Cerdacul micilor iconari de albastru, la Adâncata

Vară, vacanță, vremea cireșelor date în pârg. Peste Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Adâncata,  construită pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, din bârne de stejar, îmbinate în „coadă de rândunică”, în cununi de bârne orizontale, rostuite, albastrul Înaltului Cer s-așterne și el în cununi de lumină, făgăduind primenirea lumii prin faptele rugăciunii. Clopotnița, înțelepțită sub trecerea vremii, tace și ea. Și nu pentru că n-ar avea ce vesti și povesti, ci pentru că dinspre cerdacul din vale se-aude, în răstimpuri, zvon vesel și potolit de povești scrise pe pragul zilelor de 65 de copii și tineri, aflați în Tabăra „Micii iconari”. Tace clopotnița și tac și clopotele vechi și par a trage cu urechea la glasurile lor, ce amintesc cumva de larma duioasă a îngerilor pripășiți prin unghere de cer.

Cerdacul e înțesat de copii și de icoane, de ochiuri de sticlă, ce-și așteaptă însuflețirea, și de rame nerăbdătoare să vadă culoare și chip pe pânzele imaculate. Pruncii, unii abia trecuți de-al cincilea an, alții aflați la doar câțiva pași de vremea  adolescenței, sporovăiesc despre albastru și despre cum s-așază sufletu-n culoare, despre prietenia cu sfinții și despre credința care atunci când e trăită ca de ei nu moare; ridică, în răstimpuri, privirea a-ntrebare către „doamna de pictură”,  prof. drd. Raluca Schipor-Baban, artist vizual, de la   Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, sau a încredințare spre părintele profesor Pascal Mitu, parohul bisericii ce găzduiește pentru a zecea oară o tabără de pictură în plină vară. Părintele nu-și dezlipește nici privirea și nici gândul de la fiecare dintre dragi oaspeții săi, și cuvintele sale par a se și preface-n rugăciune. Mi-e drag să-l ascult înșirând cu grijă cuvintele.

„Tabăra ?! Un proiect de poveste, un vis ce devine realitate an de an. Actorii principali sunt copiii, care ne îndeamnă să petrecem un timp în universul copilăriei, încărcat de imaginație, idealuri, temeri și dorințe, totul  aureolat de emoția copleșitoare a întâlnirii cu icoana Mântuitorului, sau a Maicii Domnului, a sfinților sau a îngerilor. Aceste persoane sfinte devin modele pentru copii, modele vrednice de urmat după ce începem să le cunoaștem viața. Povestea fiecărei zile începe în biserică, cu rugăciune, pentru ca tot ce facem aici să fie sub protecția și spijinul divin. Fiecare zi începe cu un model sau un exemplu ce ne poate călăuzi pe tot parcursul muncii noastre, pentru că în această tabără copiii muncesc, învață să reproducă imaginea sfântului preferat.”

Din fața unui șevalet, o copilă cu glasul suav simte nevoia să împărtășească și ea bucuria:  

„Așa începem să pictăm. Cu rugăciune. Apoi, ne încurajăm unii pe alții și suntem încurajați mai ales de „doamna de pictură”, nu suntem lăsați să abandonăm, chiar dacă am obosit pentru că suntem prea mici sau poate este pentru prima dată  când facem acest lucru și ni se pare prea greu. Dar… iată, chipul sfântului are contur, capătă culoare… culoarea pielii!! Pielea sfântului e deosebită, se face greu…, dar nu este imposibil și prindem curaj. Cine vrea să fie sfânt?! Cum putem ajunge și noi sfinți?! Ne-a povestit ceva părintele încă de dimineață… Ne trebuie puțin timp…, puțină voință, câteva porunci de împlinit și la urma urmelor să-i iubim chiar și pe cei ce ne fac rău.”

Și ca-ntr-un tandem duhovnic-ucenic, părintele deșiră alte și alte gânduri: „Tabăra e un punct de deschidere pentru multe drumuri, printre care al cumințeniei, al muncii și răbdării, al purității. O sămânță aruncată pe un pământ ce în timp va putea rodi. O mărturisire că rugăciunea este și mai puternică atunci când ne rugăm împreună. Înălțătoare ne-a fost sfânta liturghie din ziua Sfântului Ștefan cel Mare! Iar, dacă ar fi să povestim despre această tabără, ne-ați auzi vorbind despre rugăciunea curată, despre mărturisirea nevinovată, despre curajul de a fi cum am dori, despre răbdare și stăruință, despre joc și voie bună, despre bucurie și împlinire. Și povestea noastră va continua!”

Câțiva pași mai încolo, umbriți de coroana ușor foșnitoare și încărcată de rod a cireșului-străjer al veseliei, o altă grupă de mici artiști ce-nvață să-și facă propriile jucării din hârtie. Și-mi spune, cu bucuria creatorului de joc și frumos în glas, doamna Florentina-Aurora Anastasiu, prof. înv. primar la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, că „ne aflăm într-o tabără de creație în care interesul pentru pictură îi adună pe copii într-un cadru natural și spiritual deosebit. Iar preocupările de ordine aici sunt jocul, creativitatea și munca. Munca și creativitatea își dau mâna ca, prin intermediul jocului, copilul să devină interesat să realizeze un produs propriu, care să-i formeze sau să-i dezvolte anumite abilități, care să-i pună în valoare talentul, care să-i aducă satisfacția reușitei prin efort propriu.”

Aflu, mai apoi, despre tehnici și metode și instrumente folosite în atelierele taberei, în încercarea de a le dezvolta copiilor competențe dintre cele mai variate:  „tehnica plierii hârtiei – Origami, combinată cu jocul de rol; tehnica rulării hârtiei – Quiling, recunoscută ca dezvoltând răbdarea și îndemânarea, simțul estetic și gustul pentru frumos; Tangram, un puzzle chinezesc, prin care copiii au experimentat succesul obținut prin efort de gândire, ceea ce duce la creșterea încrederii în sine; de asemenea percepția, memoria vizuală, coordonarea ochi-mână au fost dezvoltate din plin.”

Se-apropie timpul de cateheză și ne-ndreptăm către tâmpla ce se odihnește de veacuri în locul acesta „adânc” și binecuvântat. Cadențându-și pașii cu-ai mei, Sonia îmi arată brățările prieteniei pe care tocmai a-nvățat să și le poată face. Îmi spune că e un meșteșug acesta și că l-a deprins de la doamna prof. Iulia Buraciuc, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, meșter popular al Bucovinei. N-aș fi putut pierde prilejul de-a-i asculta și „doamnei de mărgelușe” împărtășirea. „Fiind şi meşter popular, am reuşit să-i atrag pe copii către cusutul sau ţesutul mărgelelor, ghidându-i pas cu pas în crearea obiectelor dorite (semne de carte, şerveţele, brăţări, salbe etc.), aceştia învăţând destul de repede principiile de bază ale meşteşugurilor. Atât cusutul, cât şi ţesutul mărgelelor sunt meşteşuguri care se practică din ce în ce mai rar, datorită influenţelor comerciale venite cu precădere din est, mult mai accesibile din punct de vedere financiar. Şi din această perspectivă, am urmărit crearea unei alternative pentru tânăra generaţie, dornică să descopere lucruri noi şi interesante, pe care să le poată înţelege şi învăţa uşor şi care să-i sporească stima de sine. Imaginaţia celor mici este, într-adevăr, fără limite şi scoate la iveală frumuseţea interioară a fiecăruia dintre ei.  Zilele acestea ne-au fost un bun prilej de redeşteptare a tradiţiilor din zona noastră şi de apreciere justă a valorilor neamului, fiind în acelaşi timp un punct de plecare în găsirea celor mai bune soluţii pentru păstrarea şi continuarea creării acestora în zilele noastre.”

Ajunși în naosul bisericuței de lemn, ni s-a părut că lumina hieratică a Cerului ne-a însoțit la fiecare pas, pentru că am descoperit alte și alte povești despre albastru. Domnul prof. Cristi-Gabriel Hurjui, inspector pentru cateheză în eparhia noastră, ne-a vorbit tuturor despre „Simbolismul și erminia culorilor folosite în pictarea sfintelor icoane” și ne-a împrietenit cu tainele ascunse în icoana Sfintei Treimi, a Sfântului Andrei Rubliov. Am aflat astfel că roșul înseamnă dumnezeirea, iar albastrul umanitatea, că auriul aureolelor este lumina necreată a Împărăţiei lui Dumnezeu, iar verdele este culoarea cuvioşiei şi a sfinţeniei.

Am simțit să le ascund bucuria și împlinirea, ce vor deveni curând dragi amintiri, între file de carte. Și dragi mi-au fost sclipirile din ochișorii lor, ce-ar fi răsfoit chiar atunci fiecare carte. N-aș fi putut să nu le mărturisesc încrederea mea: când copiii citesc și se roagă, Cerul li s-așază la picioare.  

Câteva zile mai târziu, la vremea privegherii, în Paraclisul Cetății de Scaun a Sucevei,  galeria celor 130 de lucrări realizate de copii și tineri, care tocmai îmi dovediseră că pentru ei a picta e sens pentru descoperire de sine, își aștepta vernisarea. Istorisiri din penel, biblice și din sinaxare, dar și creative exersări ale așezării lumii în simbol și culoare, într-un spațiu în care un timp de poveste transformă oamenii și locurile în poveste.

Copii și tineri, părinți și profesori, oamenii luminoși din echipa de proiect, părintele protopop Doru-Ionel Budeanu, prieteni și invitați, ne-am putut bucura de întâlnirea cu frumosul și binele și viul ce se ascund în artă. Sunt greu de așezat în cuvinte efervescența dialogului de acolo și bucuria premierii și entuziasmul micilor iconari, ce nu mai pridideau să ne arate primele lor descifrări de artă. N-aș irosi, însă, gândul părintelui Pascal,  prietenul copiilor din fiecare zi și din aceste zile de școală de vară – „Mă bucură să ne spuneți  că ne-a fost de nota 10 a zecea ediție a taberei „Micii iconari”.” – sau cuvântul de încredințare al părintelui protopop – „E o mărturie această școală de vară că, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Biserica e vie și că se desfășoară proiecte dintre cele mai frumoase în Școala Bisericii.”

Așa cum n-aș putea încheia cronica acelor minunate zile fără a invoca și convingerile „doamnei de pictură” (prof. drd. Raluca Schipor-Baban, artist vizual, de la   Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava): „Expoziția se dovedește a fi o reușită, îmbinând deopotrivă tematica iconografică bizantină cu libertatea de expresie, adevărată provocare a minţii şi spiritului, posibilă pe spațiul limitat al pânzelor, dar nemărginit al gândurilor, ideilor și năzuințelor.

Coordonând activitățile de arte vizuale din cadrul taberei, am contribuit la iniţierea participanților (zeci de ucenici în fiecare an) în tainele picturii de icoane pe lemn şi sticlă, selectând, spre reproducere, imagini simbolice ce induc sentimentul timpului şi spaţiului cultural-istoric, modelele sublime ale existenţei propuse de iconografia bizantină. Pe parcursul fiecărei săptămâni de tabără, au fost realizate reprezentări după canoanele bizantine sau interpretări ale picturii iconografice, fiind evidentă, în cazul elevilor ce au participat chiar de la primele ediții, o evoluție de la un an la altul. Atât reproducerile realizate, cât și compozițiile (veritabile mărturii ale propriului univers imaginar) denotă răbdarea, curiozitatea, pasiunea și originalitatea participanților, uimind de fiecare dată prin sublimul interpretării și candoarea reprezentării.”  

prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar,

coordonator al programului Școala de vară „Copii la altar”

(* Școala de vară „Copii la altar” este un program educațional-catehetic,  complementar programului Școala de duminică, subsumat parteneriatului Școală-Biserică, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu sectorul Teologic-Educațional al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Arhiepiscop Calinic)