Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au ajuns la final

Conferințele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, desfășurate în perioada 9-14 decembrie 2021, s-au încheiat astăzi, după trei zile în care clericii eparhiei au avut parte de prezentări relevante și dialoguri lămuritoare. Întâlnirile, desfășurate online din cauza contextului pandemic actual, pentru prevenirea infectării cu noul virus, au adunat clericii din cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei.

Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, preoții Protopopiatelor Rădăuți și Suceava II au participat astăzi la conferințele desfășurate în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava. La eveniment s-au reunit și reprezentanții sectoarelor de resort ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, slujitorii Sfintelor Altare fiind prezenți prin intermediul unei platforme online.

Tema tuturor întâlnirilor clericale a fost dată de specificul anului 2021 în Patriarhia Română: „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.

Cu acest prilej, Centrul Eparhial a transmis fiecărei unități de cult o serie de cărți publicate la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

Diaspora Ortodoxă, mărturii și evocări, ediție îngrijită de PC Pr. Constantin Oprea și Diac. Constantin Ciprian Blaga.

– Îndrumări pastorale pentru înmormântări și parastase, ediție îngrijită de Sectorul Misiune al Centrului Eparhial Suceava.

– † Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Cuvântări la ceas de priveghere;

– † Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Tanatologie și Nemurire;

–  Atanasie Katigás, Lacrimile Pocăinței: experiențele unui taximetrist. Întâmplări adevărate. Volumul III;

– Prof. Dr. Remus Rus, Învierea și Schimbarea la Față.

După ce în ziua de 9 decembrie au prezentat lucrări preoți din Protopopiatele Suceava I și Câmpulung Moldovenesc, în zilele de 13 și 14 decembrie, membri ai protoieriilor Fălticeni, Rădăuți și Suceava II au susținut prelegeri în cadrul conferințelor pastoral-misionare.

Din partea Protopopiatului Fălticeni, părintele Mihail-Teofil Saftiuc, de la Parohia „Învierea Domnului” Dolhasca a prezentat referatul „Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, iar părintele Daniel Filip, de la Parohia „Sfântul Mucenic Haralambie” Brădăţel, a expus lucrarea „Pastorația credincioșilor în diaspora și probleme la revenirea în țară. Elemente pozitive și dileme”.

Protoieria Rădăuți a fost reprezentată de pr. dr. Vasile Claudiu Miroș, care le-a vorbit celor prezenți, printre altele, despre cimitirele creștine din primele veacuri, și de pr. Dumitru Babula de la Parohia „Sfântul Ilie” din Municipiul Rădăuți, care a susținut prelegerea intitulată „Studiu privind pastorația în diaspora românească pe teritoriul Italiei – Protopopiatul Torino Nord”.

În cadrul ultimei conferinței pastoral-misionare, a Protopopiatului Suceava II, părintele Cătălin Cornel Mureș, de la Parohia „Sfântul Mina” din Municipiul Suceava, a vorbit despre „Slujirea în diaspora”, iar părintele Adrian Niga, de la Parohia „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din localitatea Ciprian Porumbescu, a prezentat aspecte importante referitoare la păstrarea și cultivarea memoriei strămoșilor, arătată și prin îngrijirea mormintelor acestora.

La sfârșitul fiecărei conferințe au fost transmise unele propuneri, sugestii și solicitări ale sectoarelor de resort din cadrul Centrului Eparhial Suceava privitoare la activitatea parohiilor. Totodată, au fost prezentate prescurile realizate la atelierul din incinta Mănăstirii Cămârzani, care îi are ca ocrotitori pe Cuvioșii Părinți Spiridon și Nicodim din Lavra Kievului. S-a anunțat și faptul că începând cu luna ianuarie a anului 2022 prescurile vor putea fi procurate de către clericii eparhiei de la protopopiatele de care aparțin.

Sesiunile de întrebări din cadrul întâlnirilor s-au încheiat cu sfaturile Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic cu privire la misiunea pastoral-misionară pe care trebuie să o împlinească fiecare slujitor al Sfântului Altar.

Irina Ursachi