„Circumcizie versus Botez” – Scrisoare pastorală la Praznicul Nașterii Domnului

† Calinic
Prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR

Har, pace și ajutor de la preamilostivul Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!

Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși și credincioase,

1. Sfântul Evanghelist loan ne aduce în atenție că „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântu­iască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17). Sfântul Apostol Pavel întărește acest adevăr, precizând că evenimentul s-a petrecut „la plinirea vremii”, când Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, ca să ne răs­cumpere și să dobândim înfierea (Galateni 4, 4-5).
2. Așadar, prăznuim astăzi Nașterea Domnului sau Crăciunul, cel dintâi praznic împărătesc, în ordine cro­nologică, închinat Domnului nostru Iisus Hristos în cadrul anului liturgic.
3. Evenimentul Nașterii Domnului ne este cunos­cut din referatele Sfinților Evangheliști Matei și Luca, din scrierile Sfinților Apostoli, din Sfânta Tradiție a Bisericii, precum și din frumoasele noastre tradiții și colinde, îmbrăcate în haina curată a credinței auten­tice. Din acest motiv, astăzi ne vom referi la un aspect important legat de pruncia Mântuitorului, pornind de la ceea ce subliniază Sfântul Apostol Pavel, și anume că Fiul lui Dumnezeu, născut din femeie, „S-a născut sub Lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere” (Galateni 4, 4-5).
4. Una dintre obligațiile impuse de Legea iudaică se referea la toți nou-născuții de parte bărbătească care în a opta zi de la naștere erau supuși ritualului tăierii împrejur, sau al circumciziei, punându-li-se, totodată, și numele (Luca 2, 21). Acesta era botezul Legii Vechi.
5. Dumnezeu a rânduit circumciderea pruncului Iisus în ziua a opta de la nașterea Sa, pe de o parte ca să sfințească trupul întregii omeniri și, astfel, să-l facă părtaș vieții dumnezeiești, iar pe de altă parte, ca să arate că mântuirea nu se oprește la săptămâna creației, ci o depășește, deschizând „ziua a opta”, care simboli­zează veșnicia și începutul unei vieți noi.
6. În numerologia antică, cifra șapte era sacră, con­centrând în ea perfecțiunea. Or, dacă șapte este echi­valent cu perfecțiunea, atunci șapte plus unu este echivalent cu meta-perfecțiunea, adică cu desăvâr­șirea. În Hristos, această zi devine începutul Învierii și al Împărăției, prefigurată în trupul Pruncului ce poartă, prin circumcidere, semnul noii creații. Am putea spune că ziua a opta este prima intrare vizibilă a veșniciei în istorie prin actul de smerenie al pruncu­lui Iisus; este punctul de întâlnire dintre timp și veș­nicia lui Dumnezeu, dintre lumea creată și Împărăția cerurilor.
7. Fiul lui Dumnezeu Se supune Legii pentru a o împlini și pentru a o desăvârși (Matei 5, 17), ară­tând, prin aceasta, că este moștenitorul făgăduinței făcute lui Avraam și, totodată, Cel prin Care toate popoarele vor fi binecuvântate. Ori, primind circum- cizia, Mântuitorul, „Care nu a putut fi vădit de păcat” (Ioan 8, 46), a consimțit să fie tratat ca om obișnuit. Mai mult, prin circumcizie El deschide calea Noului Legământ, vrând să ne arate că orice durere asumată din iubire devine vindecătoare și mântuitoare. Numai că sângele circumciziei nu exprimă limita până la care trebuie să meargă omul în afierosirea de sine, ci cerința impusă de Dumnezeu celor pe care îi cheamă la Sine și îi însemnează cu semnul Legământului Său.

Iubiți credincioși și credincioase,

8. Pentru israeliți, circumcizia era semnul aparte­nenței la poporul ales, al devotamentului necondiți­onat față de Dumnezeul legământului sau, mai bine spus, semnul văzut al legământului pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și cu urmașii acestuia, după cum ține să precizeze Moise: „Legământul dintre Mine și tine și urmașii tăi din neam în neam, pe care trebuie să-l păziți, este acesta: toți cei de parte bărbătească ai voștri să se taie împrejur” (Facerea 17, 10). Și iarăși: „Numaidecât să fie tăiat împrejur cel născut în casa ta sau cel cumpărat cu argintul tău și legământul Meu va fi însemnat pe trupul vostru, ca legământ veșnic” (Facerea 17, 13).
9. Numai că semnul dat lui Avraam era antici­parea unei legături mai adânci; în Hristos, legămân­tul devine universal nu prin tăierea trupului, ci prin tăierea din rădăcină a păcatului. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel dezvăluie înțelesul duhovnicesc al circumciziei, subliniind că inima trebuie „tăiată împre­jur”, curățată de patimi și de gânduri ascunse, aceasta nefiind trupească, ci o lucrare a Duhului Sfânt Care îl eliberează pe om pentru adevărata libertate în Hristos (Coloseni 2, 11).
10. Credința în Hristos este noua circumcizie, iar trupul omenesc devine, prin Botez, templu al Duhului Sfânt Care lucrează o tăiere interioară a poftelor, pati­milor și păcatelor care îl robesc pe om, luminându-i calea pentru viața nouă în Hristos. Se spune că de la cei circumscriși ai lui Israel se aștepta supunere maximă față de Lege, exprimată prin cuvintele: „Fă ce-i plăcut înaintea Mea și fii fără prihană” (Facerea 17, 1).
11. Legământul era axat pe principiul unirii spiri­tuale, după modelul familiei văzute în jurul capului ei. Capitolul al 17-lea din cartea Facerea rămâne singura relatare biblică a originii ritualului circumciderii prac­ticat de către evrei. Acestui act nu i se putea sustrage nimeni, deoarece risca să fie nu doar exclus din comu­nitate, ci chiar ucis: „Iar cel de parte bărbătească netă­iat împrejur, care nu se va tăia împrejur în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu” (Facerea 17, 14).
12. Avraam, deși era înaintat în vârstă, dimpreună cu Ismail, s-a supus circumciziei chiar în ziua instituirii legământului (Facerea 17, 23-27), ceea ce a însemnat și instituirea botezului Legii Vechi, care va dăinui până la Botezul lui Hristos. De aceea, Dumnezeu l-a pre­ferat să fie părinte al multor neamuri (Facerea 17, 4), circumcise sau necircumcise, dar care păzesc credința lui Avraam și, mai târziu, Legea lui Moise, anticipând prin aceasta chemarea tuturor la mântuirea câștigată în Hristos, prin jertfa Sa pe Cruce.
13. Supunerea lui Israel față de Dumnezeu este arătată prin împlinirea acestui ritual; în locul numit Ghilgal (Iosua 5, 2) se va efectua, chiar și pentru a doua oară, tăierea împrejur a copiilor născuți în timpul celor peste patruzeci de ani de rătăcire, fie prin pustiul Sinai, Paran, Șur, Sin, Hașerot sau Mara, fie prin Elin, Chibrot-Hataava sau Tabeera, după ieșirea din Egipt, înaintea intrării în Canaan.
14. Acest fapt demonstrează, spune Philon din Alexandria, că circumcizia însemna pentru evrei o supri­mare a tot ceea ce prisosea părții „poftitoare” a sufletu­lui, a trupescului, a patimilor și a degradării spirituale. Dar, prin eliberarea de patimi, se dădea un sens spiri­tual eliberării din robia Egiptului; circumcizia devenea astfel mijlocul prin care se ridica ocara Egiptului de pe fața fiilor lui Israel (losua 5, 9).
15. Deci tăierea împrejur nu avea doar rolul de a-i distinge fizic pe fiii lui Israel, ci avea și un sens spiri­tual. Cartea Ieșirea (12, 44) ne prezintă circumcizia în strânsă legătură cu Paștile evreiești, pentru că nimeni din cei netăiați împrejur nu putea să se bucure de săr­bătoare. În cartea Leviticul (26, 41) Dumnezeu descrie idolatria și neascultarea ca fiind urmări ale inimii celei netăiate împrejur, în timp ce pocăința este văzută ca o circumcizie a inimii.

Iubiți credincioși și credincioase,

16. Relația dintre circumcizie și ascultarea de Dumnezeu rămâne o constantă a gândirii și a vizi­unii biblice. Fără ascultare, circumcizia devine ne-circumcizie (Romani 2, 25-29). Acest binom, ascul­tare – circumcizie a inimii, simbolizează expresia îndu­rării lui Dumnezeu față de om, dar și consacrarea totală a omului pentru a sluji lui Dumnezeu.
17. Hristos, dorind să împlinească Legea și să arate că Se trage din seminția lui Avraam, a fost cir­cumcis a opta zi (Luca 2, 21), primind numele Iisus – „Dumnezeu mântuiește” –, nume anunțat, de altfel, de înger la Buna Vestire, prin care se exprimă misiunea Sa pe pământ, cea de mântuitor al lumii.
18. Prin numirea Pruncului se arată că în Iisus se adună și se reface întreaga creație, dând fiecărei per­soane un nume nou în veșnicie (Apocalipsa 2, 17). Prin Iisus Hristos credincioșii devin fii ai lui Dumnezeu după har și frați între ei, iar în veacul viitor, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, fiecare va fi numit după lucrarea și unirea lui cu Hristos, iar numele Său va stră­luci în inimile celor mântuiți.
19. Iisus S-a născut sub Lege, așa cum scoate în evidență Sfântul Apostol Pavel, adică S-a supus rându­ielilor Legii încheiate de Dumnezeu cu Avraam și cu Moise, a suferit umilința fizică a circumciziei, purtând în trupul Său semnele păcatelor noastre, dar nu întâm­plător, ci pentru „ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni4, 5), „căci fără văr­sare de sânge nu este iertare” (Evrei 9, 22).
20. Astfel, întreaga viață a lui Iisus, din ieslea Betleemului până la Înviere, este un act continuu de jertfă, ca început al libertății și spațiu pentru naște­rea omului nou. Mai mult, circumcizia aduce prima vărsare de sânge a Mântuitorului, ca început al dru­mului spre Cruce și Înviere. De altfel, în acest sânge se ascunde întreaga putere a răscumpărării, pecetea dragostei jertfelnice ce va curge deplin pe Golgota. Fiecare picătură a sângelui lui Hristos vărsat în a opta zi este ca o picătură de veșnicie căzută în istoria ome­nirii, semn văzut că Dumnezeu a intrat ireversibil în condiția noastră muritoare, în afară de păcat (Evrei 4, 15), pentru a o transfigura.
21. Însă de la Hristos încoace oamenii nu trebuie să se mai circumcidă, deoarece pentru Fiul lui Dumnezeu, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „adevărata tăiere împrejur este curățarea gândurilor, despărțirea minții de patimi și unirea cu Dumnezeu prin iubire”. Așadar, circumcizia propriu-zisă, privită ca o „pecete a dreptă­ții” (Romani 4, 11) sau ca simbol al celor ce aveau să vină la Dumnezeu prin Hristos, și-a împlinit rostul de prefigurare a tăierii nefăcute de mână (Coloseni2, 11) a noastră în Hristos.
22. Fericitul Augustin consideră circumcizia un instrument al harului, prin care se îndepărtează păca­tul, numai că ștergerea păcatului s-a împlinit în mod real prin Botez. Iar Toma d’Aquino enumeră șapte motive pentru care tăierea împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos a fost necesară, ca act de răscumpărare: 1. pentru a demonstra realitatea Întrupării Sale împo­triva maniheilor, ce considerau că Hristos a avut trup doar în aparență; împotriva apolinariștilor, ce susțineau că trupul Său era consubstanțial cu divinitatea Sa, precum și împotriva valentinienilor, care învățau că Hristos a coborât cu trupul din cer; 2. pentru a împlini ritualul Legii Vechi, instituit de Dumnezeu; 3. pentru a Se arăta urmaș al lui Avraam, care a primit circumciderea ca semn al credinței pe care o avea în Mesia; 4. pentru a nu da prilej iudeilor să Îl respingă ca nefiind unul dintre ei; 5. pentru a Se face pildă de ascultare; 6. pentru ca El să nu Se arate disprețuitor față de reme­diul obișnuit, cerut de Lege evreilor pentru curățarea trupului; 7. pentru a lua asupra Sa povara Legii, prin aceasta eliberându-ne și pe noi de rigorismul ei.

Iubiți credincioși și credincioase,

23. Dincolo de aceste argumente, tăierea împre­jur după trup a Mântuitorului Hristos ne atrage aten­ția asupra unui fapt esențial vieții creștine, și anume acela că, în absența realității duhovnicești, semnul este fără valoare (Ieremia 9, 25). De aceea a fost nevoie de o realitate potrivită cu semnul, anticipată de Moise și Ieremia (Deuteronomul 10, 16; Ieremia 4, 4), și această realitate este Botezul în numele Preasfintei Treimi.
24. Botezul creștin este adevărata circumcizie, „fără mâini”, prin care omul intră în Ziua a Opta și devine moștenitor al vieții veșnice. Semnul sângelui se împli­nește prin scufundarea, la Botez, în moartea și Învierea lui Hristos, pecetluind totodată începutul îndumnezeirii noastre prin Mirungere și Euharistie. Așadar, odată cu instituirea Botezului creștin de către Fiul lui Dumnezeu întrupat, circumcizia se încheie în vederea Împărăției, unde nu mai există separație între trup și duh, Lege și Har, timp și veșnicie. În Hristos toate con­trariile se unesc, iar omul în conlucrare cu harul poate să devină ceea ce a fost chemat să fie – asemănare a lui Dumnezeu, desăvârșit în iubire.
25. Cu prilejul Nașterii Domnului, al Anului Nou și al Botezului lui Iisus, vă doresc să aveți viață nouă întru mulți, buni și binecuvântați ani, cu sănătate și sporite împliniri. De asemenea, ne exprimăm recunoș­tința și adresăm mulțumiri ctitorilor, donatorilor, bine­făcătorilor și înzestrătorilor sfintelor noastre biserici, autorităților locale și centrale, conducătorilor de insti­tuții, pentru susținerea proiectelor în derulare, insti­tuțiilor de învățământ și așezămintelor sociale, celor care au finanțat proiectele care privesc monumen­tele UNESCO și centrele sociale din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, precum și părinților slujitori, preoți și diaconi, părinților stareți și maicilor starețe, cinului monahal din mănăstirile și schiturile eparhiei, tuturor celor ce se ostenesc spre împlinirea lucrării Bisericii și dumneavoastră, iubiți credincioși și credincioase, care cu multă cumințenie păstrați vie și lucrătoare dreapta credință pe aceste meleaguri.

Al vostru, pentru tot binele rugător,

†Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și  Rădăuților