Cultura montană tradițională – precursoare a noului green deal european

În 2015, la Adunarea Generală a ONU de la New York, a fost adoptat documentul Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care cuprinde 17 obiective structurate pe trei piloni ai dezvoltării durabile: economic, social și de mediu.

Agenda 2030 a fost adoptată și de România și de Uniunea Europeană, fără nici o adaptare la specificul european sau național, cu toate că este menționată ca: „Strategie națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030”, adoptată de Guvernul României (Consilier de stat Borbély László – Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă) în ședința din 9 noiembrie 2018, prin HG nr. 877/2018(http://dezvoltaredurabila.gov.ro/web/wp-content/uploads/2018/12/Strategia-na%C8%9Bional%C4%83-pentru-dezvoltarea-durabil%C4%83-a-Rom%C3%A2niei-2030.pdf).

Agenda 2030 face parte din politica globalizării și nicidecum din politica interesului regional sau european, deoarece între cele 17 obiective nu se găsește dimensiunea tradițional-cultural-națională europeană, ca formă dinamică ce creează, unifică și păstrează tot ce-i viabil din trecut, înglobând necontenit tot ce prezentul produce economic sub impulsul ei, deoarece câtă tradiție națională este, atâta specific național este în economia, arta și cultura unui popor. (Petru COMARNESCU, Kalokagathon, Ed. Eminescu, București, 1985, pp. 215-216).

Dacă ne bazăm doar pe cele 17 obiective de „dezvoltare durabilă pentru mondializare”, apare întrebarea: dacă ar putea exista pericolul să se înlocuiască, printre altele, produsul montan sau produsul tradițional local, cu „produsul mondial”, adică un fel de resetare economică doar pe principii de economie de piață, un control unic și o comandă unică economică, politică și socială, după modelul gestionării unitare a pandemiei COVID – 19 la nivel planetar, care ar reprezenta doar un exercițiu de testare psihologică, înainte de implementarea „economiei mondiale durabile”, de tip neo-marxist, adică totul în „devălmășie”.

Circulă astăzi idei, conform cărora preeminența științei politizate, poate cauza mult haos și dezastre economice incomensurabile, așa cum s-a întâmplat în dimensiuni semnificative și cu suficiența de sine a științei medicale actuale, care atât de mult „a evoluat”, încât azi nu suntem departe de a deveni o planetă de bolnavi!  Metoda „medicală pandemică a fricii și a  isteriei” recente ar putea fi folosită și în sfera economicului, cu mult succes, dacă națiile nu vor acționa cu mijloace specifice, pentru a implementa Agenda 2030 în interes local, adăugând, la cele 17 obiective, fiecare țară și dimensiunea cultural-spirituală locală proprie.

1.1.  Agenda 2030 – discernământ și precauții

Când vorbim de economie durabilă, ne ducem cu gândul la natură, la munte, la câmpie, la izvoare, la resurse, la industrie etc., și de felul cum trebuie să fie gestionate și chibzuite acestea, pe termen lung, cu înțelepciune și discernământ în folosul populației zonale, ținându-se cont diferențele geoclimatice, de vârstă și îndelungata experiență tradițională, de bunele practici adaptate teritoriilor, de nivelul de educație și de mentalitățile populațiilor locale, mai ales ai celor care produc hrană umană și nicidecum predate de bună voie unor interese transnaționale, de dragul unei himere a bunăstării cu orice preț, în dauna unei economii naționale proprii și prospere.

Devine imperios necesar să facem diferența dintre „fân și paie”, ca să-l parafrazez pe Grigore Moisil, care l-ar fi întrebat pe profesorul lui de Botanică: „Domnule Profesor care este diferența dintre fân și paie?”. Profesorul a spus scurt: „nu știu”. Moisil i-a răspuns: „boul știe”. În fân se găsesc flori, boboci, frunze și ierburi frumos mirositoare etc., în paie doar tulpini uscate cu o structură tubulară, folosite ca așternut la animale și „de pus paie pe foc”, ar fi răspuns mai departe Moisil.

Să nu uităm că, dacă Dumnezeu iartă atunci când ne căim, în schimb, natura „umilită”, exploatată irațional și „trădată” nu iartă niciodată! Poate și din acest raționament s-a născut  conceptul de Green Deal, care, dacă nu știm să-l descifrăm cu discernământ, în toată complexitatea lui, și să urmărim și scopul economic, nu numai cel ecologic, atunci vom confunda fânul cu paiele, și ar putea exista riscul de a deveni repede roșul de odinioară, din epoca comunismului, de data aceasta, căpătând imaginea harbuzului (lubeniței): foarte puțin verde pe dinafară, doar o crustă subțire, iar pe interior roșu pe de-a întregul!

Și când te gândești că, tocmai verdele se aruncă și partea roșie se mănâncă dintr-un harbuz, încep întrebările: cine rămâne cu „cojile verzi” și cine cu fructul în sine? Să renunțăm la minerit pentru că este prea poluant,  la economia agrară tradițională, la zootehnie, la economia montană, etc. pentru că sunt depășite, dar sănătoase, la industria autohtonă pentru că nu este performantă etc., toate dintr-un idealism iresponsabil?!

Nu mai trebuie repetată tragedia și dezastrul național economic-industrial, când de dragul economiei de piață fără limite, s-a lichidat cu înflăcărare aproape toată industria românească. Înflăcărarea și idealismul fără discernământ pot duce adesea la catastrofe. „Sângele curge datorită idealiștilor iresponsabili”, spune un vechi proverb.

Dacă, la cele 17 obiective s-ar adăuga și al 18-lea obiectiv, cel tradițional, spiritual și cultural-național, atunci va dispărea „neliniștea culturală” și se va evita spiritul raționalist, pozitivist și globalist, care hipertrofiază rațiunea în dauna spiritului, propus cu frenezie de Max WEBER, (vezi pe larg: Etica protestantă și spiritul capitalismului, Ed. Humanitas, 2007; Idem, Economie și societate, Ed. Politică, 1972), care se substituie credințelor tradiționale, culturii și spiritualității unei nații.

Partea bună a documentului Agenda 2030 și nu neapărat o lipsă sau o omisiune a acestuia, este faptul că, artizanii ei nu au formulat directive sau regulamente cadru privind dimensiunea cultural-spiritual-tradițională, la nivel european sau mondial, ci au lăsat la latitudinea fiecărei nații să-și armonizeze  cele 17 obiective, în contextul cultural și spiritual propriu, fără să menționeze acest lucru.

Cu această șansă și oportunitate legitimă, Agenda 2030 poate deveni benefică, reală și corectă, poate aduce un aport etic considerabil economiei durabile, pentru o integrare europeană și chiar mondială, evitând astfel, politicile economice agresive ale globaliștilor neo-marxiști, care au tendința de a privatiza bogăția și de a mondializa sărăcia, întrucât „globalismul este o creație ideologică a elitelor mondiale […] , în care țările nu mai sunt națiuni, ci piețe de desfacere […] iar susținătorii globalismului au construit un sistem   care a propulsat idei, informații, persoane, bani, bunuri și servicii peste granițe, cu o viteză și la scară fără precedent în istoria umană” (Ian BREMMER, NOI versus EI. Eșecul globalismului, trad. din engleză de Radu SĂNDULESCU, edit. Corint Future, București, 2021, pp. 17-18).

Cu toate că, globalizarea este o „himeră” și poartă „numele nimicului”, sub forma în care  este susținută și promovată frenetic la nivel politic mondial, globalizarea nu poate fi evitată, însă, poate fi încetinită cu mijloace democratice, spirituale și culturale, specifice fiecărei țări, cu speranța că, mai târziu, ar putea fi redirecționată și „transfigurată”, spre folosul local, după principiul: „global gândit, dar acționat după interesul local”. (Georgios MANTZARIDIS, Globalizare şi Unversalitate. Himeră şi adevăr, Bucureşti, 2002, p. 20).

1.2. Tradiția și spiritualitatea, forme ideale și forțe motrice a unei economii naționale durabile, în contextul globalizării accelerate 

Artizanii mondializării știu prea bine că, piedicile semnificative pentru ei sunt: tradiția, spiritualitatea  și cultura popoarelor, care reprezintă dimensiuni dinamice importante ale economiei   unei națiuni și energiile identitare specificului național, greu de penetrat, motiv pentru care nu le-au inclus în rândul celor 17 obiective ale economiei durabile – Agenda 2030.

Spiritualitatea, tradițiile și cultura unui popor reprezintă pilonii de stabilitate, forța motrice a unei economii durabile, de putere economică și perenitate socială, de care ar fi trebuit să se țină cont  la elaborarea unei Agende economice de o asemenea dimensiune.

Un om spiritual, cult și cu viziune economică „interpune între mediul extern și organismul său fizic o dublă armătură: una sufletească […] și una materială, care constă în transformările materiale ale mediului […], ceea ce omul incult și animalul nu știu” să-și construiască o astfel de  „casă”, pe când omul spiritual și cult adaptează mediul cosmic la mediul social și economic, spune Constantin Rădulescu Motru (C. Rădulescu Motru, Personalismul energetic și alte scrieri, Ed. Eminescu, București, 1984, pp. 344-346).

Pe om dacă „îl scoți din religie devine o ființă neisprăvită […] în care totul țipă a provizorat, a neputință ori în care patologia umblă pe aproape”; „[…] omul devine ființă isprăvită prin religie. Omul se completează prin religie […] și se cade din destin fără religie […], pentru că „trupul nu e trup dacă n-are cap, sufletul nu e suflet dacă n-are Dumnezeu”; astfel, „omul este ființă completă prin religie: aceasta e poate cea mai potrivită definiție a omului”, spune marele filosof Vasile Băncilă (Vasile BĂNCILĂ, Opere, vol. IX,  Sistem de filozofie. 4. Filozofia religiei. Filozofia sărbătorii, Ed. Istros, Brăila, 2014, pp. 248-249).

În creștinism patrimoniul natural se întrepătrunde armonios cu patrimoniul antropic, în duh  de rugăciune liturgică, atunci când se roagă: „pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelșugarea roadelor pământului și pentru vremuri pașnice…”. Creștinul are compuse rugăciuni speciale pentru semănat, recoltat, contra dăunătorilor, plecarea oilor la munte (transhumanța), etc. Astfel, se formează o comunitate ontologică: universul ontologic și natura ontologică; comunitatea cu pădurea, cu plantele, cu animalele, cu cerul etc. (astronomia populară – vezi în Viața la țară, de Duiliu Zamfirescu). Mircea Eliade numește acest gen de „intervenție” a omului prin rugăciune pentru îmbelșugarea naturii, „creștinism cosmic” (Dr. Sorin Lory BULIGA, „Creștinism cosmic în lirica argheziană; Creștinism cosmic în opera lui Brâncuși și Arghezi”, în: Epifania, nr. 50, Septembrie-Noiembrie 2019, Iași, pp. 153-165).

„Biserica reprezintă în tradiția răsăriteană o imagine văzută și unitară a cosmosului, respectiv a întregii existențe […]  și ca o imagine a Bisericii celeste (așa cum Templul lui Solomon era o proiecție a Ierusalimului ceresc)” (Idem, ibidem, p. 159).

Marea legătură a românilor cu natura  și cu cerul a creat un folclor structural și nu unul formal și unic în lume, iar sărbătorile religioase fac legătura între natură și metafizic într-o armonie perfectă, ceea ce ne-a păzit de misticism întunecat, cu halucinații cvasi-patologice, sau de raționalism rece și superficial, cum întâlnim la unele popoare, chiar europene, iar la noi întâlnim un raționalism major, cu patetism înalt, care se unește cu mistica  hristică senină (Vasile BĂNCILĂ, Opere, vol. X, Sistemul de filozofie. 5. Comunitățile existenței: A. Comunitatea ontologică: Existența ca ființă. B. Existența românească, Ed. Istros, Brăila, 2015, pp. 294-303).

Pe acest fundament de gândire și trăire s-a format o cultură românească sintetică, deci „o sinteză a tuturor punctelor cardinale, o cardinalizare a culturii spiritului, dar în simetria greco-romană și transfigurarea getic-creștină” (Idem, ibidem, pp. 295-296). Această simbioză și osmoză cultural-spirituală cu cerul, cu  natura, cu Cosmosul, au dat marile personalități culturale, artistice și economice ale României, de-a lungul istoriei sale.

„Carpații și pădurile răspândite până în lunca Dunării […] formau patria sihaștrilor, a celor mai cuvioși fii, rugători și mijlocitori duhovnicești  ai creștinilor noștri înaintea lui Hristos […]. În chiliile și micile lor schituri se adunau în vremuri de restriște locuitorii de prin sate, iar în poienile din apropiere păstorii își supravegheau și își mișcau în pas domol turmele de oi. La ușile lor băteau credincioșii și uneori chiar domnitorii învăluiți de necazuri pentru a le cere sfatul și rugăciunea, după care se întorceau liniștiți și îmbărbătați”, spune Părintele Dumitru Stăniloae (Ieromonah Ioanichie BĂLAN, Vetre de sihăstrie românească, Ed. IBMBOR, București, 1982, pp. 6-7).

Globalizarea, cu toate binefacerile ei, care pentru „mai bine de un miliard de oameni au scăpat de sărăcie în ultimii zece ani” ((Ian BREMMER, NOI versus EI. Eșecul globalismului, trad. din engleză de Radu SĂNDULESCU, edit. Corint Future, București, 2021, p. 18) creează serioase vulnerabilități pentru alte regiuni ale lumii. De exemplu: „globaliștii au distrus clasa muncitoare americană și au creat o clasă de mijloc în Asia” spunea Steave Bannon, fostul strateg de la Casa Albă, în 2016, atenționând că, „acum problema e ca americanii să nu fie trași pe sfoară” (Idem, Ibidem).

1.3. Structura tradițională, spirituală și cultural-națională ca fundament viabil al ecologiei

Protejarea naturii este responsabilitatea tuturor. Realizarea unui mediu antropic durabil poate fi atins și prin cultivarea unui sentiment de apartenență culturală, națională și de comunitate spirituală, care să elimine simțul singurătății cetățeanului și pentru a evita falimentul unei funcționări comunitare firești. (vezi: Prof. univ. dr. h.c. membru de onoare al Academiei Române, Radu REY, Munții și secolul XXI. Studiu comparat al strategiilor europene privind zonele montane, cu referire specială la zona Carpaților românești. Planul M1-SEE, Ed. Electra, București, 2014; IDEM, Strategie multianuală pentru protecția și dezvoltarea sustenabilă a zonei montane din România- Programul Multianual, (2017, pp. 52).

Studiile elaborate în ultimii 6 ani în cadrul CE-MONT Vatra Dornei cuprind metode moderne de cercetare interdisciplinară, care pot genera o economie durabilă, ecologică, sustenabilă și  promovează o cultură a patriotismului economic montan autentic. (vezi: volumele V-XIII,  Journal of montanology (J-Mont), Muntele, Ed. Eurobit, Timișoara, 2016-2021).

Fără să transformăm ecologia într-o retorică „verde”, este evident faptul că, agresorul contra naturii este lipsa de responsabilitate a omenirii de azi, iar victima va fi „omenirea de mâine” sau „generațiile viitoare” împreună cu mediul înconjurător. (ecologiste-https://contramundum.ro/2021/03/02/prin-scientism-spre-neo-paganism-sau-despre-milenarismul-de-rit-ecologist/).

Christopher C. Horner în Ghidul incorect politic al încălzirii globale și ecologiei/doctrinei, în subcapitolul „Ecologismul ca religie”, precizează faptul că, unii ecologiști exaltați slăvesc natura ca pe o zeiță și definesc rasa albă ca fiind „cancerul istoriei universale”! În aceste condiții, natura trebuie să stăpânească pe om și nu invers. Omul trebuie să fie subordonat „naturii idolatre”, întrucât natura este superioară omului din care s-a format prin evoluție.

Astfel,  ecologismul „verde” devine o formă de „religie”, pe care părintele Serafim Rose o numea „religia viitorului” (Ortodoxia și religia viitorului, Edit. Sophia, București, 2015). Adică o „supă spirituală lungă” cu elemente New Age, gnostice, scientiste, neo-păgâniste și milenariste (vezi: pr. dr. Pompiliu Nacu, Ereziile primelor opt veacuri creștine și dăinuirea lor la începutul mileniului trei, Edit. Partener, Galați, 2010).

Mulți dintre „scepticii” climatici mărturisesc că, o parte importantă a adepților ideologiei ecologiste alarmiste sunt mânați mai degrabă de dezideratul îngropării sistemului capitalist, decât de „salvarea planetei”, întrucât politica economică „eco” promovează un „capitalism de cumetrie verde” (vezi certificatele verzi din sistemul energetic, o afacere a elitelor globaliste), o industrie ecologică nesustenabilă, din care cel mai mult, tot omul simplu și țările în curs de dezvoltare vor pierde.

Exemplu cel mai elocvent este faptul că, urmarea eforturile uriașe de prevenire a modificărilor climatice impuse de protocolul de la Kyoto (1997; vezi și conferința despre climă, de la Paris 2015), rezultatele sunt infime, deși a însemnat costuri colosale, care a generat sărăcie, șomaj, „vestele galbene” (protestele violente din Franța) și dezechilibre economice considerabile (EKD, Texte 130, Geliehen ist der Stern, auf dem wir leben“, Die Agenda 2030 als Herausforderung für die Kirchen, Hannover, 2018, pp. 17-63).

  1. Dileme

Green Deal-ul lasă loc la multe interpretări, naște dileme, multe întrebări și temeri, ca nu cumva țările lumii, dacă îl vor implementa întrutotul, să se aleagă doar cu „resturile verzi” ale unui ideal frumos conceput, într-o epocă a consumerismului, a profitului economic cu orice preț, a înmulțirii alarmante a populației în țările subdezvoltate, vs a îmbătrânirii și scăderii populației în țările dezvoltate, a migrației, a super-tehnologizării, a digitalizării, a unei economii de piață fără limite și din ce în ce mai globalistă, în locul unei economii de piață socială și tradițională, și mai ales într-o eră post – Covid – 19, care va genera, cu siguranță, o creștere a numărului de oameni săraci, vulnerabili și expuși social (vezi pe larg: Jamie SUSSKIND, Politica viitorului. Tehnologia digitală și societatea, trad. din engleză de Adina Ihora, Ed. Corint Books, București, 2019, pp. 556; Alec ROSS, Industriile viitorului. Omul și evoluția economiei în era digitală, trad. din engleză de Adina Ihora,Ed. Corint Books, București, 2020, pp.  364).

Personal cred că,  Green Deal-ul nu trebuie considerat neapărat un Cal Troian, ci o provocare globală la care trebuie să facem față și să găsim proiecte viabile, sustenabile și durabile.

Însă,  întrucât artizanii  experimentului „Kyoto” au definit problema poluării actuale, ca „eșec al pieței” și nicidecum eșecul strategiei lor de lucru, se naște o dilemă majoră: să fie Green Deal-ul recent o barcă de salvare pentru cei naufragiați de la Kyoto și un nou experiment ideologic mistico-scientist-globalist, având în vedere faptul că, economia de piață liberă și nelimitată este azi în plină expansiune? (Christopher C. Horner, Ghidul incorect politic al încălzirii globale și ecologiei/doctrinei în:  ecologiste-https://contramundum.ro/2021/03/02/prin-scientism-spre-neo-paganism-sau-despre-milenarismul-de-rit-ecologist/).

 2. Propuneri și perspective

Implementarea Pactului Verde (Green Deal) în Europa ar trebui făcută cu echilibru înțelept între ecologie și economie, între oportunitate și necesitate și nu doar de dragul de a fi în pas cu „politica verde globalistă”, sau de a executa o comandă dată de „sus”, fără discernământ și fără o analiză economică minuțioasă la nivel regional și local.

Pentru ca europenii „să nu fie trași și ei pe sfoară” trebuie să urmărească „interesul  european și național corect”, având ca obiectiv o „transformare  social-ecologică”, cu deschidere spre interesul comun și universal.

Comparativ cu țările industrializate și dezvoltate, dacă ne uităm în istoria agriculturii, a zootehniei, etc. vom constata că,  de la Burebista la Doamna Ursula von der Leyen, România a fost și este într-un Green Deal, aproape perpetuu, la care dacă se păstrează, mai departe, dimensiunea tradițional-cultural-spirituală,  ca al 18 – lea obiectiv, pe care eu îl propun pentru completarea Agendei 2030, atunci România va crea o economie ecologică durabilă și va „îngloba” necontenit, selectiv și cu discernământ, tot ce prezentul economic agricol, montan și forestier oferă la nivel mondial.

Acest lucru ar fi posibil datorită faptului că, multe gospodării țărănești montane și de câmpie folosesc, încă, îngrășăminte naturale, nepoluante, pasc turmele în munți, nu folosesc conservanți pentru păstrarea alimentelor, ci metode naturale tradiționale etc., așa cum cer ecologiștii actuali. Din acest punct de vedere, oare nu ar putea fi considerat acest comportament ecologic tradițional românesc, față de natură și față de demnitatea umană, un precursor al conceptului actual  numit Green Deal?

Cred că, aceasta ar fi calea de urmat pentru o Românie profundă, curată, sănătoasă și a unui stat de drept autentic, în care economia muntelui  să ocupe un loc esențial și distinct în actul de guvernare, întrucât   aproape 31% din teritoriul național îl constituie muntele!

În acest sens trebuie ca, investițiile privind patrimoniul cultural al zonelor montane, protejarea obiectelor de patrimoniu cultural de interes local,   îmbunătățirea activităților non-agricole în zonele rurale şi dezvoltarea turismului să se realizeze în mod direct, cu resurse publice. Conservarea patrimoniului local și a tradițiilor culturale și spirituale pot favoriza substanțial activitățile turistice rurale, contribuind astfel la atractivitatea zonelor rurale. (vezi pe larg: https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/evaluare_/2020/studiu-de-evaluare-IV_zona_montana_RO.pdf; Patrimoniul cultural ca motor/forță motrice pentru o creștere durabilă, în:

https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/evaluare_/2020/studiu-de-evaluare IV_zona_montana_RO.pdf ).

15 Iulie 2021

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.