Decalog la prăznuirea Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus

La prăznuirea Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător, cel ce aproape jumătate de veac a bine chivernisit atât cele ale mănăstirii, cât și cele ale vieții nenumăraților fii duhovnicești, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog ce scoate în evidență câteva dintre virtuțile blândului și iubitorului duhovnic, izvorâte din lucrarea cea tainică a rugăciunii coborâte în inima sa, ca și noi, lucrându-le, să Îl arătăm pe Hristos între și înlăuntrulnostru.

  1. Caută-L pe Hristos nu în vântul lumii, ci în frumusețea ascunsă a unui zâmbet, într-o lumânare care arde, în mirosul de tămâie, în liniștea inimii sau într-un gest de iertare.
  2. Trăiește în Hristos, ca și El să trăiască în tine, căci omul care Se umple de Hristos, precum Serafim cel Răbdător, devine fereastră prin care lumea vede cerul.
  3. Fii credincios în tăcere, când cuvintele nu mai ajută, deoarece credința nu este zgomotul convingerii, ci liniștea încrederii care îți deschide inima în fața tainei.
  4. Fă din fiecare om icoană, căutând spre chipul lui Dumnezeu ascuns în el, din fiecare clipă, o rugăciune, iar din fiecare necaz, o binecuvântare, trăind cu adevărat viața creștină.
  5. Nu-ți irosi liniștea în vorbire deșartă și nu-ți pierde demnitatea, oricât de încercat ai fi, întrucât integritatea vieții reflectă conștiința originii divine.
  6. Fii asemenea unei icoane care îi călăuzește pe semeni și fă din viața ta o frumusețe care vindecă, căci sfințenia nu este triumf, ci transparență.
  7. Nu-ți socoti înțelepciunea mai presus decât smerenia, căci adevărata teologie este aceea care se pleacă în genunchi înaintea Ziditorului a toate.
  8. Fii cu luare aminte să nu rănești pe nimeni, prin gând, cuvânt sau privire, căci blândețea, armura sfinților, biruiește asprimea și întunericul.
  9. Nu deznădăjdui în încercări, fiindcă răbdarea este curaj sfințit de har, prin care sufletul își păstrează frumusețea în mijlocul furtunii.
  10. Fii om al esenței, nu al formei, pentru că într-o lume permanent grăbită, nu bogăția, nu faima, nu succesul te definesc, ci sfințenia vieții, singura formă de noblețe autentică.
† Calinic,

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților