Decalog la prăznuirea Sfintei Mari Mucenițe Varvara

La prăznuirea Sfintei Mare Mucenițe Varvara, cea care fără teamă L-a mărturisit pe Mântuitorului Hristos și a rămas a rămas statornică în credinţă, fiind întemniţată şi supusă diferitelor torturi pentru a apostazia de la adevărata credinţă, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a punctat în cadrul unui Decalog câteva dintre modalitățile prin care și noi îi putem urma exemplul, pentru a dobândi nepieritoare comoară în cer.

  1. Întoarce-ți privirea de la lumea de jos, îndreptând-o spre frumusețea celor de sus, și caută-L pe Dumnezeu precum Varvara care, pedepsită fiind în turn, L-a aflat pe Făcătorul cel nevăzut.
  2. Întărește-ți conștiința în fața oricărei încercări, preschimbă umilințele în triumfuri, lepădându-te de idolii lumii, asemenea tinerei care nu s-a închinat idolilor tatălui ei.
  3. Primește încercarea ca mod de a te uni cu Hristos cel răstignit și vezi în durerile provocate de cei ce te prigonesc urcușuri spre Înviere.
  4. Iubește fecioria inimii și curăția gândurilor, a dorințelor și a privirilor, la fel ca mucenica lui Hristos, cultivând pacea și răbdarea care rodesc în suflet dragostea pentru Ziditorul tău.
  5. Nu cumpăra siguranța zilei de mâine cu prețul sufletului, ci stai împotriva nedreptății, fiind gata să-L mărturisești pe Hristos înaintea tuturor.
  6. Fă din fiecare zi o întâlnire cu Hristos, deschizându-te către celălalt ca spre un dar de la Dumnezeu, și renunță, totodată, la ceea ce îți împovărează sufletul.
  7. Mărturisește-ți credința prin fapte, primind suferințele cu răbdare, încredințat fiind că Domnul nu lasă pe cei ce pătimesc pentru numele Lui, ci îi întărește și îi vindecă.
  8. Trăiește cu ochii spre veșnicie, nu doar spre prezentul grăbit, și dă slavă Preasfintei Treimi în orice încercare, căci Hristos Însuși Se apropie de cel ce rămâne neclintit întru numele Său.
  9. Fii alături de cei oropsiți și întristați, roagă-te și ocrotește-i pe cei necăjiți, având-o drept pildă pe Varvara, care a primit harul de a-i păzi pe cei ce i se roagă de boli, primejdii ori moarte.
  10. Fii lumină pentru cei ce-L caută pe Dumnezeu, nu te lăsa copleșit de frică în fața morții și așteaptă cu nădejde dreptatea nemitarnicului Judecător, chiar dacă vine mai târziu.

† CALINIC,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților