Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral Nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”
Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de părintele Prelipcean Nelu-Angel, s-a desfășurat luni, 17 Octombrie 2022, la Parohia Sfântul Dumitru din Municipiul Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. După săvârșirea slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Preotul contemporan între activismul pastoral și trăirea duhovnicească”, care a fost susținută de către Părintele Paroh Juravle Ciprian. Din cuprinsul meditației cităm următoarele aspecte:
O radiografie din perspectivă creştină a societăţii contemporane secularizate ne arată că predominante sunt individualismul autosuficient, consumismul şi preferinţa pentru divertisment, dorinţa de a dobândi cât mai multe bunuri materiale, în general preocupare exclusivă pentru propria persoană şi indiferenţă faţă de cei din jur. Duhul secularizat al lumii de astăzi este în dezacord cu învăţătura Bisericii, care are în centru persoana umană, ce poartă în ea chipul lui Dumnezeu şi are perspectiva mântuirii. Învăţătura Bisericii ne îndeamnă la dragoste faţă de semeni şi solidaritate, la unitate şi bună înţelegere, iar nu la ură, dezbinare şi indiferenţă. Apoi, Evanghelia ne îndeamnă la echilibru şi la detaşare de bunurile materiale, ce nu trebuie să devină un scop în sine sau unica preocupare în viaţă. De aici rezultă şi actualitatea permanentă a mesajului Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, ca o cale perpetuă de urmat în istoria umanităţii. Din păcate, duhul secular de astăzi influenţează şi chiar afectează viaţa religioasă a credincioşilor şi mai ales a generaţiilor mai tinere, aflate la vârsta căutărilor şi a marilor întrebări. La toate acestea se adaugă şi încercările permanente ale unor grupuri umaniste de contestare a rolului şi activităţii Bisericii în societate şi de relativizare a valorilor sociale autentice, mai ales cele referitoare la viaţa şi demnitatea umană şi la familie.
Ce trebuie făcut din punct de vedere pastoral?
Biserica trebuie să continue cu şi mai multă insistenţă să promoveze valorile creştine în societate, prin intensificarea activităţii pastorale, educaţionale şi sociale, în primul rând la nivelul parohiei, celula de bază a Bisericii. Lucrarea pastorală trebuie să fie clară şi coerentă, susţinută de cateheze, predici şi cuvinte de învăţătură adecvate cu scopul receptării corecte a învăţăturii de credinţă, a îndreptării percepţiilor greşite, a practicilor necanonice şi pentru promovarea unei spiritualităţi autentice. Este foarte important ca în comunităţile parohiale să fie receptată corect învăţătura Bisericii despre rugăciune, post şi alte mijloace duhovniceşti, despre Sfintele Taine, despre participarea la Sfânta Liturghie, despre iubire, milostenie şi alte virtuţi. Apoi, trebuie acordată atenţie tuturor categoriilor de vârstă din comunitatea parohială (copii, adolescenţi, adulţi, vârstnici) pentru ca aceştia să nu piardă contactul cu Biserica. O atenţie specială trebuie acordată intelectualilor din parohie care trebuie implicaţi în diferite activităţi.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Preotul este dator a predica în trei feluri, şi anume: cu cuvântul, cu scrisul şi cu viaţa, după învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur. Cu gura este dator să înveţe pe credincioşi cuvântul lui Dumnezeu, dogmele, canoanele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Cu scrisul sau cu mâna este dator să scrie cele ce a învăţat din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi, iar cu viaţa este dator să predice prin trăirea personală, după putere. Această predică este şi cea mai importantă.
- Preotul şi credinciosul sunt angajaţi într-o relaţie de ucenicie duhovnicească. Ei nu trebuie să uite niciodată scopul vieţii creştine: dobândirea Duhului Sfânt, agonisirea iubirii de Dumnezeu şi de semeni într-un grad mereu mai înalt. Şi preotul şi credinciosul au datoria de a nu-l sminti pe celălalt, de a nu-l scârbi ori a-l împuţina prin despotism ori neascultare. Şi credinciosul trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru duhovnicul său, pentru preoţii şi episcopii Bisericii.
- Biserica parohială nu trebuie să fie percepută doar cu un rol strict liturgic şi de prestare de servicii religioase, aşa cum au impresia chiar mulţi dintre credincioşii noştri. În parohie sunt foarte bine receptate şi alte activităţi, ca de exemplu cele specifice organizate cu generaţiile tinere, serile duhovniceşti, mesele rotunde, ciclurile de cateheze, concertele de muzică religioasă, serile de film religios şi chiar conferinţe pe teme diverse (religie, filozofie, ştiinţă) pentru a răspunde preocupărilor din comunităţile de credincioşi.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele Angel Prelipcean, coordonatorul cercului, secondat de părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În urma discuțiilor, s-au propus spre realizare următoarele aspecte: intensificarea lucrării pastorale în parohii; preotul este bine să fie prezent peste tot, în mijlocul lumii; săvârșirea Sfintei Liturghii înainte de a se desfășura ședința propriu-zisă a cercului pastoral.
Întâlnirea s-a încheiat cu mulțumiri și aprecieri adresate părintelui Ciprian Juravle pentru susținerea referatului precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”
Luna octombrie, numită în popor „Brumărel”, este luna în care toamna îşi intră pe deplin în drepturi: cad frunzele din copaci, țăranii se ocupă mai mult de treburile gospodăriei și tot acum se fac însămânțările de toamnă. Pentru preoții care alcătuiesc Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, ziua de 20 a acestei luni octombrie, a reprezentat o însemnătate aparte: la Mănăstirea Sihăstria Putnei, mai exact în Capela cimitirului mănăstirii, aflată sub patronajul Sfântului Ioan Teologul, s-a desfășurat întâlnirea lunară a membrilor cercului.
Înainte de prezentarea referatului, părinții au citit Acatistul rânduit dinainte, al Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, apoi s-a oficiat Slujba Trisaghionului la mormântul vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Pimen al Sucevei și Rădăuților, înmormântat în proximitatea capelei. După Trisaghion, meditația intitulată „Preotul contemporan între activismul pastoral și trăirea duhovnicească”, a fost susținută de către părintele paroh Cîrdei Nicolae de la parohia Sfânta Treime, Arbore I. Din cuprinsul acesteia, cităm următoarele aspecte:
Părinţii Bisericii consideră preoția o artă prin care sunt modelate sufletele oamenilor pentru a fi conduse spre mântuire. Sfântul Grigorie de Nazianz afirmă: „Preoţia, arta de a conduce pe om – fiinţa cea mai complexă şi cea mai felurită în gând şi în faptă – este arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”. Misiunea preotului de a ajuta sufletul celui pe care îl poartă pe umerii săi, fapt simbolizat de ciucurii epitrahilului, să ajungă la mântuire, are o valoare cu mult mai mare decât orice ştiinţă, artă sau orice alt lucru de pe pământ, precum subliniază și Mântuitorul la Marcu 8, 36-37: Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? În parohia încredințată spre păstorire, preotul este chemat a fi „omul tuturor”, „făcându se tuturor toate”, pentru ca misiunea sa să nu fie seacă, ci una care aduce lumină și rodire pentru sufletele păstoriților.
Lumea actuală este cea care se transformă în fiecare zi, chemând la transformarea omului, un om care se vrea a fi foarte practic, care vrea informații care trebuie să-i aducă confortul mult dorit. De multe ori cele materiale sunt percepute a fi necesare și suficiente pentru a asigura confortul și fericirea individului sau familiei. Banii au ajuns să guverneze viaţa, se crede chiar că sunt aducători de fericire. Astfel, omul rătăcește prin această lume cautând calea spre fericire, care ar trebui să fie de fapt calea către Împărăția lui Dumnezeu, dar în cele mai multe cazuri se caută o cale spre fericirea imediată, de moment. Preoția este chemată să unească pe cele de jos cu cele de sus, să unească pămânul cu Cerul, să-l unească pe om cu Dumnezeu. Preotul în timpul slujirii sacerdotale pune înaintea lui Dumnezeu toate suferințele, neputințele și nevoile oamenilor, făcând să se pogoare harul vindecător și tămăduitor a lui Dumnezeu, care pe toate le împlinește în viața poporului lui Dumnezeu. Preotul este acela care naşte sau renaşte pe credincioşii săi pentru viaţa spirituală, duhovnicească, pentru viaţa în Hristos prin Sfintele Taine ale Bisericii.
Scriitorul francez Alphonse de Lamartine înfăţişează rostul unui adevărat preot în mijlocul lumii şi al vieţii: „În fiecare parohie există un om care e al tuturor, care e chemat ca martor, ca sfătuitor, şi ca sfinţitor în cele mai solemne acte al e vieţii omeneşti. Un om fără care nici nu ne naştem, nici nu murim; care te primeşte de la sânul mamei şi nu te părăseşte decât la groapă; care binecuvântează sau sfinţeşte leagănul, patul conjugal, năsalia morţii şi coşciugul; un om pe care copilaşii se obişnuiesc să-l iubească şi să se teamă fireşte de el; un om pe care necunoscuţii îl numesc părinte; un om înaintea căruia creştinii îşi duc mărturisirile lor cele mai grele, lacrimile cele mai secrete; un om care, prin rostul lui, e mângâietorul tuturor durerilor omeneşti, care vede bătând la uşa sa şi pe sărac şi pe ogat: cel bogat ca să-şi lase pe ascuns milostenia, cel sărac ca să primească fără să se ruşineze; un om care, nefiind de niciun rang social, ţine deopotrivă de toate clasele: de clasele nevoiaşe prin viaţa lui săracă şi prin umilinţa naşterii, de clasele înalte prin educaţia şi ştiinţa lui; în sfârşit, un om care ştie toate, care are dreptul să spună tot şi al cărui cuvânt cade de sus asupra minţii şi inimii omului, prin autoritatea dumnezeieştii lui misiuni. Acest om este preotul”, (fragment extras din cartea: „Frumusețea și sublimitatea preoției creștine” – Preot prof. dr. Ioan C. Teșu).
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Prima prioritate a preotului este de a-i învăța, de a-i catehiza pe credincioși. Acest lucru se poate face prin cicluri speciale de catehizare, alegându-se teme care să se adreseze tuturor credincioșilor, sau prin predicile din cadrul slujirilor în biserică, casele credincioșilor sau evenimente sociale și particulare. Lipsa educației religioase se observă foarte ușor, aceasta lipsind de multe ori în familie, iar cea din școală este insuficentă sau foarte tehnică și nu poate trezi setea cunoașterii sau apropierii de Dumnezeu.
- Predica trebuie să fie nelipsită de la Sfânta Liturghie, precum și de la săvârșirea celorlalte Sfinte Taine și Ierurgii, pentru a face cunoscută semnificația și importanța lor din viața omului. Prin cuvânt, preotul, poate ridica povara din sufletele păstoriților săi și să-i ajute să se apropie de Hristos. Sfântul Ioan Hrisostom învaţă: „Pentru a face faţă tuturor greutăţilor, nu i s-a dat preotului alt ajutor decât ajutorul cuvântului. Dacă este lipsit de puterea cuvântului, atunci sufletele credincioşilor săi – vorbesc de credincioşii mai slabi în credinţă şi mai iscoditori – nu vor avea o soartă mai bună decât corăbiile veşnic ameninţate de furtună. De aceea preotul trebuie să facă totul ca să dobândească această putere, puterea de a predica”.
- O importanță deosebită trebuie acordată Sfintei Liturghii, care este centrul vieții creștine, prin care ne împărtășim din cuvântul dumnezeiesc dar și din Cuvântul Euharistic. Trebuie menționat acest lucru pentru că sunt cazuri în care se acordă o mai mare importanță Sfântului Maslu, dezlegărilor, sau slujbelor săvârșite noaptea, neglijându-se rânduiala îndătinată a Bisericii. Acest lucru exploatează doar dorința de inedit a oamenilor, precum și interesele materiale ale celor ce le promovează. Considerăm că cei ce aleargă la astfel de „manifestări liturgice”, sunt asemenea pământului pietros, care se „aprind”repede, dar cred până la o vreme și apoi se pierd pentru că interesul scade și oboseala se instalează în trup și suflet.
Dicuțiile au fost dirijate de către părintele coordonator Bogdan Lupaștean dimpreună cu părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În cadrul acestora, s-au evidențiat câteva aspecte legate actualizarea modului de pastorație al protului, intensificarea vizitelor pastorale, rostirea predicilor la priveghi și parastase, „Liturghia de după Liturghie” și alte aspect de ordin administrativ-bisericesc.
Încheierea ședinței s-a făcut cu tradiționalele aprecieri și mulțumiri adresate părintelui Nicolae Cîrdei, pentru organizarea exemplară a evenimentului și pentru alcătuirea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”
În data de 24 Octombrie 2022, la Parohia Sfântul Gheorghe din satul Bălinești, comuna Grămești, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.
După citirea Acatistului Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, a urmat meditația cu titlul: „Preotul contemporan între activismul pastoral și trăirea duhovnicească”, care a fost susținută de către Părintele Paroh Pintilie Constantin, de la parohia menționată mai sus.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Când un credincios îi spune preotului „Părinte”[1], el știe că „părinții” răspund în fața lui Dumnezeu și a oamenilor pentru felul în care își cresc „copiii”, după cum, fiecare om răspunde, personal, în faţa oamenilor, dar, mai ales a lui Dumnezeu; adică răspunde moral şi legal în faţa Statului, a societăţii, a comunităţii din care face parte, pentru binele și pentru răul pe care le săvârșește, respectiv, pentru modul în care îşi îndeplineşte datoria. Din această perspectivă, nimeni nu poate face mai mult bine sau rău decât preotul, prin modul în care își îdeplinește slujirea sa, el fiind primul care răspunde pentru viața socială a enoriașilor săi, dar, mai ales, primul care răspunde pentru tot ce Dumnezeu i-a încredințat spre mântuirea „fiilor” săi duhovniceşti, căci: „… sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.” (Luca 12, 47-48).
Cel dintâi semn prin care se distinge valoarea și chemarea de durată a unui preot ortodox este desăvârșirea lui, adică moralitatea şi sfinţenia fără cusur a vieţii, care sunt cerute preotului, în primul rând în calitatea lui de liturghisitor, de săvărşitor al celor sfinte, apoi în calitatea sa de păstor, conducător şi învăţător al turmei sale duhovniceşti, fiindcă preotul trebuie să fie „pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (I Timotei 4, 12), adică, să fie „fără de prihană” (I Timotei 3, 2), atât în virtuți dar și în slujire să fie complet și să nu aibă nici o meteahnă pentru care să poată fi învinuit de păstoriții săi.[2]
Fără îndoială, viața primește cea mai mare valoare prin dăruirea integrală slujirii lui Dumnezeu. Această slujire este însăși viața preotului care se face din dragoste, prin credință și cu nădejde, spre viața veșnică. A urma chemării și vocaţiei şi a intra în sacerdoţiu, este semnul conştiinţei înalte și angajamentlui față de Dumnezeu şi de oameni, de a te strădui, cu vreme şi fără vreme, spre a fi — după cuvântul Mântuitorului — cu adevărat „sarea pământului” şi „lumina lumii”.[3]
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- O bună cunoaștere a învățăturilor ortodoxe este cea mai bună temelie pentru viața creștinilor, iar, „Preotul trebuie să înveţe pe credincioşii săi adevărurile de credinţă, să le explice cuvântul Scripturii şi să-i păstreze sau să-i apere de învăţăturile greşite şi păgubitoare care vin din partea celor îndepărtaţi de adevărata Biserică şi de credinţa ei mântuitoare. Aceasta o face mai ales prin predică, cateheză şi exemplul vieţii sale personale şi al familiei sale”.[4]
- Pentru armonizarea activismului pastoral cu trăirea duhovnicească este util preotului să cunoască limitele slujirii sale și să le impună cu discernământ numai pentru situațiile în care este util să se implice[5]. El are astfel posibilitatea să elimine toate activitățile care nu sunt sfințitoare și mântuitoare.
- Să nu uităm nici o clipă, că sensibilitatea morală a credincioşilor este foarte acută. Ei nu pot fi amăgiţi. Ei deosebesc dintr-o privire pe preotul om al rugăciunii, de preotul străin de această îndeletnicire duhovnicească. Preotul, mai mult ca oricine, trebuie să realizeze, în literă şi spirit, cuvântul de cerească rezonanţă: „Neîncetat vă rugaţi”.[6] Altfel spus, preotul lucrează și trăiește simultan, adică potrivit cu, iar nu între, litera și duhul Legii.
În cadrul discuțiilor – dirijate de către părintele misionar protopopesc Ilie Molea și părintele Cosmin Cucu, coordonatorul cercului – s-a pus accentul pe duhovnicia preotului: Duhovnicia are un rol tămăduitor, prin care preotul participă la lucrarea vindecătoare a Mântuitorului Hristos, Cel Ce a luat asupra Sa firea omenească pentru a o vindeca. Potrivit Sfântului Grigorie Teologul, această vindecare o continuă clericii în frunte cu episcopul: «Slujitori şi împreună lucrători ai acestei vindecări suntem noi, întâistătătorii celorlalţi». „Ceea ce se face în viaţa parohiei (viaţa sacramentală, asceza, faptele de filantropie şi iubire) se cuprinde în lucrarea de vindecare a noastră, a tuturor”,[7] însă, de cele mai multe ori, activitățile pastorale sunt atât de numeroase încât viața și slujirea preotului devin un activism pastoral continuu în care pentru nevoile duhovnicești personale nu mai rămâne timp, orice abordare ar avea.
Întâlnirea cercului pastoral-misionar s-a finalizat cu mulțumiri adresate părinților participanți dar și cu felicitări aduse părintelui Constantin Pintilie pentru întocmirea minuțioasă a referatului și pentru organizarea ședinței.
Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”
În data de 27 Octombrie 2022, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din comuna Dornești, păstorită de către Părintele Fedoreanu Tiberiu din Protopopiatul Rădăuți, a început cel de-al doilea ciclu de ședințe ale preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.
Întâlnirea a debutat cu oficierea inedită a Slujbei Vecerniei, apoi a urmat meditația intitulată „Preotul contemporan între activismul pastoral și trăirea duhovnicească” și a fost susținută de către părintele Tiberiu Fedoreanu. Prelegerea sa a avut un cuprins bogat: 1. Introducere; 2. Prerogativele preoţiei creştine; 3. Aspecte ale misiunii pastorale preoţeşti; 4. Elemente esenţiale ale formării duhovniceşti; 5. Preotul în context contemporan.
Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Preotul este purtător de cuvânt în sens propriu şi figurat şi de aceea el este nu numai responsabil, dar şi obligat de Cel Ce l-a trimis la propovăduire să fie sincer şi să împlinească ceea ce crede. Sfântul Ambrozie mărturisea că ascultătorii săi nu primesc cu încredere învăţăturile transmise prin cuvânt decât cu condiţia ca el să arate prin fapte sale că împlineşte ceea ce învaţă[8]. La fel Sfântul Ioan Gură de Aur sfătuia: „tu convinge pe păgâni cu viaţa ta, nu cu vorbe; acesta este adevăratul fel de a argumenta: dovada prin faptă”[9], căci abia „atunci eşti învăţător desăvârşit, când şi prin ceea ce faci, şi prin cele ce înveţi duci pe ucenicii tăi, pe credincioşi, la viaţa fericită pe care ne-a făgăduit-o Hristos”.[10]
Cu privire la subiectul Preotul în context contemporan, părintele Tiberiu a subliniat următoarele: „Insistăm obsesiv asupra rânduielii, perfecţiunii, dar de sus până jos avem nevoie să redevenim umani, nu atât prin acte caritabile minuţios imortalizate şi promovate, cât prin disponibilitatea de a fi umărul pe care să plângă cei necăjiţi, să fim braţul de care să se ţină cei ce vor să se mântuiască. Să nu cumva să devenim ca fariseii şi cărturarii certaţi de Mântuitorul Hristos (cf. Matei 23,13). Prea multă hârtie, prea multă formă, prea multe cerinţe exacte şi, în grija noastră de a ne demonstra fidelitatea instituţională, să nu-L neglijăm pe Hristos din chipul fratelui prea mic”.
Discuțiile au fost dirijate de către Părintele Misionar Protopopesc Ilie Molea. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Preotul duhovnic trebuie să ştie a îmbina acrivia cu iconomia pentru un echilibru care să menţină pe credincioşi pe calea desăvârşirii. E necesar ca păstorul să lucreze cu multă băgare de seamă pentru ca nici constrângerea să nu devină asprime, iar mila să nu se prefacă în slăbiciune.
- Astăzi, mai mult ca oricând, se impune o grijă mai mare din partea păstorului. Se cere realizarea unei păstoriri misionare cu diverse iniţiative din partea Bisericii, în care să se antreneze credincioşii în diferite activităţi practice, catehetice, culturale, muzical – artistice, caritabile, cu scopul apropierii dintre preot şi enoriaşi. Rolul credincioşilor trebuie să crească pentru a avea o mai mare încredere în cel care-i conduce. Nu se poate pune problema unei păstoriri autoritare şi neînduplecate ori mascate de interese materiale.
- Preotul autentic este discret, dar ferm, nu caută slava deşartă, ci mila lui Dumnezeu, nu insistă supărător, ci respectă libertatea şi persoana fiecăruia, nu se sfieşte de starea lui, ci se arată întru toate mulţumitor; este preot întruna, nu doar un simplu funcţionar bugetar.
Întâlnirea clericilor s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate gazdei – părintelui Tiberiu Fedoreanu – pentru alcătuirea consistentă a meditației, precum și celorlalți preoți care alcătuiesc cercul pastoral Daniil Sihastrul.
CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 31 Octombrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de către Părintele Mihalescu Florin, au efectuat un pelerinaj în Maramureș, vizitând câteva mănăstiri și locuri definitorii pentru ceea ce înseamnă viața duhovnicească din această parte a țării. Astfel au fost vizitate mănăstiri precum Moisei, Bârsana, Rohia, Săpânța-Peri, periplul culminând cu Mănăstirea Cormaia, unde s-a și desfășurat ședința.
Referatul, intitulat „Preotul contemporan între activismul pastoral și trăirea duhovnicească”, a fost susținut de către Părintele Irina Cristian Ștefan, coslujitor al Parohiei Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din orașul Vicovu de Sus-Est, Protopopiatul Rădăuți. Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Declararea anului 2022 în Patriarhia Română ca An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Ancomemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, îl provoacă pe preot la o radiografie în ceea ce privește trăirea sa duhovnicească, în calitate de mandatar al lucrării de misiune pe care o săvârșește, pe lângă activitatea liturgică săvârșită în jurul Sfintei Mese și lucrarea pastoral misionară pe care o întreține. Un alt aspect al acestei provocări îl constituie intensitatea implicării trăirii duhovnicești în activitatea misionară, pentru ca aceasta din urmă să nu devină un act steril, privat de scopul primordial: dobândirea veșniciei.
Prin Sfânta Taină a Preoției, Arhiereului cel veșnic, îi este tainic făgăduită alegerea celui chemat de a-și dărui și dedica viața spre misiune, spre păstorire și spre o intensă activitate pentru mântuirea celor mulți. Astfel, raportându-se la misiunea sa, cel hirotonit va căuta să intensifice trezvia propriei conștiințe și să intensifice râvna, pentru a se bucura de roadele cele bune. Un alt aspect important îl constituie dăruirea de sine sau disponibilitatea de a-și jertfi sufletul pentru păstoriții săi (cf. Ioan 15, 13). Despre capacitatea de autojertfire, Sfântul Grigorie de Nazianz mărturisește că „nimeni nu este vrednic de marele Dumnezeu, de jertfă şi de arhiereu, dacă nu s-a adus mai întâi pe el lui Dumnezeu ca jertfă vie şi sfântă” (Despre preoție, traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sophia, Bucureşti, 2004).
La începutul misiunii sale și nu numai, preotul este copleșit de dorința de a-și demonstra calitățile și de a pune în aplicare toate mijloacele pentru ca lucrarea să fie una de succes. Provocarea stă în faptul de a întreține mereu flacăra acestei râvne și de a nu uita pe Cel ce dăruiește lumina (cf. Ioan 8, 12). Scriitorul Antoine De Saint Exupéry mărturisea: „Un morman de pietre încetează a fi un morman de pietre în momentul în care un singur om, care îl contemplă, vede în el imaginea unei catedrale”. Preotul, prin trăirea sa duhovnicească nu face altceva decât să contemple la lucrarea sa și să modeleze sufletele celor prinși în lucrare, spre a-i desăvârși și spre a le acorda măreția de a deveni „templu a lui Dumnezeu” (I Corinteni 3, 16).
A trăi viața în Hristos, înseamnă a te identifica cu voința Lui, a avea simțirea și cugetul Lui dumnezeiesc. Această identificare trebuie să o aibă preotul în activitatea sa misionară și nu alte scopuri. Prin slujirea mântuitoare, preotul îl pune în centru pe Dumnezeu, Cel care oferă mântuirea. Când preotul nu îl mai are ca etalon pe Dumnezeu în activitatea sa, ci își dorește să se afirme mai mult personal, spre a fi pe placul oamenilor, ne dăm seama că este vorba de un activism primejdios. Dacă prin activitatea care Îl are în centru pe Dumnezeu preotul și cei păstoriți își doresc câștigarea mântuirii, prin activism, preotul nu vizează altceva decât foloase sau câștiguri imediate. Un exemplu elocvent, de actualitate, îl constituie în acest sens pseudo-propovăduirea prin intermediul rețelelor de socializare, care pornește la început ca mijloc de răspândire a învățăturii, dar mai apoi se transformă într-un vehicul de promovare personală și de atragere a aprecierilor care nu au nimic în comun cu scopul inițial.
În cadrul ședinței a participat și părintele Protos. Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna care a luat cuvântul pe marginea temei, aducând în discuție și provocările actuale cu care se confruntă preotul de azi, evidențiind câteva mijloace de prevenire și combatere ale acestora. De asemenea au fost prezenți și Maica Stareță a Mănăstirii Cormaia,Ecaterina Ghiran precum și părintele duhovnic Nicodim Sângeorzan, care a oferit și un cuvânt de folos duhovnicesc.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Conștient de măreția și sublimitatea misiunii sale și de marea sa responsabilitate de păstor de suflete, preotul trebuie să se străduiască să devină „înger trupesc și om ceresc, model de curăție duhovnicescă și sfințenie, prin care să cucerească pentru viața în Hristos pe credincioșii săi” (Pr. Dr. Simion Radu, Despre curăția duhovnicească și sfințenia vieții preotului, în „Mitropolia Olteniei”, XII, 1960, nr. 1-2).
- Rolul rugăciunii și al trăirii duhovnicești a preotului este să păstreze autentică, vie și dinamică lucrarea de îndumnezeire pe care preotul o săvârșește. Prin intensificarea vieții duhovnicești a preotului, acesta devine tot mai conștient că lucrarea nu îi aparține, dar totuși se hrănește spiritual din roadele ei: „Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi” (II Corinteni 4, 7).
- Dacă viața unui preot nu este nici trândăvie, nici muncă fără sațiu, ce este atunci? Este echilibru între cele două. Atunci când activismul sau „blestemul muncii”, așa cum a mai fost numit, va deveni scopul primordial al vieții preotului, viața îi va fi oarecum robită și nu va mai avea timp de duhovnicie, de viața de familie sau de relațiile interumane. Principiul „ora et labora” îi indică preotului faptul că are nevoie de o împletire a rugăciunii cu munca, adică să fie activ, dar totodată să-și găsească liniștea, să aibă îndrăzneală în lucrare, dar și răbdare.
Cercul s-a încheiat cu mulțumiri adresate obștii monahale a Mănăstirii Cormaia pentru găzduire, părintelui Cristian Irina pentru alcătuirea și susținerea referatului, precum și tuturor preoților care au participat la acest pelerinaj.
A consemnat, Arhidiacon George Mironescu
[1] ÎPS Antonie Plămădeală amintește preoților: „Preotul să nu uite: trebuie să fie un om al rugăciunii, al meditaţiei, o fereastră către Dumnezeu. Dacă rămâne lumesc, iese din starea de preoţie. Preotul trebuie să fie milostiv, bun, iertător, să încurajeze, să îmbărbătească, să fie părinte al tuturor, precum i se spune”, Preotul în biserică, în lume, acasă, Sibiu, 1996, p. 13.
[2] ,,Mai întâi, preotul trebuie, întocmai ca argintul şi ca aurul, să nu sune niciodată fals, să nu aibă sunet de aramă, oriunde s-ar găsi, în orice împrejurare din viaţă şi orice treburi ar avea; să nu aibă vreun gând sau vreo faptă rea, care să aibă nevoie de un foc mai iute decât cel de pe pământ. Altfel răul este cu atât mai mare, cu cât preotul are de condus mai mulţi oameni; pentru că păcatul care se întinde la mai mulţi oameni este mai mare decât acela care se mărgineşte la un singur om”, Sfântul Grigorie de Nazianz, „Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau despre preoţie”, în Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore de Nazianz, Sf. Efrem Sirul, Despre preoţie, Traducere, introducere, note şi un cuvânt înainte de preot Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 219.
[3] Preot D. Veștemean, Viața lăuntrică a preotului, în „Foaia Diecezană”, Anul LV, nr. 25, Caransebeș, 21 iunie 1942, p. 1.
[4] Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol. III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004, p. 269.
[5] Ieromonahul Rafail Noica face în acest sens o foarte fină despărțire între râvna preotului de a impune felul său personal de slujire și roadele slujirii care vin de la Dumnezeu și spune: „Rugăciunea noastră, ca duhovnici, trebuie să fie în general, şi o rugăciune zilnică, şi poate o stare de rugăciune în toată clipa, ca Dumnezeu să ne dea cuvânt, ca nu «eu» să spun cuvânt în «chipul şi asemănarea mea», ci «Doamne, dă-mi măcar din greşală să spun ce trebuie pentru sufletul care vine la mine!» – adică, fie şi neştiut mie”, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 48-49.
[6] Preot D. Veștemean, Viața lăuntrică a preotului…, p. 2.
[7] Protoprezbiter Profesor Dr. Gheorghios D. Metallinos, Parohia – Hristos în mijlocul nostru, Traducere de pr. prof. Ioan I. Ică, Editura Deisis, Sibiu, 2004, pp. 66-67.
[8] Drd. Petru Rădăşan, Importanţa exemplului în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, în „Ortodoxia”, nr. 2, 1981, p. 237.
[9] Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Câteva trăsături ale Sfântului Ioan Hrisostom ca predicator, în „Studii Teologice”, nr. 7-8, 1968, p. 503, apud Drd. Petru Ghe. Rădăşan, art. cit., p. 237.
[10] Sfântul Ioan Gură de Aur, art. cit., p. 122.
