Comuniune în rugăciune la Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, cunoscută și ca Duminica lui Zaheu, – textul Sfintei Scripturi rânduit pentru această zi relatând întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu vameșul –, 22 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Paraclisul Căminului de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte protos. Benedict Mihalescu, inspector în cadrul Departamentului Agricol al Sectorului Agro-Silvic al Centrului Eparhial Suceava, pr. Iustin Nistoroaea, directorul Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, și arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.

Momentul de împreună rugăciune a adus bucurie și mângâiere pentru vârstnicii așezământului, pentru cei care se ocupă zi de zi, prin dragoste și jertfă, de îngrijirea acestora, dar și pentru credincioșii prezenți.

La final, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură referitor la textul Sfintei Evanghelii a Sfântului Apostol  Luca despre întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Zaheu vameșul. Ierarhul a subliniat faptul că nemărginita dragoste a lui Dumnezeu a covârșit păcatul și viața lui Zaheu, iar acesta s-a îndreptat. Totodată, pentru a puncta mesajul care se desprinde din textul Sfintei Scripturi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a adus în atenție și cuvântul Sfântului Cuvios Macarie: Cu un cuvânt rău și pe cei buni îi faci răi, iar cu un cuvânt bun și pe cei răi îi faci buni. Nu în ultimul rând, a amintit și fragmentul despre dragostea din inimă curată, cuget bun și credință nefățarnică din cea dintâi epistolă adresată de Sfântul Apostol Pavel ucenicului său, Sfântul Apostol Timotei, pomenit astăzi.

Această dragoste trebuie să se îndrepte atât spre Dumnezeu, cât și spre semenul nostru, oricine ar fi el. În contextul declarării anului 2023 ca An omagial al pastorației persoanelor vârstnice, suntem chemați să ne arătăm purtarea de grijă și iubirea tămăduitoare de răni și spre cei singuri, aflați în diferite slăbiciuni trupești, mai ales din pricina vârstei, care greșesc mai degrabă din neputință decât din rea-voință.

„Când, asemenea Domnului Hristos, arătăm și noi dragoste celuilalt, dorind a-l întoarce? Când și noi învățăm, când și noi ne inspirăm din felul cum S-a comportat Domnul Hristos, ca aceasta să fie și calea noastră preferată? Nu doar cu cearta, nu doar cu atragerea atenției. Să încercăm să schimbăm pe celălalt, fie în biserică, fie în afara bisericii, fie în familie, fie între prieteni. Când suntem mânați, predispuși, îmboldiți pe dinlăuntru să alegem calea dragostei? Când avem inimă curată, cuget bun și credință nefățarnică, credință sinceră?”

Preasfințitul Părinte a subliniat și importanța gândului nostru bun în relația cu cel de lângă noi, mai ales că omul este înclinat spre a-l judeca pe celălalt decât spre a vedea binele ascuns în aproapele nostru. „Cugetul bun este mintea care izvodește, izvorăște tot timpul gânduri bune. Totdeauna să pui gândul cel bun. Totdeauna să vezi, așa cum a văzut Dumnezeu în Zaheu, altceva decât vedeau oamenii din jur. A văzut dincolo de ceea ce era evident. Nu s-a oprit la păcatele lui Zaheu, la furtișagurile lui, la nedreptățile lui, la duhoarea păcatului din el. Dumnezeu a văzut pe Zaheu care și-a schimbat inima, pe Zaheu care a dat jumătate din averea lui milostenie și cărora le-a greșit le-a întors împătrit. Asta a văzut Dumnezeu, dar încă nu se întâmplase asta. Dumnezeu a crezut în om, a știut că omul acesta se poate îndrepta. O, dacă am putea și noi să reușim să vedem în celălalt dincolo de neputințele lui. Dincolo de greșelile lui de moment. (…) Și inima curată, nu o uitați. Nu ai cum să-l iubești pe celălalt, nu ai cum să-l schimbi pe celălalt, nu ai cum să-l ajuți pe celălalt să ia alt drum în viața lui dacă inima ta nu este curată.”

La final, pr. Iustin Nistoroaea a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare, Preasfinției sale pentru prezență și slujire, precum și tuturor celor care s-au alăturat în rugăciune, subliniind cât de multă bucurie poate fi adusă celor vârstnici prin simplul gest de a le fi aproape atunci când se simt singuri.

„Bucurie deosebită am simțit astăzi la Paraclisul Căminului de bătrâni «Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava», bucurie care poate este aceeași cu a vameșului Zaheu pomenit astăzi în Sfânta Evanghelie, cel care L-a întâlnit pe Mântuitorul Iisus Hristos. Și această bucurie am simțit-o prin însăși prezența Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, așa încât beneficiarii căminului nostru, în număr de 85, angajații căminului nostru și toți ceilalți, credincioși și credincioase, au simțit astăzi o altfel de întâlnire cu Dumnezeu. Și fiecare din cei care au pășit pragul acestui paraclis, astăzi în mod deosebit, bineînțeles că simt că s-au îmbogățit în Dumnezeu, așa cum ne invită zilnic Sfânta Evanghelie. S-au îmbogățit în Dumnezeu pentru că odată cu participarea lor la Sfânta Liturghie, prin vizita pe care obișnuiesc să o facă și după aceasta, credincioșii aceștia aduc în inimile beneficiarilor noștri multă bucurie prin fapta milosteniei trupești. Este bucuria de a dărui un cuvânt, poate și altceva, într-un dar pe care l-au gândit și l-au adus. Numai îmbogățindu-ne în Dumnezeu suntem pe calea cea frumoasă a vieții la care Sfânta Evanghelie ne invită totdeauna spre mântuirea noastră, a tuturora.”

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a transmis gândul de binecuvântare, prețuire și încurajare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru toată activitatea desfășurată în cadrul Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

În prezent, peste 80 de persoane vârstnice din cadrul așezământului se bucură de o atentă îngrijire medicală și de asistență duhovnicească. Cu binecuvântarea și la inițiativa vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, căminul de bătrâni care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost construit în perioada 1992-1995.

Daniela Livadaru
Irina Ursachi

Album foto – AICI.