Decalog la Duminica a cincea după Pogorârea Sfântului Duh

În Duminica a cincea după Pogorârea Duhului Sfânt, a cărei pericopă evanghelică readuce în atenție atât suferința cumplită provocată de demoni oamenilor, cât și bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, adresează prin intermediul unui Decalog inspirat de textul biblic îndemnul de a rămâne cât mai aproape de Mântuitorul Hristos, întru Care suntem cu adevărat liberi, demni și capabili să atingem desăvârșirea.

  1. Mulțumește lui Dumnezeu pentru libertatea, taină a iubirii divine, pe care ți-o dăruiește și folosește-o spre bine și spre mântuirea ta.
  2. Nu-L izgoni pe Hristos din viața ta de teama că îți va schimba obiceiurile, ci deschide-I cămara inimii, chiar și atunci când prezența Lui deranjează confortul tău.
  3. Primește-L pe Hristos ca lumină a vieții tale și lasă-L să locuiască în adâncimile ființei tale, căci întâlnirea cu El limpezește orice tulburare
  4. Umple-ți sufletul cu citirea Scripturilor, cu rugăciunea și fapta bună și caută vindecarea ta în comuniune cu Dumnezeu.
  5. Ține-ți mintea și inima sensibile la prezența lui Dumnezeu, chiar și când El Se retrage discret, mărturisind cu curaj despre binele primit.
  6. Apropie-te de Hristos, căci prin simpla poruncă: Duceți-vă! alungă forțele celui rău din ținuturile întunecate ale sufletului și restaurează firea umană.
  7. Înțelege libertatea umană ca spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu și al responsabilității liber consimțite față de propria mântuire.
  8. Nu prețui mai mult câștigul material decât sufletul, ci roagă-te pentru cei chinuiți sufletește, căci rugăciunea fratelui poate aduce lumină în întuneric.
  9. Transformă locul în care trăiești într-un spațiu euharistic prin viața liturgică și asceza deplin asumată.
  10. Fii încredințat că Hristos vine nu doar la omul virtuos, ci și la omul aflat în cea mai cruntă cădere între tâlharii propriei existențe, pentru a-l reașeza între semenii săi.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților