Înaltpreasfinția Voastră,
Preasfinția Voastră,
Preacuvioși și preacucernici Părinți,Iubiți frați și iubite surori,
Slăvit să fie Domnul!
Bucuros de vederea acestei frățimi, în duh de mulțumire și în duh de rugăciune adunată, cu atât mai mult ne deschidem inimile pentru a vă adresa mesaj de bun venit în Suceava, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, al Sucevei și Rădăuților, din partea tuturor slujitorilor, a tuturor fraților și surorilor de aici. Vă spunem, așadar, bine ați venit sau ați revenit în Bucovina, fie binecuvântată șederea dumneavoastră în eparhia ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou.
Această manifestare de la Suceava este semnul văditei purtări de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic față de toți frații și față de toți credincioșii Bisericii lui Dumnezeu din Bucovina. Frații din Suceava pot da mărturie despre deschiderea Înaltpreasfinției sale față de lucrarea Oastei Domnului și despre dorința noastră, a tuturor, ca mădulare vii ale aceluiași trup, de a săvârși, fiecare în starea în care a fost chemat (cf. 1 Co 7, 17), dar toți împreună, cele bineplăcute Domnului, spre slava Lui, așa cum mărturisim în salutul frățesc, și spre binele Bisericii Lui Sfinte. O, Doamne, cu înțelepciunea Ta cea negrăită, fă să rodească această împreună lucrare, fiecare sporind și punând la un loc darurile sale!
Adunarea din această seară, de aici, din Suceava, și cea de mâine, de la Mănăstirea Sucevița, legate între ele și încununate de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este parte din multele și frumoasele evenimente petrecute anul acesta în toată țara menite a marca, așa cum se știe, împlinirea a 100 de ani de lucrare a Oastei Domnului.
Cine și în numele Cui ne-am adunat astăzi? În numele Cui s-a săvârșit adunarea de la Sibiu, de Rusalii? Cine adună frații ostași la Beiuș, la Certege, sau aici, la Corocăiești, la Dumbrăveni și în atâtea alte părți? În numele cui s-a dus această luptă duhovnicească timp de 100 de ani?
Nu în numele unui om, nu – o, Doamne să ne păzești! – în numele unei ideologii, nici chiar în numele unei lucrări, luată în sine, oricât de minunată, frumoasă și binecuvântată ar fi ea. Ci în numele Dumnezeu-Omului, în numele Domnului Iisus Hristos se adună frații ostașii, sau creștinii, sau monahii în sfintele mănăstiri. Căci, după mărturia Sfântului Apostol Petru, „întru nimeni altul nu este mântuirea” și, întărind, „nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi (FA 4, 12)”. Nu în numele lui Pavel, nu în numele lui Chefa, nu în numele lui Apollo, nu în numele părintelui Iosif, nu în numele fratelui Traian, ci în numele lui Hristos. Căci cumva „s-a răstignit Pavel pentru noi? Sau fost-am botezați în numele lui Pavel, ori Petru, ori Ioan? (cf. 1 Co 1, 12-13).
Da, suntem „zidiți pe temelia apostolilor și a prorocilor”. Învățătura Domnului ne-a fost transmisă de către ei, și apoi de către Părinții Bisericii purtători de Dumnezeu, și făcută mai aproape nouă de părinți și frați lucrători în Oastea și în ogorul cel mare al Domnului. Dar toți mărturisim că „piatra cea din capul unghiului” este și rămâne în veci „Însuși Iisus Hristos”. Numai „întru El, orice zidire bine alcătuită crește, ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul” (Ef 2, 20-21).
Aceasta este și dorința și rugăciunea noastră a tuturor, ca această lucrare, ca această zidire, ca această mișcare să crească, să se adâncească, să se înalțe, pentru a deveni sfântă alcătuire, sfânt locaș. Cum? „În Domnul”. Domnul este ținta, spre Hristos Domnul ne-au îndreptat ochii și inimile și simțirile toți cei care ne-au fost călăuze și ne sunt povățuitori pe cale. Căci știm că avem toți nevoie de cârmuire și sfătuire, după cuvântul minunat sintetizat al Cuviosului Dorotei de Gaza: „Cei fără povăţuitor cad ca frunzele, iar mântuirea stă întru mult sfat”[1].
Dar direcția pe care ne-au lăsat-o Părinții moștenire este numai spre Iisus, spre Hristos Domnul, ca El să Se sălășluiască, prin Duhul cel Sfânt, întru noi, și noi să ne facem asemenea Lui. „O, copiii mei, pentru care sufăr durerile nașterii până ce Hristos va lua chip în voi” (Ga 4, 19), spunea Sf. Ap. Pavel. În același fel și părintele Iosif, și fratele Traian, și fratele Ioan Marini, pentru nimic altceva nu s-au ostenit decât pentru ca oamenii să se întoarcă de la păcat la Hristos, prin pocăință adâncă, și Hristos Domnul să troneze, să conducă, să fie Domnul vieții noastre, să fie Iisus Biruitorul, să ia El chip în noi. Să fim precum El, adică să devenim fii ai lui Dumnezeu, prin botez și prin lucrarea de după botez, fii după har ai lui Dumnezeu Tatăl, pentru că numai dacă suntem fii, va trimite „Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!” (Ga 4, 6). Și numai „prin El (Hristos, n.n.) avem și unii și alții apropierea către Tatăl, într-un Duh (Ef 2, 18).
La fiecare Sfântă Liturghie, părinții slujitori își spun unul altuia „Hristos în mijlocul nostru / Este și va fi”. Înainte și creștinii mărturiseau, în același timp, aceeași credință și aceeași dorință a prezenței lui Hristos. Nu numai „în mijlocul” nostru. Nu numai „între” noi. Ci „în noi”, „întru” noi. El să Se sălășluiască întru noi. Prin toate modurile prezenței Sale și, în chip desăvârșit, atât cât poate fi „desăvârșit” aici pe pământ, prin Dumnezeiasca Împărtășanie. El este Cel ce ne ține împreună, prin Duhul Său cel Sfânt, în iubirea Tatălui. După chipul unității Preasfintei Treimi. Numai întru El putem și puteți „să vorbiți la fel (…) să fiți uniți în același cuget și în aceeași înțelegere” (1 Co 1, 10). Numai dacă avem „gândul lui Hristos” (1 Co 2, 16) vom rămâne în aceeași lucrare sfântă și binecuvântată. Numai dacă sângele Lui va curge nu doar pe Cruce și nu doar, în chip tainic, pe fiecare altar jertfelnic din Biserică, ci prin venele fiecăruia dintre noi, sfințindu-ne și îndumnezeindu-ne.
Ca atare, cu acest mic și smerit gând împărtășit dumneavoastră, părinți, frați și surori, rog pe Domnul să binecuvinteze împreună-lucrarea de astăzi, de mâine, și de totdeauna. „Darurile sunt felurite, dar același Duh; și felurite slujiri sunt, dar același Domn; și lucrările sunt felurite, dar este Același Dumnezeu Care lucrează toate în toți” (1 Co 12, 4-6). Și numai puse unele lângă altele – și daruri, și slujiri, și lucrări – putem cânta cu bucuria psalmistul „Iată ce plăcut și dulce e să locuiască / Frații pururea-împreună să se veselească!”
Rămâneți uniți întru Același Dumnezeu! Nimeni nu poate aduce o altă învățătură, o altă Evanghelie, mai bună, mai desăvârșită, căci anatema va fi (cf. Ga 1, 8-9)! Precum creștinii cei dintâi și precum creștinii cei doritori de desăvârșire dintotdeauna, să stăruim în învățătura pe care am primit-o, „în învățătura apostolilor”, a Sfinților Părinți, a părinților noștri duhovnicești! Să stăruim „și în împărtășire (părtășie)”, și „în rugăciune” precum și „în frângerea pâinii” (FA 2, 42), adică în tânjirea după cuminecarea cu Trupul și Sângele Domnului. Pentru ca să vieze El întru noi, căci numai cine mănâncă Trupul Lui și bea sângele Lui are viață veșnică și El, Domnul, ne va învia în ziua cea de apoi (cf. In 6, 54).
Vă transmit, iarăși, gândul cel bun, încurajare și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, eparhie care vă este, cu bucurie, gazdă în aceste două zile, prin împreună osteneala părinților de la Centrul Eparhial, a părintelui profesor Vasile Mihoc și a părinților și fraților ostași, din Suceava, din Sibiu, și din alte părți.
Binecuvântată și cu rod să fie întâlnirea de acum și cea de mâine, uniți și hrănindu-ne cu cuvântul Domnului, cu Dumnezeiasca Euharistie, uniți prin rugăciune și cântare, în credincioșie față de Biserică, în duhul Părinților, întru moștenirea curată și binecuvântată pe care au lăsat-o întemeietorii și continuatorii Oastei Domnului! Pentru ca, prin toate și întru toate, numele Lui să fie binecuvântat, și să zicem, încă o dată și încă o dată „Slăvit să fie Domnul”, în veci de veci. Amin.
[1] Avva Dorotei, Ale celui între sfinţi, părintele nostru Dorotei. Felurite învăţături lăsate ucenicilor săi când a părăsit mănăstirea avei Serid şi a întemeiat cu ajutorul lui Dumnezeu mănăstirea sa, după moartea Avei Ioan, proorocul, şi după tăcerea desăvârşită a Avei Varsanufie, V, 1, în Filocalia … 9, traducere, introducere şi note de Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, ed. a II-a, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 497.