„Credința în Dumnezeu – remediul oricărei suferințe” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a IV-a după Rusalii

Faptul că Hristos S-a oferit să meargă n casa sutașului ca să îi vindece sluga – „venind, îl voi vindeca” (Matei 8, 7) – a fost doar un pretext. Dumnezeu fiind, îl putea vindeca, cum bine a spus sutaşul, de la distanţă. Numai că Iisus a vrut să evidenţieze credinţa sutaşului, ascunsă în cuvintele: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu” (v. 8). Acest „nu sunt vrednic” – sau „nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine” (Luca 7, 8) – ascunde taina credinţei sutaşului, ca rezultantă a smereniei sale. Fără îndoială, sutaşul nu era vrednic de o astfel de prezenţă, – cum de altfel nimeni nu este –, însă încurajat de propriul său exemplu: „Am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.” (Matei 8, 9), el îşi formează convingerea că un singur cuvânt rostit de Hristos poate vindeca „sluga care era pe moarte”.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Minunea vindecării slujitorului sutaşului din Capernaum (Matei 8, 5-13) a fost precedată de vindecarea unui lepros (Matei 8, 1- 5).

După ce Hristos a promulgat Legea iubirii pe Muntele Fericirilor, coborându-Se, a fost abordat de un lepros care, apropiindu-se, I s-a închinat rugându-L: „Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti.” (Matei 8, 2). Rugămintea leprosului a fost însoţită de închinare. Şi Iisus, spune referatul scripturistic, întinzând mâna, s-a atins de el, zicând: „Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui.” (Matei 8, 3). Un sinergism divino-uman. Voinţa lui Dumnezeu a fost în acord cu voinţa omului. Iar după ce s-a curăţit de lepra sa, Iisus i-a zis: „Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.” (Matei 8, 4). Dincolo de rolul său de a constata boala şi vindecarea ei, doar preotul avea acces la lucrările tainice ale lui Dumnezeu. Darul de după vindecare consta în doi miei, sau doi pui de turturele, sau doi pui de porumbei.

Şi pe când intra în Capernaum, s-a îndreptat spre El un sutaş care nu mai putea suporta durerea subalternului său, aflat „pe moarte”. Şi apropiindu-se, i-a spus: „Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit” (Matei 8, 6). Atunci Iisus, văzându-i dragostea de aproapele, S-a oferit să meargă personal: „Venind, îl voi vindeca.” (v. 7). Maniera de expunere a cazului l-a impresionat pe Iisus.

Sutaşul în discuţie era ofiţer în armata romană. Cu toate acestea, el iubea neamul iudeilor; mai mult, chiar le zidise şi o sinagogă (cf. Luca 7, 5). Am putea spune că era un păgân cu simpatii faţă de iudei; un „prozelit al porţii”. Despre unii ca aceştia – dar nu numai despre ei – Sfântul Apostol Pavel le spunea romanilor: „Păgânii, care nu au Lege, din fire fac ale Legii” (Romani 2, 14). Aşadar, sutaşul era un ofiţer, un centurion păgân, pus în slujba lui Irod Antipa. Centuria era un segment al armatei romane. Existau centurii ale juniorilor şi ale seniorilor. Două centurii formau o manipulă, care era comandată de doi ofiţeri, de obicei numiţi centurioni.

Sutaşul, deși se închina zeităților romane, fusese atras de învăţătura iudaică. Sigur, convertit la Creştinism a fost şi sutaşul Longhin, care păzea Crucea lui Iisus (Matei 27, 54), şi sutaşul Corneliu, botezat de Sfântul Apostol Petru (Fapte 10). Cât îl priveşte pe servitor, Sfântul Evanghelist Matei spune că sutaşul ar fi mijlocit personal pentru el, în timp ce Sfântul Evanghelist Luca spune că sutașul a trimis mai întâi la Iisus pe unii dintre bătrânii iudeilor ca să-L roage să vină şi să-i vindece sluga: „Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.” (7, 4-5). Preţuiau vrednicia sutaşului în funcţie de câştigul lor. Iar când Iisus Se afla nu departe de casa acestuia, sutaşul a trimis pe unii dintre prietenii săi, prin care L-a  rugat pe Iisus să nu se mai ostenească venind, pentru că el este nevrednic de o astfel de vizită, ci să spună doar un cuvânt, fiind încredinţat că este suficient aceasta pentru a se vindeca sluga sa (v. 7).

Faptul că Hristos S-a oferit să meargă şi să-l vindece – „venind, îl voi vindeca” (Matei 8, 7) – a fost doar un pretext. Dumnezeu fiind, îl putea vindeca, cum bine a spus sutaşul, de la distanţă. Numai că Iisus a vrut să evidenţieze credinţa sutaşului, ascunsă în cuvintele: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu” (v. 8). Acest „nu sunt vrednic” – sau „nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine” (Luca 7, 8) – ascunde taina credinţei sutaşului, ca rezultantă a smereniei sale. Este ceea ce spune Dumnezeu prin gura profetului: „Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă.” (Isaia 57, 15). Fără îndoială, sutaşul nu era vrednic de o astfel de prezenţă, – cum de altfel nimeni nu este –, însă încurajat de propriul său exemplu: „Am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.” (Matei 8, 9), el îşi formează convingerea că un singur cuvânt rostit de Hristos poate vindeca „sluga care era pe moarte”.

Din versetul justificativ reiese că sutaşul era pe deplin încredinţat că Hristos, Dumnezeu fiind, are putere asupra morţii. Acest raţionament al sutaşului l-a impresionat pe Mântuitorul. Şi spune naratorul: „Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: La nimeni în Israel n-am găsit atâta credinţă.” (Matei 8, 10). Credinţa sutaşului, întocmai credinţei lui Iov care din mijlocul plăgilor şi durerilor striga: „Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El îl voi vedea şi ochii mei îl vor privi” (Iov 19, 26-27), anticipează credinţa celor convertiţi dintre păgâni. În acest sens, Mântuitorul le atrage atenția celor prezenți: „Zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor.” (Matei 8, 11). Prin acest „mulţi de la răsărit şi de la apus” vrea să arate universalitatea celor care vor crede învăţăturii Sale. „Iar fiii împărăţiei” – prin împărăţie înţelegându-se poporul ales al lui Dumnezeu, după cum spune Moise: „Israel este fiul Meu, întâi-născutul Meu.” (Ieşirea 4, 12) – „vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8, 12). Deci, cei care ar fi fost îndreptăţiţi să beneficieze de această împărăţie, adică de a fi neam ales, vor fi izgoniţi în locul cel mai greu al pedepsei: „întunericul cel mai din afară”, care este de fapt locul călcătorilor de Lege (Psalmii 35, 12).

Profetul surprinde nemulţumirea lui Dumnezeu: „Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.” (Isaia 1, 2). Credinţa li se uscase cu totul. Plângerea şi scrâşnirea dinţilor reprezintă exteriorizarea necazului şi a suferinţei irupte din tabloul celei mai neputincioase disperări, ca manifestare externă – auzită şi văzută – a mâniei lui Dumnezeu.

Hristos, apreciind judecata sănătoasă a sutaşului, l-a încredințat: „Du-te, fie ţie după cum ai crezut.” (Matei 8, 13). Da, minunea s-a consumat pe fondul credinţei sutaşului: „Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela”.

Rugăciunea sutaşului a fost ascultată. De aici şi rugăciunile noastre pentru alţii. Fără îndoială că minunea nu putea rămâne fără ecou. Ea a fost confirmată de martori: „Şi întorcându-se cei trimiși acasă, au găsit sluga sănătoasă.” (Luca 7, 10). În această ecuaţie a vindecării, sutaşul constituie incontestabil un strălucit exemplu de credinţă vie şi lucrătoare, ceea ce justifică pe deplin elogiul ce-i este adresat – rostit nu atât pentru el, cât pentru ascultători – prin cuvintele rămase celebre: „La nimeni în Israel n-am găsit atâta credinţă.” (Matei 8, 10). În aceeaşi circumstanţă, Iisus, fără să pretindă nimic din cele prevăzute de Lege înainte de vindecare, – păsări, lemn de cedru, isop, ulei, lână stacojie –, a vindecat pe soacra lui Petru (Matei 8, 14-15), a potolit furtuna de pe mare (Matei 8, 24-27) şi a vindecat doi demonizaţi (Matei 8, 28-34).

Un cărturar impresionat de minunile consumate sub privirea lui i-a cerut Mântuitorului Iisus, din motive pragmatice, să-i îngăduie să-L urmeze oriunde va merge (Matei 8, 19). Hristos, cunoscând că nu credinţa este cea care îl îndeamnă să-I urmeze, i-a răspuns în mod alegoric: „Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Și plece capul.” (Matei 8, 20); adică demonii (patimile) au în tine vizuini şi cuiburi în care se ascund, pe când Fiul Omului nu îşi găseşte odihnă în sufletul tău. Din păcate, nu de o astfel de credinţă are nevoie Dumnezeu.

Credinţa sutaşului este – putem spune – remediul suferinţei slujitorului său, dar şi motivul învierii sale. De o astfel de credinţă avem şi noi nevoie ca să dobândim Învierea în Împărăţia lui Dumnezeu!

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.