Participarea noastră la Revelion trebuie să aibă alte coordonate şi alte aşteptări decât cele vremelnice. Care sunt acestea? Ni le spune Sfântul Apostol Pavel: „Bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (II Corinteni 13, 11-12).
Iubiţi cititori şi cititoare,
În decursul istoriei, sunt cunoscute trei începuturi de an civil: 1 ianuarie, 1 martie şi 1 septembrie. La evrei, începutul anului civil era sărbătorit la 1 septembrie. Romanii l-au sărbătorit iniţial la 1 martie, apoi la 1 ianuarie, începând cu 153 î.Hr. Este cunoscut faptul că în anul 46 î.Hr., când Sosigene a reevaluat modul de măsurare a timpului şi Iulius Cezar a legiferat noul calendar, cunoscut drept calendarul iulian, a fost păstrată ca zi a Anului Nou ziua de 1 ianuarie.
În 1691, papa Inocenţiu al XII-lea s-a oprit asupra zilei de 1 ianuarie ca început al anului religios, pentru a coincide astfel cu Anul Nou civil, sărbătorit la această dată încă din anul 153 î.Hr. În Răsărit, 1 septembrie a rămas însă ca început al anului bisericesc.
Pe parcursul unui an, istoria şi eshatologia se întâlnesc, aşa cum se întâlnesc în Hristos firea omenească cu cea dumnezeiască. Trecerea de la istoric la eshatologic se face în Sfânta Liturghie. În Sfânta Liturghie, trecutul, prezentul şi viitorul co-există, astfel încât anul istoric trăit liturgic devine teofanie. Din punct de vedere liturgic, în înşiruirea zilelor unui an retrăim întreaga viaţă a lui Hristos, de la Naştere până la Înviere, şi de la Înviere până la Pogorârea Duhului Sfânt. În sărbători, noi nu comemorăm, ci reactualizăm momentul.
Biserica a rânduit, pe temei scripturistic, ca la început de an să-i mulţumească lui Dumnezeu, Unul în Trei, printr-un Tedeum (Ţie, Doamne), imn de laudă. În multe biserici, în această primă zi se citesc şi Molitfele (rugăciunile, n.n.) Sfântului Vasile cel Mare şi, respectiv, ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Textul Tedeum-ului aparţine Sfântului Niceta de Remesiana, dar practica este mult mai veche. În Apostolul Tedeum-ului, Sfântul Pavel îi îndeamnă pe Timotei şi pe cei din comunitatea sa să înalţe „cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi [conducători, n.n.] şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă” (I Timotei 2, 1-2).
Troparele surprind motivaţia acestor rugăciuni: „Mulţumitori fiind noi, nevrednicii robii Tăi, Doamne, pentru binefacerile Tale cele mari, ce le-ai făcut asupra noastră, lăudând, Te binecuvântăm, mulţumim, cântăm şi slăvim marea Ta milostivire şi cu dragoste, ca nişte robi, strigăm Ţie: Făcătorule de bine, Mântuitorul nostru, slavă Ţie”. Prin acest Tedeum, ne exprimăm dorinţa ca toată lucrarea noastră din anul în care intrăm, întocmai celei din anul precedent, să se desfăşoare sub binecuvântarea Sfintei Treimi.
La începutul Anului Nou este rugat să vină Mângâietorul, Duhul Adevărului, din sânul Sfintei Treimi, întocmai ca la Cincizecime, şi să se sălăşluiască întru noi, pentru ca, avându-L pe acesta, să ne putem ruga curat, despătimiţi, Sfintei Treimi pentru pacea de sus şi pentru pacea a toată lumea; pentru Sfintele Biserici şi pentru mântuirea credincioşilor: popor, conducători, armată; pentru toţi cei care sunt în călătorie, pentru cei bolnavi, pentru cei care sunt în necazuri; pentru ca Dumnezeu să depărteze de la noi toate obiceiurile vătămătoare şi patimile stricătoare de suflet; pentru ca să stingă toate eresurile şi dezbinările din Biserică şi să-i întoarcă pe toţi la dreapta credinţă, înnoind Duhul Său cel drept în cele dinlăuntru ale noastre; pentru ca să ne îngrădească cu îngerii săi; pentru ca să ne ierte Dumnezeu de toate răutăţile pe care le-am făcut în anul trecut, iar în anul ce intrăm să ne binecuvânteze cu sănătate şi cu viaţă fără de păcate.
„Viaţă fără de păcate” este un ideal greu de atins. Este greu, dar nu imposibil. Este interesant să trăieşti într-o virtute perpetuă. Oamenii sfinţiți şi sfinţii stau mărturie în acest sens. Din cererile Tedeum-ului nu lipseşte rugămintea ca „Dumnezeu să îndepărteze toată mânia Sa pornită cu dreptate asupra noastră”. Este o cerere inspirată din psalmi (Psalmii 6, 1; 105, 40). Cum adică, Dumnezeu se mânie? Da! Şi Dumnezeu se mânie, dar nu în maniera mai marelui sinagogii menţionat de Sfântul Evanghelist Luca (13, 14).
Evanghelia îl prezintă pe Iisus Hristos în sinagoga din Nazaret. Citea din cartea profetului Isaia. Citea un cuvânt de proroc, care grăia despre taina Sa în lume, într-un „azi” al împlinirii: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19). Sigur, versetele în discuţie sunt o compilaţie specific lucanică, din Isaia 61, 1-2 şi Isaia 58, 6. De remarcat este faptul că, în afară de anul sabatic şi anul jubileu, mai există „anul de milostivire al Domnului”, despre care face vorbire prorocul şi pe care Iisus Îl proclamă oficial.
Anul Jubileu începea exact în Ziua Ispăşirii sau a Curăţirii (Leviticul 25, 9) şi circumscria restaurarea spirituală, transformarea morală, salvarea din opresiunea demonică şi eliberarea din boli şi invaliditate. În textul de mai sus, prorocul Isaia interpretează în mod eshatologic jubileul. O împlinire completă a profeţiei „anului de milostivire al Domnului” se va realiza la a doua venire a lui Hristos. Atunci va avea loc Judecata, care este subiectul ultimei predici a lui Iisus din Evanghelia după Matei (25, 31-46).
La sfârşitul timpului va avea loc o inversare a ierarhiilor, când cei bogaţi vor deveni săraci, iar cei săraci vor deveni bogaţi (Luca 6, 20-26 ş.a.). Tensiunea în cadrul Tedeum-ului atinge punctul maxim în Ectenia întreită, în care se cere ca Dumnezeu să binecuvânteze anul ce începe; să dea ploi la bună vreme şi să strălucească lumina şi căldura soarelui; să ne izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de toate nevoile, de foamete, de boli, de cutremure, de potop, de grindină, de foc, de venirea celor răi asupră-ne, de convulsiile dintre noi, de necazuri şi de supărări şi, nu în ultimul rând, să ne împlinească toate rugăciunile.
Rugăciunea care încheie Tedeum-ul relaxează sufleteşte. Ea este dispusă pe trei registre.
În prima parte, I se mulţumeşte Izvorului vieţii şi al nemuririi, Făcătorului a toată făptura văzută şi nevăzută, pentru darurile minunate pe care le-a revărsat asupra noastră în toată vremea trecută a vieţii noastre.
În partea a doua, Îi cerem să binecuvânteze cununa anului nou cu bunătatea Sa şi să păzească neamul nostru: popor, conducători și dregători, cu sănătate, pace fără tulburare, mântuire şi în toate bună sporire.
În partea a treia, Îi cerem Izvorului vieţii şi al nemuririi ca să ne învrednicească întotdeauna a aduce mulţumire pentru toate Părintelui fără de început, împreună şi Unuia-Născut Fiului Său şi Preasfântului şi de viaţă făcătorului Său Duh.
Tedeum-ul se încheie cu imnul Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm al Sfântului Niceta de Remesiana, sfânt român din sec. IV-V. Imnul, în complexitatea lui, este o teologhisire cântată a trinităţii, hristologiei, soteriologiei, eshatologiei şi a Împărăţiei Cerurilor.
Otpustul – sinteză a praznicului – motivează tăierea-împrejur a Pruncului: „pentru mântuirea noastră”.
Tedeum-ul se încheie cu un Polihroniu pentru chiriarhul locului, pentru conducătorii şi dregătorii ţării, pentru popor şi armată, cu dorinţa de a dura dimpreună în timp, în istorie şi în veşnicie.
Aşadar, participarea noastră la Revelion trebuie să aibă alte coordonate şi alte aşteptări decât cele vremelnice. Care sunt acestea? Ni le spune Sfântul Apostol Pavel: „Bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (II Corinteni 13, 11-12).