1. Adoră pe Dumnezeu Cel în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Creatorul a toate Care a binecuvântat să te naști, și respectă-i pe părinții din care te-ai născut.
  2. Roagă-te lui Dumnezeu, tu cea care te-ai născut sub vină, pentru ca, prin Botez, să crești fără pată, asemenea crinului, indiferent de pământul în care vei odrăsli.
  3. Binecuvântează pe Dumnezeu Care a binecuvântat rodirea pântecului tău cu nașterea de prunci, spre bună sporire și mântuire.
  4. Mulțumește lui Dumnezeu că te-a preferat să fii împreună creatoare cu EL în creșterea și înmulțirea neamului omenesc.
  5. Îmbracă-te și înfrumusețează-te cu porfira virtuților și veghează cu înțelepciune la propășirea spirituală a casei tale.
  6. Fii cunună bărbatului tău, fiind creată pentru ajutorul și mărirea acestuia, ca să te bucuri de iubirea și cinstirea lui.
  7. Împodobește-ți omul cel tainic al inimii cu modestie, cumpătare, onestitate și fapte bune, ca să nu fii prinsă în mrejele stricătoare de suflet ale acestei lumi.
  8. Ferește-te de prietenia celor cu vorbe ademenitoare, care, asemenea unui lac cu lotuși înfloriți, ascund în sufletele lor crocodilii răutăților.
  9. Stăruiește cu deplină înțelepciune în credință, simplitate, iubire și sfințirea vieții, făcându-te pildă copiilor tăi, pe care să-i crești în ascultarea și dragostea de Dumnezeu și împlinirea voii Lui.
  10. Fii râvnitoare asemenea femeilor mironosițe și nu pregeta să aduci darurile dragostei tale Domnului Hristos, Maicii Sale și Sfinților, care mijlocesc pentru toți oamenii, ca să te bucuri întru veșnicie de împreuna-locuire în Împărăția cerurilor.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților