo de hotarele Moldovei ca intelectual deosebit.
Toate aceste traduceri au dovedit că ierarhul Gherasim a fost un slujitor bisericesc cultivat, un intelectual căruia îi plăceau, îndeosebi, scrierile cu caracter iluminist, iar înfăptuirile de la catedrala episcopală din Roman dovedesc că episcopul Gherasim a dat cuvenita atenţie şi treburilor bisericeşti.
În primele luni ale anului 1826 , episcopul Gherasim s-a îmbolnăvit , a plecat la Iaşi unde avea un frate, arhimandritul Sofronie Barbovschi, renumit predicator la catredrala mitropolitană. A murit la 15 martie 1826 lşi a fost înmormântat în vechea catedrală mitropolitană Sf. Gheorghe.
La împlinirea a 200 de ani de la trecerea la cele veşnice a episcopului Gherasim Clipa Barbovschi nu putem să nu amintim caracterizarea din prefaţa cărţii “Iconomia practică” vol. I 1816 pe care Dimitrie Panaghiotatul Gavdela o face episcopului, de la care primise sprijin : “… bărbat foarte amic al muzelor şi iubitor de învăţătură şi protector ca nimeni altul mai învăpăiat în orice branşă a filosofiei sănătoasă nu numai dintre moldoveni cei de o naţie cu dânsul ci chiar dintre cei de o naţiune cu mine . ”
Arhid. Vasile M. Demciuc