La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cei care, întâlnindu-l pe Hristos – Mesia în momente esențiale ale vieții lor, au pecetluit cu sângele martiriului credința în Fiul lui Dumnezeu Întrupat pentru mântuirea lumii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a propus în cadrul unui Decalog inspirat din viaţa pusă în slujba Evangheliei a celor doi ucenici modalități de slujire plină de râvnă a Celui Ce este Lumina lumii, ca și noi să îmbrăcăm veșmânt luminos înaintea tronului Preasfintei Treimi.
- Iubește-L pe Hristos, chiar și în cădere, căci iubirea sinceră și lacrimile vărsate cu amar restaurează omul mai adânc decât rigoarea neprihănită.
- Nu refuza întâlnirea cu Dumnezeu pe drumul Damascului vieții tale, ci lasă-te convertit de focul credinței, care zidește omul nou.
- Mărturisește cu îndrăzneală credința, chiar și în fața celor care îți cunosc slăbiciunile, căci Evanghelia se predică întreaga viață, cu toată ființa.
- Primește suferința ca drum spre lumină, asemenea celor care au îmbrățișat crucea, pentru a participa astfel la taina lui Hristos.
- Luptă cu puterea duhului și nu te teme de valurile învolburate ale vieții, ci strigă către Hristos atunci când începi să te afunzi.
- Cultivă gândul veșniciei în toate cele trecătoare și nu aștepta să fii perfect, căci Dumnezeu lucrează cu lutul, nu cu diamantul.
- Nu te încrede doar în forțele proprii, ci caută în fiecare zi comuniunea cu ceilalți, în rugăciune, în cuvânt și în frângerea pâinii în Sfânta Liturghie.
- Caută-L pe Dumnezeu cu toată ființa, și, asemenea sfinților, propovăduiește-L pe Hristos cel Înviat, Care este Calea, Adevărul și Viața.
- Trăiește-ți fiecare clipă cu intensitatea chemări adresate ție de Cel Ce te-a răscumpărat, fiind martor al iubirii treimice, asemenea sfinților.
- Așteaptă sfârșitul cu nădejdea învierii și cu bucuria unei vieți trăite în Hristos, căci mucenicia începe în ascultările și jertfirea din fiecare zi.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților