Simpozionul „1 Decembrie – Ziua Națională a României, Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României Mari, și Ziua Bucovinei”

La ceas de sărbătoare pentru românii de pretutindeni, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din Suceava a fost gazda unui moment cultural deosebit, cea de-a treisprezecea ediție a Simpozionului prilejuit de trei evenimente marcante pentru istoria României: ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, 1 DecembrieZiua Unității Naționale și Ziua Bucovinei celebrată în data de 28 noiembrie.

Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de către Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare – ASSED Suceava și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.

Între partenerii simpozionului se numără Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin Sectorul Media și Comunicare, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare din Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu din Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir din Suceava, Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievoddin Suceava, Școala Gimnazială Numărul 3 din Suceava, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu din Dumbrăveni, Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu din localitatea Ciprian Porumbescu, Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu din Salcea, Școala Gimnazială Berchișești, Școala Gimnazială Bosanci, Mănăstirea Dragomirna şi Parohia Șcheia I – Suceava.

Astăzi, 29 noiembrie 2022, în Sala de Festivități a Colegiului Tehnic „Petru Mușat”, simpozionul a debutat cu intonarea Imnului național de stat al României, interpretat de Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, dirijat de pr. prof. Ionuț Lucian Tablan Popescu.

A urmat cuvântul de bun venit, rostit de gazda evenimentului, doamna prof. dr. Maria Teodoreanu, director al instituției de învățământ.

Bucuria întâlnirii în preajma acestor zile de sărbătoare a adus împreună teologi, istorici, critici literari, precum și iubitori de artă și cultură.

Doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Suceava, le-a vorbit tinerilor despre „Sfântul Apostol Andrei – botezătorul neamului românesc în lumina evanghelică”. În cadrul dialogului cu cei mici și mari au fost oferite exemplare ale cărții Fericirea în nefericire. Un comentariu pentru omul grăbit, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

Alături de reprezentanții instituțiilor organizatoare, la simpozion au participat elevi și cadre didactice de la școlile partenere, dar și delegați ai Centrului Eparhial Suceava, între care pr. Gabriel Herea, inspector în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească. Sfinția sa a vorbit despre „Întemeierea MoldoVlahiei și marele succes istoric al vlahilor”.

Evenimentul a continuat cu susținerea unor prelegeri referitoare la importanța unității naționale și de credință de către cadre didactice de la Universitatea „Ștefan cel Mare din Suceava” și de către arhid. prof. dr. Bogdan Mihai Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”.

În cadrul evenimentului au putut fi vizitate și două expoziții, „Copii la drapel”, coordonată de doamna inspector Daniela Ceredeev, și „Trăistuța românașului”, realizată de elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială Bosanci, coordonați de prof. Tamara Bujorean.

Simpozionul s-a încheiat cu un program artistic deosebit, susținut de instituțiile de învățământ partenere. Elevii, îndrumați de dascălii lor, au interpretat melodii patriotice, închinate întregului neam românesc, și au pus în scenă piese care au amintit despre lupta, dragostea și râvna strămoșilor care s-au jertfit pentru dreapta credință.

Irina Ursachi