Deshumarea și reînhumarea – precizări biblice și sfaturi practice

Şi au fost strămutaţi la Sichem [Iacob și Iosif, n.n.] şi au fost puşi în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat cu preţ de argint, de la fiii lui Emor, în Sichem (Faptele Apostolilor 7,16)
  1. Teologia Învierii prin Teologia Morții

Semnificația teologică și simbolurile liturgice, legate de momentul când „omul atinge limitele vieții”, sunt strâns legate de Teologia Învierii, care trece prin Teologia Morții și Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și au ca fundament temeiuri biblice, patristice și experiența vie a Bisericii Ortodoxe.

Sf. Apostol Pavel denumeşte corpul omenesc „trupul morţii acesteia” (Romani 7, 24), „trupul smereniei noastre” (Filipeni 3, 21), care „moare în fiecare zi” (1 Corinteni 15, 31), şi în cele din urmă este „dat morţii” (Romani 8, 32). Prin aceste epitete, Sf. Ap. Pavel nu-i minimalizează valoarea trupului de „templu al lui Dumnezeu” şi al „Duhului Sfânt” (1 Corinteni 3, 16-17; 6, 19), ci ne arată doar vulnerabilitatea, fragilitatea şi temporalitatea lui şi nicidecum dispariția lui totală, întrucât şi după moarte trupul rămâne „templu al lui Dumnezeu” şi „persoană umană”[1], ne tâlcuieşte Sfântul Maxim Mărturisitorul, deoarece harul primit prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Maslu, Spovedanie, Împărtășanie etc.) nu se „retrage”, ci rămâne, ca o pecete, în trupul neînsuflețit, în legătură tainică cu sufletul, în așteptarea Învierii celei de obște, cu același „trup al morții”.

Cu cât ne îndreptăm spre finalul vieții, dacă suntem în Hristos (2 Corinteni 5, 17), devenim  făptură nouă (2 Corinteni 5, 17) și cu cât trecem și scădem (2 Corinteni 4, 16-17), „cu atât devenim și adăugăm ființă[2], prin harul lui Dumnezeu.

„Moartea este o funcție a vieții”[3], evenimentul unic al vieții, Marea Trecere, adică Paştele perpetuu al omului spre întâlnirea cu Hristos. Cel ce ignoră aceste dimensiuni duce o viață superficială. Așa cum percepi moartea, așa înțelegi și viața.

1.1. Cimitirul și locul de vremelnică odihnă – locul învierii noastre

Cimitirul (κοιμάω-ῶ = a se odihni, a dormi profund; ϰοιμητήριον) = dormitor) este locul sacru unde vom fi îngropați, însă, reprezintă și locul învierii noastre. Locul de vremelnică odihnă trebuie cumpărat (Facere 23, 9-13, 20; 25, 10; 49, 30; Faptele Apostolilor 7, 16 ) și săpat în pământ  (peșteră sau cavou-criptă) încă din timpul vieții (Isaia 22, 16; Marcu 15, 46). Mormântul este loc al destinului comun atât în moarte cât și în înviere. Lipsa mormântului și nepregătirea lui din timp este cel mai trist lucru, spune Eclesiastul  6, 3: pentru cel ce „nu are lor de îngropare zic: chiar şi fătul lepădat e mai fericit decât el”.

Taina morţii o putem, în parte, descifra prin revelaţia mântuitoare a lui Iisus Hristos, al cărei punct de plecare este Preasfântul Său Mormânt, care prin Învierea lui Hristos nu rămâne numai gol, ci rămâne şi deschis şi plin de Sfântul Aer. Astfel, Mormântul Învierii lui Iisus devine tronul biruinţei morţii, izvor şi matcă a învierii noastre şi constituie fundamentul Tradiţiei creştine a depunerii în pământ a trupurilor celor morţi, precum şi conturarea şi dezvoltarea slujbei de înmormântare și a parastaselor transmise prin Sfânta Tradiţie a Bisericii[4].

  1. Reglementări sinodale recente

Noul Regulament al cimitirelor (2020) este al doilea Regulament al cimitirelor din istoria Bisericii Ortodoxe Române și are ca noutate faptul că în anexa lui sunt prezentate principalele documente utilizate în administrarea unui cimitir. Între acestea se numără registrul locurilor de înmormântare, modelul actului de concesiune și diferitele modele de adeverințe și documente care trebuie eliberate. Mai aduce o serie de clarificări în ceea ce privește sensul unor termeni din vechiul regulament, în vederea unei aplicări unitare a principiilor înscrise, dar subliniază și nevoia de a menține o bună organizare și o evidență care vin în beneficiul tuturor, al administratorului cimitirului și al celor care au locuri de înmormântare. Sunt avute în vedere toate cimitirele, inclusiv cele mai mici, de la sate, care pot fi și ele sistematizate. Expresia dragostei și a cinstirii noastre fată de cei trecuți la Domnul în nădejdea Învierii și a vieții veșnice se manifestă prin modul în care știm să îngrijim cimitirele și locurile de odihnă ale celor adormiți. Modul în care știm să ne cinstim înaintașii trebuie să se reflecte și în această atitudine cuviincioasă a noastră. Este un demers amplu care cuprinde atât o acțiune administrativă, cât și una concretă[5].

Cimitirele reprezintă anticamera învierii noastre, sunt locuri de reculegere și de pelerinaj; în ele aflăm mormintele străbunilor noștri, ale înaintașilor, precum și morminte sau monumente funerare ale marilor personalități naționale, oameni de cultură, de artă, oameni de știință, personalități politice sau religioase, morminte și monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea și demnitatea poporului român, ale eroilor revoluției române din decembrie 1989, precum și morminte ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist totalitar; pomenirea lor cu recunoștință este nu doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este și un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai recunoștința sau comemorarea este relație vie mai tare decât moartea fizică a persoanei[6].

În Concepția creștinească, mormântul reprezintă locuința sau casa de vremelnică odihnă (nu de veci) a răposatului, în care acesta urmează să își găsească odihna până la a doua venire  a Mântuitorului. Îngrijirea spațiului sacru în care se află îngropate trupurile celor adormiți constituie o îndatorire și o responsabilitate a creștinilor de a păstra aprinsă flacăra pomenirii din neam în neam sau din generație în generație a celor decedați, mai ales a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea credinței și a patriei. Această cinstire a cimitirelor este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte și mărturisește că iubirea este mai tare decât moartea[7].

2.1. Ce este deshumarea si de unde provine acest obicei?

Conform definiției din dicționar, deshumarea presupune procesul de dezgropare a osemintelor unui mort.

Potrivit tradiției străvechi, românii își dezgropau morții la trei ani de la moartea unui copil, la cinci ani de la moartea unui tânăr și la șapte ani de la moartea unui bătrân. În țara noastră obiceiul deshumării după șapte ani a fost adus de la Sfântul Munte Athos, unde datorită pământului stâncos locurile de înmormântare erau și mai limitate.

Din cauza lipsei de spațiu, în special din marile orașe, deshumarea și reînhumarea osemintelor a devenit o practică foarte frecventă.

În tradiția creștină se obișnuiește ca deshumarea să aibă loc după șapte ani de la deces tocmai pentru faptul că atunci are loc ultima slujbă creștină de pomenire nominală, apoi se trece în pomelnicul  comun al familiei.

Foarte important de menționat este faptul că deshumările, din punct de vedere legal, nu se efectuează decât cu aprobarea organelor sanitare competente și numai la termenele prescrise de lege. Deshumarea mai poate interveni și în cazul cercetărilor penale, cu ordinul organelor competente.

2.2. Cine poate cere deshumarea?

Conform noului regulament pentru cimitire, deshumarea poate fi solicitată de către concesionarul sau concesionarii (dacă sunt mai mulți) mormântului respectiv. Acesta este cel care completează formularul tip pentru eliberarea adeverinței de deshumare și atașează la aceasta și restul actelor necesare pentru autorizația de deshumare și transportul osemintelor ce urmează a fi mutate.

2.3. Când și cum se poate realiza deshumarea?

Deshumarea persoanelor decedate se poate face numai după 7 ani de la data înhumării, pe baza adeverinței eliberate în acest scop de administrația cimitirelor. 

În mod excepțional, deshumarea se poate face și înainte de expirarea termenului prevăzut la alineatul precedent, după cum urmează:

  1. a) după împlinirea termenului de un an de la data înhumării și numai în perioada 1 noiembrie – 31 martie, pe baza adeverinței eliberată de centrele sanitare și antiepidemice teritoriale, în scopul reînhumării persoanei decedate în alt loc de înhumare.
  2. b) indiferent de data când a avut loc înhumarea, pe baza dispoziției date, potrivit legii, de procuratură sau de instanțele judecătorești[8].

Actele necesare pentru aprobarea deshumării de oseminte sunt următoarele:

  • certificatul de deces al defunctului ale cărui oseminte urmează a fi deshumate (original și copie)
  • BI / CI / Pașaport a concesionarului (titularul locului de înhumare) care formulează cererea de deshumare (copie și original)

În situația în care sunt mai mulți titulari ai dreptului de concesiune (sunt menționate mai multe persoane pe actul de concesiune) și nu există partaj de folosință (nu se menționează pe act împărțirea locului în teren) se va obține acordul scris al celorlalți concesionari cu privire la realizarea deshumării.

  • Cererea titularului de contract de concesiune în vederea deshumării / reînhumării osemintelor în același loc/ în alt loc (original)
  • Contractul de concesiune a locului de înhumare (copie și original)
  • Aviz sanitar eliberat de Direcția de Sănătate Publică Județeană – în cazul deshumărilor realizate în mormintele ce au o vechime mai mică de 7 ani
  • Chitanța care atestă plata la zi a contribuției pentru îngrijirea cimitirului, original și copie
  • Declarație – consimțământ (conform prevederilor Regulamentului (U.E.) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și liberă circulație)

Exhumările/Deshumările şi reînhumările se fac de către administrațiile cimitirelor, în prezenţa familiei persoanei decedate sau a unui reprezentant al acesteia şi a administratorului cimitirului, cu respectarea normelor sanitaro – antiepidemice.

În cazul exhumărilor dispuse de parchet sau de instanţa judecătorească, la reînhumare este obligatorie prezenţa reprezentantului acesteia. 

În cazul în care la expirarea termenelor de atribuire în folosință a locurilor de înhumare, membrii familiei persoanei decedate sau reprezentantului acesteia, nu au luat măsuri pentru efectuarea deshumării, aceasta va fi făcută de către administrația cimitirelor după 60 de zile de la data când s-a solicitat în scris celor în cauză să procedeze la deshumare. 

Toate deshumările și reînhumările trebuie consemnate de către delegatul parohiei, al mănăstirii sau al Centrului eparhial în Registrul locurilor de înmormântare, unde, pe lângă acesta, va semna reprezentantul instituției de Stat, care a efectuat deshumarea. Dacă familia decedatului a fost notificată regulamentar, dar la deshumare nu s-a prezentat niciun reprezentant al acesteia, delegatul parohiei, al mănăstirii sau al Centrului eparhial va menționa în registru și absența oricărui reprezentant[9].

În eventualitatea în care se dorește mutarea osemintelor în altă localitate, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

  • acordul titularului locului de veci unde este înhumat defunctul ;
  • acordul titularului locului de veci unde urmează a fi îngropate osemintele strămutate;
  • cerere oficială către administrația cimitirului unde este înmormântat defunctul prin care se solicită deshumarea;
  • cerere oficială către administrația cimitirului unde urmează a fi reînhumate osemintele;
  • autorizația de transport oseminte cu vehicul special eliberată de administrația cimitirului unde vor fi îngropate osemintele;
  • actul / actele de identitate ale celor care solicită mutarea osemintelor;
  • contractele de concesiune pentru cele două locuri de veci (cel de unde se dezgroapă defunctul și cel unde urmează a fi mutate osemintele).

Atunci când osemintele sunt scoase dintr-un mormânt pentru a fi așezate în altul, are loc panahida mică sau slujba Parastasului, atât la mormântul de unde au fost deshumate, cât și la noul mormânt unde ele vor fi reînhumate, mai ales dacă vor fi reînhumate într-o altă localitate.

În situația în care osemintele sunt scoase pentru a fi înmormântat altcineva în acel loc, osemintele celui care a fost înmormântat mai întâi în acest mormânt sunt puse într-un săculeț și reînhumate în colțul gropii; de regulă, dacă acesta a fost credincios ortodox, se rostesc o ectenie pentru cei adormiți și „Veșnica pomenire”, cu prilejul ducerii sicriului celui nou adormit la mormânt, pentru a fi așezat aici, dimpreună cu osemintele celui dintâi care fusese înmormântat în acest loc[10].

Dacă este vorba de o deshumare la solicitarea sau cu aprobarea organelor judecătorești pentru cercetări asupra trupului celui adormit, dacă preotul este contactat de familie într-o astfel de situație, el poate săvârși o panahidă sau parastasul obișnuit din rânduiala noastră bisericească, rămășițele pământești fiind, la încheierea cercetărilor, înhumate din nou.

  1. Concluzie

Biserica Ortodoxă acceptă deshumarea și reînhumarea, nu ca o regulă liturgică, ci ca o excepție, cum ar fi: pentru canonizare (procesul de recunoaștere a sfințeniei unei persoane în Biserică), pentru repatrierea cadavrului în țara de unde provine, la expirarea termenelor de atribuire în folosință a locurilor de înhumare, la solicitarea sau cu aprobarea organelor judecătorești pentru cercetări asupra trupului celui adormit, și pentru înmormântarea unui alt membru al familiei în același mormânt, așa cum găsim  menționată practica aceasta în Sfânta Scriptură:  „Şi au fost strămutaţi la Sichem (Iacob și Iosif) şi au fost puşi în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat cu preţ de argint, de la fiii lui Emor, în Sichem” (Faptele Apostolilor 7,16); „Iar slujitorii lui l-au dus la Ierusalim, (pe regele Ohozia, mort la Moghido) l-au îngropat în mormânt cu părinţii lui, în cetatea lui David (4 Regi 9, 28).

[1] Sf. Maxim Mărturisitorul, „Ambigua”, 7, în: PG 91, 1101BC.

[2] Pr. Emanuel Valică, Tanatologia creștină între istorie, ritualul inmormântării, simbolism și actualitate. Abordare liturgico-pastorală, Ed. Christiana, București, 2013, p. 74-75.

[3] † Calinic Botoşăneanul, Tanatologie şi Nemurire, Ed. Cantes, Iaşi, 1999, p. 135-138.

[4]  http://www.pemptousia.ro/2013/01/ingroparea-mortilor-cu-trupul-intreg-element-central-al-slujbei-de-inmormantare/,  21 Octombrie 2021.

[5] Părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod – https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/intalnire-pentru-uniformizarea-bunelor-practici-in-administrarea-cimitirelor-160953.html, 21 Octombrie 2021.

[6] „Când cultura se inspiră din cult, se deschide spre eternitate” – Patriarhul Daniel de Ziua Culturii – https://basilica.ro/cand-cultura-se-inspira-din-cult-se-deschide-spre-eternitate-patriarhul-daniel-de-ziua-culturii/, 21 Octombrie 2021.

[7] Ibidem.

[8] https://lege5.ro/App/Document/g44dsmrt/inhumarea-deshumarea-si-transportul-persoanelor-decedate-regulament, 21 Octombrie 2021.

[9] Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română, art. 35, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2020, p. 36.

[10] https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/cand-si-in-ce-conditii-sunt-ingaduite-deshumarea-si-reinhumarea-si-ce-slujba-se-savarseste-cu-aceasta-ocazie-ii-164145.html, 21 Octombrie 2021.

Pr. Bărboșelu Emil
pr. dr. docent Mihai Valică
Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.