„ Prin lucrarea de sfințire, biserica este scoasă din proprietatea ctitorilor, a donatorilor și binefăcătorilor, fiind pusă în proprietatea lui Dumnezeu Care, la rândul Său, o lasă spre folosință spirituală credincioșilor, mai bine zis, folosind cuvintele apostolului neamurilor, spre „a dobândi o veșnică răscumpărare” (Evrei 9, 12).” (Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților)
- Recunoaște în sfințirea bisericii o epifanie a Duhului Sfânt, care transformă piatra și zidurile în icoane ale Împărăției, iar comunitatea, în Trup al lui Hristos.
- Participă la rugăciunile de afierosire a unui spațiu Ziditorului a toate convertind timpul, din istoric în liturgic, căci Biserica se zidește pe jertfa martirilor, biruitori în Cel Ce a biruit moartea prin Cruce.
- Înțelege procesiunea în jurul bisericii ca pe o liturghie cosmică, în cadrul căreia zidirea se delimitează, se sfințește și se pune deoparte pentru Cel Preaînalt, în universalitatea creației.
- Primește apa sfințită ca icoană a propriului Botez, căci apa curăță materia, dar și mintea, omul devenind făptură nouă, în Duhul Sfânt.
- Cinstește Sfânta Masă ca Tron al lui Hristos, dar și loc al Jertfei euharistice, unde comunitatea se unește cu Mântuitorul și cu sfinții, prin moaștele de mucenic așezate în ea.
- Contemplă ungerea cu Sfântul și Marele Mir a bisericii și a Sfintei Mese, ca încununare a rodului muncii celor ce le-au zidit, închinat Preasfintei Treimi.
- Vezi în lumânările și candelele aprinse chemarea de a te dărui lui Dumnezeu și semenilor, precum se topește ceara și se consumă untdelemnul.
- Leagă biserica, ale cărei ziduri sunt stropite, miruite și luminate, de Biserica vie, în care sufletul trebuie curățit prin isopul pocăinței, pecetluit prin Duhul Sfânt și luminat prin Fiul.
- Nu privi doar la frumusețea zidurilor sau a picturilor, ci vezi frumusețea nevăzută a comuniunii dintre oameni, căci zidurile glăsuiesc doar când oamenii se adună în iubire și trăiesc în sfințenie.
- Intră cu evlavie, liniște și curăție sufletească în biserica sfințită, conștient fiind că, primind Euharistia, mărturie a iubirii jerfitoare a Răscumpărătorului nostru, pășești în veșnicie, timpul lui Dumnezeu.