Decalogul omului în suferință

  1. Mulțumește zilnic lui Dumnezeu, oricât de greu ți-ar fi, căci, după căderea omului în păcat, El a rânduit ca uneori boala şi suferinţa să fie spre îndreptarea și mântuirea lui și spre aflarea sensului vieții.
  2. Privește spre Sfintele Pătimiri prin care a trecut Hristos, Dumnezeu Întrupat, ca să te întărești și să primești de la El puterea și curajul de a suporta cu demnitate durerile și încercările.
  3. Urcă mucenicește, împreună cu Mântuitorul Hristos, Golgota suferinței tale, și, prin rugăciunea smerită și credința neclintită, unește-te cu Mântuitorul Hristos în Sfânta Euharistie, ca să dobândești viața veșnică.
  4. Privește spre boală și suferință cu certitudinea și curajul unui învingător, căci și cele întru slăbiciune, și cele întru putere sunt înscrise în firea umană.
  5. Convertește frica de boală și suferinţă, prin credință și nădejde, în bucuria urcușului spre Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor, cu Care întâlnindu-te, să primești doctoria cea mult-folositoare.
  6. Răscumpără boala și suferința prin harul lui Dumnezeu, care nu se refuză nimănui dintre cei care îl cer cu credință.
  7. Sporește-ți dorința de viață, darul cel mai de preț primit de la Dumnezeu, printr-o meditaţie adâncă asupra rostului tău, precum și prin dobândirea iertării pentru cele mai puțin bune săvârșite și împăcarea cu Dumnezeu, cu sine și cu semenii.
  8. Încredinţează-te lui Dumnezeu, asemenea lui Iov, în orice împrejurare a vieții tale și astfel vei învinge teama, disperarea şi deznădejdea.
  9. Fii conștient că nu poți depăși boala și suferința ta în lipsa lui Dumnezeu și a semenilor tăi, căci dragostea și purtarea lor de grijă te vor însoți și te vor întări spre dobândirea vindecării.
  10. Ai credință statornică în Dumnezeu și-ți vei prelungi zilele vieții tale, precum Iezechia, regele lui Iuda, pe ale sale, prin rugăciunile Bisericii şi dragostea celor din jur.
† Calinic,

Arhiepiscop al  Sucevei și Rădăuților