Cercurile pastoral-misionare din Protopopiatul Rădăuți – martie 2022

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna martie întâlniri ale cercurilor pastorale.

Cercul Pastoral nr. 1 Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți

~ zona Rădăuți ~

După o perioadă de patru luni, timp în care întâlnirile preoților care alcătuiesc cele cinci cercuri pastorale ale Protopopiatului Rădăuți s-au desfășurat în format on-line, începând cu luna lui martie, clericii s-au bucurat de reîntâlnirea în format fizic. Astfel, luni, 14 Martie 2022, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Simeon Noul Teolog.

După săvârșirea slujbei, a urmat meditația cu titlul: Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințați, care a fost susținută de către Părintele coslujitor Gavra Ciprian de la Parohia Sfântul Dumitru din Rădăuți. Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Rugăciunea este o temă foarte vastă, peste care mulți sfinti părinți s-au aplecat cu dragoste și cu responsabilitate, că să arate rostul și importanța acesteia. Printre acești Sfinti Părinți se numără și Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie Palama. Mântuitorul Însuși ne-a învățat cum să ne rugam. Mai întăi prin rugăciunea Tatăl nostru, (cf. Matei 6, 9-13) despre care Fericitul Augustin zicea că: „De veţi străbate toate rugăciunile, nu veţi afla nimic care să nu fie cuprins în Rugăciunea Domnească”, iar apoi și prin rugăciunea fierbinte înălțată de Domnul Iisus Hristos în Grădina Ghetsimani, când a rugat pe Dumnezeu Tatăl că să-I treacă acel pahar de la El, de dureri și de chin. Această rugăciune din urmă este considerată ca cea mai nobilă dintre toate rugăciunile.

Rugăciunea devine elementul de legătură, devine liantul între om și Dumnezeu, prin care se poate reface legătura cu Acesta și poate să se astupe urmele păcatului. Este convorbirea dintre credincios și Dumnezeu. Prin rugăciune sufletul se înalță la Dumnezeu, vine în fața lui Dumnezeu și vorbește cu El, revărsându-se întreg înaintea Lui. Esențial în rugăciune este că ești în relație personală cu Dumnezeu, că stai de vorbă cu El, că te ridici la El și că El se coboară la tine[1].

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune: „Când vei vedea pe cineva că te urăşte, sau te nedreptăţeşte, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomeneşti la rugăciune. Si să zici aşa: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul şi pe fratele meu (cutare), că pentru păcatele mele s-a supărat pe mine!» Pentru că fratele meu este oglinda mea şi el vede răutaţile mele[2]
  2. Sfântul Apostol Pavel spune că mai bine să zici cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba. A te ruga cu mintea este o rugăciune mult mai înaltă decât a limbii. Dar această rugăciune nu este desăvârșită, decât dacă o ducem de la înțelegerea minții la simțirea inimii. Când noi zicem o rugăciune cu limba și o înțelegem cu mintea și o simțim cu inima ea devine sferică, plăcuta și aceasta se numește rugăciunea inimii.
  3. Preotul, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur, trebuie să fie preocupat cu totul, să cunoască totul și să fie conectat cu toată lumea, dar în același timp, să se străduiască să se îndepărteze de orice, să se distanțeze de tot ce este lumesc, pentru a fi unit singur cu Dumnezeu; nu trebuie să fie un angajat. Darul preoției este tocmai sensul acestei purtări de grijă a dragostei dumnezeiești față de oameni[3]. Slujirea sa nu trebuie să fie altceva, decât un semn al prezenței lui Dumnezeu. Înainte de orice altceva, el trebuie să fie o icoană a lui Hristos, Dumnezeu-Omul.

Discuțiile au fost dirijate de către părintele Angel Prelipcean, coordonatorul cercului, dimpreună cu părintele misionar protopopesc Ilie Molea. La final, părintele misionar a mulţumit părintelui Gavra Ciprian pentru susținerea referatului precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cercul Pastoral nr. 2 Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul
~ zona Arbore – Milișăuți ~

Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan, s-au reunit luni, 21 Martie, la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva din orașul Solca, Protopopiatul Rădăuți și păstorită de către părintele Chioarță Sergiu.

Ca de fiecare dată, înainte de prezentarea referatului, părinții au citit câte un condac și un icos din Acatistul rânduit dinainte, al Sfintei Parascheva, care a fost săvârșit în biserica parohială, iar meditația intitulată „Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințați” a fost susținută de către părintele coslujitor Orobeți Vasile Constantin.

Din cuprinsul prelegerii cităm următoarele aspecte: Nevoia de rugăciune a omului credincios este dincolo de orice îndoială. Cu cât este mai puternică credința, cu atât este mai puternică și nevoia omului de rugăciune. Pe de altă parte, credința unei persoane este susținută de credința altor persoane. În aceasta apare importanța Liturghiei și a fiecărui cult public. În societatea de astăzi constatăm o slăbire a credinței. Prin urmare și un fel de indiferență față de rugăciune. Poate că noțiunea de societate secularizată nu indică o societate total necredincioasă, ci o societate în care majoritatea membrilor nu mai practică rugăciunea decât foarte rar, în momente extraordinare.

În general, Biserica funcționează pe viața liturgică și se bazează pe rugăciune. Starea omului actual care duce o viață foarte fragmentată, fără voință, împrăștiată, acaparat de griji împovărătoare, de tot felul de pofte, unde dușmanul binelui este mai binele, zbuciumul de a avea totul cât mai repede și obținut cât mai ușor, îl face pe om să uite care sunt prioritățile și lucrurile cu adevărat esențiale. Părintele Emilian Simonopetritul spune că: „Omul modern se laudă că poate face mai multe lucruri deodată, însă creștinul adevărat tinde către starea în care mintea este adunată către un singur lucru și anume prezența lui Dumnezeu”, (Așteptarea lui Dumnezeu, Editura Sfântul Nectarie, București 2019).

Un aspect important pe care părintele Orobeți l-a menționat în meditația sa este „Rugăciunea în viața preotului”. Preotul şi rugăciunea reprezintă o temă de veşnică actualitate. Oamenii s-au rugat întotdeauna; cu atât mai mult preoţii care se roagă pentru toţi, nu se vor ruga şi pentru ei? Noi însă vrem să accentuăm că rugăciunea este indispensabilă slujirii preoţeşti. Prin nimic altceva nu poate dobândi preotul iertare, putere, ajutor, alinare, pace sufletească ca prin rugăciune. Rugăciunea este pentru el singurul şi cel mai potrivit mijloc de-a se întreţine cu Dumnezeu, de-a vorbi şi comunica cu El, de-a transmite şi primi tot ce-i de folos pentru casa, viaţa şi familia lui, pentru binele şi mântuirea credincioşilor şi enoriaşilor săi. La Dumnezeu nu poţi ajunge decât rugându-te. Prin rugăciune se lămuresc, se împacă şi se împlinesc toate, după trebuinţă şi la vremea lor. Un preot care se roagă des şi cu nădejde capătă un mai mare spor în viaţa lui religioasă şi a păstoriţilor săi. Pentru că rugăciunea este calea cea mai simplă şi mai recomandabilă de-a sta de vorbă cu Dumnezeu. Ea este suspinul sau „strigătul omului după ajutorul Harului”, cea mai de căpetenie trebuinţă a sufletului, tot atât de necesară ca şi hrana pentru trup, lumina pentru ochi sau aerul pentru plămâni. Şi dacă preotul îngenunche, îşi împreună mâinile, îşi înalţă privirea, suspină, lăcrimează şi se roagă sincer, se roagă regulat şi cu căldură, dobândeşte un surplus de putere pe care nu i-o poate da nimeni.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Pentru cel care dorește să-și mențină vigoarea credinței prin rugăciune se impune astăzi o dublă problemă: prima – de a-și apăra credința împotriva influenței nefaste a unui mediu slăbit în credință și a doua – de a apăra practica rugăciunii în cadrul unei societăți care a pierdut în mare parte uzul rugăciunii. În timp ce omul de odinioară găsea în mediul social un factor prin care își întărea credința și practica rugăciunii, astăzi, acest mediu este un factor de răcire, un factor împotriva căruia cel care vrea să-și mențină credința și rugăciunea, trebuie să se apere.
  2. Astăzi omul credincios trebuie să caute în mare măsura el însuși motivații care să-i poată susține propria sa practică a rugăciunii. Și tocmai aceasta ar putea face credința sa mai profundă și rugăciunea sa mai fierbinte, dat fiind faptul că, în mare măsură, ele nu mai sunt susținute în mediul social. Prin urmare, omul care reușește să-și întărească credința și rugăciunea prin motivații personale, reflectate, poate deveni el însuși un focar pentru întărirea credinței și înnoirea rugăciunii în mediul social. Prin aceasta el poate ajuta societatea să iasă din viața superficială, saturată de plictiseală, cauză a slăbirii credinței și a rugăciunii.
  3. Oamenii îşi adresează întrebări veşnice într-un mod mereu original, iar preoţii trebuie să fie cu rugăciune mereu în slujba lor, să le vorbească de Dumnezeu, să le arate calea către Dumnezeu, atât prin grai, cât și prin exemplul personal. În pofida necazurilor cauzate de contradicţiile acestei lumi secularizate, dezorientată, nesigură, cu aspre carențe ale credinţei, misiunea Bisericii este aceea de a lupta în mijlocul lor pentru a simţi şi propovădui ajutorul și biruinţa întru Hristos.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a mulțumit părintelui Chioarță Sergiu pentru găzduirea evenimentului, a apreciat și felicitat pe părintele Orobeți Vasile pentru alcătuirea meditației iar la final, înainte de a se cânta Cuvine-se cu adevărat, a mulțumit și celorlalți preoți pentru participare.  

 

Cercul Pastoral nr. 3 Sfântul Ierarh Petru Movilă
~ zona Siret – Zamostea ~

În data de 23 Martie 2022, la Parohia Soborul Sfântului Ioan Botezătorul din comuna Zamostea, păstorită de către părintele Haiduc Dorel din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de părintele Cosmin Cucu.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, meditația cu titlul: Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințați, a fost susținută de către părintele Dorel Haiduc de la parohia sus-menționată.

Din cuprinsul acesteia cităm următoarele aspecte: Rugăciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinții, cu îngerii. Omul credincios simte o nevoie intensă  de rugăciune; cu cât este mai puternică credința, cu atât este mai puternică nevoia sa de rugăciune. Biserica ne îndeamnă să ne rugăm în toate momentele importante din zi: dimineața, la prânz și seara, înainte și după ce mâncăm, la plecarea în călătorie sau la mutarea într-o casă nouă, etc. Acest considerent se bazează pe spusele Sfântului Apostol Pavel din Epistola întâi către Tesaloniceni: „Rugați-vă neîncetat”, (5, 17). Alături de preocupările cotidiene, acest îndemn ni s-ar părea imposibil de realizat, însă, dacă ne-am comporta mereu – în întreaga viață și-n tot timpul zilei – ca fiind sub privirea lui Dumnezeu, vom putea avea un comportament care să arate că suntem oameni ai rugăciunii.

Sfântul Isaac Sirul spune: „Cel care, pomenind pe Dumnezeu, cinstește pe tot omul, află ajutor de la tot omul prin voința cea ascunsă a lui Dumnezeu. Și cel ce-l apără pe cel nedreptățit îl are pe Dumnezeu luptând pentru sine”.  

Printre altele, părintele Dorel Haiduc, în cuprinsul meditației, a mai menționat: „Indiferent de preocupările fiecărui om, scopul vieții creștine este mântuirea, la care se poate ajunge numai printr-o stare permanentă de rugăciune. Fără rugăciune, toate virtuțile sunt ca niște copaci fără pământ; rugăciunea este pământul care îngăduie tuturor virtuților să crească. Lumea în care trăim este o lume atât de apăsătoare tocmai pentru că oamenii nu se mai roagă. Cum ar fi să-i cumpărăm unui mort haine frumoase și mâncăruri gustoase? I-ar folosi la ceva? Nu. Câtă vreme sufletele noastre sunt moarte, câtă vreme stăm departe de rugăciune, Dumnezeu va sta departe de noi”.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. În comunitatea creștină, problemele societății devin problemele Bisericii, în general, și ale parohiei, în special. Aici intervine preotul. Cu cât preotul este mai rugător și trăitor, cu atât și poporul va fi mai rugător. Implicarea preotului în viața comunității, prezența catehezelor adresate tinerilor și adulților, diferite programe cu caracter filantropic-social, și alte astfel de activități cresc dorința oamenilor de a se apropia de Biserică, găsind în ea un sprijin și-o metodă de rezolvare atât a problemelor duhovnicești cât și a celor laice.
  2. Pentru a ajunge să ne rugăm cum trebuie, trebuie să ne rugăm mai des. În acest sens, Sfântul Macarie cel Mare ne îndeamnă: „Știu omule că nu știi să te rogi. Îți dau un sfat: «Roagă-te cum poți tu, dar roagă-te des, căci din rugăciunea deasă se naște rugăciunea de calitate!»”.
  3. Trăim într-o lume în care omul este stresat din ce în ce mai mult iar rugăciunea lipsește cu desăvârșire din viața lui. Rugăciunea este o practică binefecătoare în lupta contra stresului; o terapie. Trebuie să-i facem pe astfel de oameni să conștientizeze faptul că participarea la slujbele Bisericii eliberează pe om de grijile cotidiene, îl transpun într-o altă dimensiune, a păcii și-l ajută să gândească degajat și fără stres.

Părintele misionar protopopesc Ilie Molea, în încheiere, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.  

 

Cercul Pastoral nr. 4 Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
~ zona Frătăuți – Dornești – Sucevița ~

În data de 22 Martie 2022, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din comuna Dornești, păstorită de către părintele Fedoreanu Tiberiu din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, coordonat de părintele Traian Molea.

Întâlnirea a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu apoi a urmat meditația intitulată Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințațiși a fost susținută de către părintele coslujitor Andronic Gheorghe

Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte: Rugăciunea este cel mai important și gingaș mod de manifestare pe pământ. Este cel mai ușor, dar, paradoxal, și cel mai anevoios, de aceea, pentru a începe lucrarea ei, sufletul are nevoie de o anumită pregătire, de adunarea gândurilor și simțirilor, de liniștire a minții. Așa cum atleții, sportivii, își fac încălzirea pentru a face față efortului dinaintea întrecerilor și pentru a-și spori concentrarea, la fel și creștinii și totodată și noi preoții ne pregătim înainte de a ne angaja în lucrarea și efortul rugăciunii.

Părintele Teoclit Dionisiatul, viețuitor în Sfântul Munte Athos, spunea pe bună dreptate, că, dacă Dumnezeu Se mai milostivește asupra lumii acesteia, cu păcatele, scăderile și căderile ei, o face pentru rugăciunea celor care, în obști monahale sau în singurătate, în familie sau în societate, se mai roagă curat și sincer pentru iertarea păcatelor tot mai multe și tot mai grele și care par a se generaliza. Glasul acestora este bineplăcut lui Dumnezeu și pentru ei Dumnezeu Se îndură, oferind, în ciuda mulțimii relelor prezente, prilejuri pozitive de apropiere a omului de viața cea adevărată – viețuirea întru virtute, (Dialoguri la Athos – între cer și pământ, Traducere din lb. greacă de Pr. Prof. Ioan Ică Sr., Editura Deisis, Sibiu, 2015).

Pe baza mărturiilor unor Sfinți Părinți ai Bisericii celei drept-slăvitoare, părintele Gheorghe Andronic, în meditația sa, identifică trei metode principale care ajută la pregătirea pentru rugăciune:

  1. Prima metodă este intonarea unor rugăciuni (Tatăl nostru, psalmi, tropare) sau cântări cu voce tare, care vor încălzi inima și sufletul și, cel mai important, vor trezi în minte interesul pentru înțelegerea sensului cuvintelor rostite. Unite cu înțelegerea, gândurile și sentimentele vor face ca întreaga noastră ființă să ardă pe rugul rugăciunii.
  2. A doua metodă este aceea de a citi o pagină-două din scrierile Sfinților Părinți (Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Isac Sirul, Macarie cel Mare, ș.a.). Odată cu această citire, mintea și inima noastră, cuprinse sau frământate de grijile cotidiene, se vor liniști, vor fi pătrunse de Duhul Sfânt care locuia în acei sfinți și întregul nostru suflet va simți dorința de a se ruga. Chiar acei sfinți pe care îi luăm mijlocitori la Dumnezeu, prin viața, rugăciunile și scrierile lor, ne vor ajuta.

III. A treia metodă constă în încălzirea trupului și a predispoziției sufletului către rugăciune, prin închinăciuni și metanii. La început, metaniile ostenesc trupul, dar mai apoi îl înviorează, îi sporesc sănătatea și vigoarea. Prin metanii și rugăciuni, trupul intră într-o stare de smerenie, de bună-cuviință, inima se încălzește, mintea se liniș­tește. Avându-le pe acestea, putem începe rugăciunea.

Așadar, rugăciunea este hrana sufletului nostru. După cum nu putem trăi fără aerul acesta, fără hrană, fără apă, fără căldură, fără lumină, tot aşa nu poate trăi sufletul fără rugăciune. Sfânta rugăciune nu este condiţionată nici de vreme, nici de loc. Psalmul 102 mărturisește acest lucru: „În tot locul stăpâniri Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul”, (v. 22), iar Psalmul 33 zice aşa: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea”, (v. 1).

Discuțiile au fost dirijate de către părintele coordonator al cercului pastoral și părintele misionari protopopesc. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Fiind cea mai urâtă de demoni, dar cea mai folositoare mântuirii sufletului, rugăciunea personală și cea eclesială, îl așează pe credincios într-un permanent progres și în ascultare față de duhovnicul său – om al lui Dumnezeu în viața sa, dascăl iscusit al rugăciunii și călăuzitor neabătut și drept pe calea mântuirii. De aceea este foarte important ca omul să-și intensifice viața în duhul rugăciunii.
  2. Prin rugăciune, omul cere mila și ajutorul lui Dumnezeu, ca să primească de la El curățirea de păcate și tămăduirea de patimi și, de asemenea, prin ea omul se deschide cu toată ființa sa harului dumnezeiesc și se unește cu El. În același timp, alături de rugăciune și credință, avem nevoie și de păzirea și împlinirea învățăturilor și poruncilor pe care Mântuitorul ni le-a dat nouă. Avva Moise Etiopianul din Patericul Egiptean spune: „Dacă fapta nu consună cu rugăciunea, degeaba te ostenești. Un frate a întrebat: «Ce înseamnă că fapta trebuie să consune cu rugăciunea?» Bătrânul a zis: «Înseamnă să nu mai facem păcatele pentru care ne rugăm. Când omul renunță la propria voință, atunci Dumnezeu se împacă cu dânsul și-i primește rugăciunea»”.
  3. Trăind pe muchia smereniei ascetice descoperită de Dumnezeu, Sfântul Siluan ­Athonitul spunea: „Ține-ți mintea în iad (fii convins că meriți iadul), dar nu deznădăjdui” – în felul acesta atragem în noi energia rugăciunii de pocăință. Cu cât ne smerim pe noi înșine și ne pocăim mai mult, cu atât mai rapid va ajunge rugăciunea noastră la Dumnezeu.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral, încununat cu discursul documentat al părintelui coslujitor, precum și celorlalți preoți pentru participare.  

 

Cercul Pastoral nr. 5 Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
~ zona Vicov – Straja – Ulma ~

În data de 28 Martie 2022, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din comuna Straja, păstorită de către părintele Boțic Florin din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de către părintele Mihalescu Florin.

După săvârșirea Acatistului Sfintei Cruci, a urmat meditația cu titlul: Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințați”, care a fost susținută de către părintele coslujitor Iațentiuc Mihai.

Din cuprinsul prezentării, cităm următoarele aspecte:

Părintele duhovnicesc Ilie Cleopa – după modelul Sfântului Ioan Scărarul, care a închipuit o scară a virtuților pe care credinciosul trebuie să urce prin lepădarea de patimi și acumularea virtuților ajungând la desăvârșire – a încercat să alcătuiască o scară a rugăciunii. Astfel, Părintele Cleopa în povețele pe care ni le dă, vorbește de nouă trepte ale rugăciunii.

Cei începători, numiți și pruncii întru Hristos, trebuie să parcurgă următoarele patru trepte ale rugăciunii și anume:

  • Rugăciunea buzelor, Sfântul Pavel spune: „…să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui”, (Evrei 13, 15).
  • Rugăciunea limbii, cum spune psalmistul David: „Şi limba mea va grăi dreptatea în toată ziua, lauda Ta”, (Ps. 34, 27).
  • Rugăciunea gurii: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea”, (Ps. 33, 1).
  • Rugăciunea glasului, a auzului: „Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat”, (Ps. 141, 1).

Aceste patru feluri de rugăciune sunt primele patru trepte la nivelul cel mai de jos pe scara rugăciunii și ele se învață încă de când suntem copii, sau prunci duhovnicești. Aceste rugăciuni sunt o rânduială şi început de rugăciune ce se potrivesc începătorilor, după mărturia Sfinților Părinți. De aceea, a rămâne la această rânduială de rugăciune care se face numai cu gura, cu limba şi cu buzele şi a nu ne sili să învățăm să ne rugăm cu mintea şi cu inima este o mare greșeală şi o mare pagubă duhovnicească pentru sufletele noastre şi, totodată, o abatere de la lucrarea dreaptă a rugăciunii. Atunci când te rogi, ceea ce rostești cu gura și buzele, trebuie să înțeleagă și mintea, să duci cuvintele gurii până la înțelegerea minții. Și când înțelege mintea atunci am pășit pe treapta a cincearugăciunea minții se află la jumătatea acestei scări a rugăciunii. Rugăciunea minții e jumătatea rugăciunii. Finalitatea acestei urcări este rugăciunea inimii (treapta a șasea), adică ce zice gura să înțeleagă mintea și să simtă inima. Atunci am ajuns la rugăciunea cea curată.  Sfântul Isaac Sirul spune că la rugăciunea cea curată a inimii ajunge unul din zece mii din cei care se silesc.

Următoarea treaptă a rugăciunii, treapta a șaptea, care este mai sus decât rugăciunea inimii este rugăciunea de sine mișcătoare – adică să nu te rogi doar o oră, două, ci permanent. Cel care se roagă neîncetat, acela a ajuns la rugăciunea de sine mișcătoare.

Mai sus decât aceasta este rugăciunea văzătoare, treapta a opta , adică să stai aici și să vezi ce se întâmplă în altă parte – Ierusalim, Grecia, Franța, în orice loc.  Despre aceasta aflăm la  Sfântul Antonie cel Mare, care avea sub ascultare zece mii de pustnici și care a văzut sufletul unui pustnic care a ieșit din trup, deși pustnicul  trăia la aproape 1000 km distanță. Aceasta este treapta a opta a rugăciunii.

Ultima treaptă a rugăciunii și cea mai mare dintre ele este rugăciunea contemplativă sau duhovnicească. Aceasta se mai numește și răpirea minții. Cu această rugăciune s-a ridicat Sf. Apostol Pavel până la al treilea cer. Dacă la rugăciunea curată ajunge unul din zece mii dintre cei care se silesc, la rugăciunea contemplativă de-abia ajunge unul din neam, după cum ne spun Sfinții Părinți. Aceasta e treapta a noua, ea se mai cheamă și vedere dumnezeiască.

Acestea ar fi treptele rugăciunii despre care ne vorbește părintele Cleopa.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Sfinții Părinți deosebesc rugăciunea făcută cu mintea și cu inima, de rugăciunea făcută în Duhul. Primele două adică rugăciunea făcută cu mintea și cu inima sunt pornite din voia celui ce se roagă, pe când în rugăciunea făcută în Duhul, e rugăciunea mișcată de Duhul. Ea nu se află în puterea noastră ci ne-o dăruiește Dumnezeu după curățirea de patimi. Deci, după ce ne vom ruga cu mintea și cu inima, curățindu-ne de patimi, prin voia lui Dumnezeu vom ajunge la rugăciunea duhovnicească care ne va ține mereu sufletul treaz în fața lui Dumnezeu[4].
  2. Rugăciunea rostită trebuie să fie însoțită de cugetarea asupra cuvintelor ce le rostim, însă ea nu e completă fără simțirea duhovnicească a inimii. Trebuie să fim în stare de trezvie la rugăciune luând aminte la cuvintele rugăciunii, care ne vor mișca inima și simțirea cea duhovnicească.
  3. Cu privire la misiunea de rugător a preotului, Părintele prof. Dumitru Stăniloae ne spune: „Voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune (Zah. 12, 10). Casa lui David este Biserica. Biserica a primit duhul rugăciunii şi trăiește în el. Din milioane de voci rugăciunea ei se înalță necontenit ca un murmur de slavă şi de cerere către Dumnezeu. În acest mediu duhovnicesc , păstorul sufletesc are nobila datorie de a menține duhul rugăciunii, ca un far nestins şi călăuzitor, ca pe o sursă de căldură şi unitate, în locașul eclezial. Preotul trebuie să fie imnul încorporat, neîncetat, care urcă din Biserică la Dumnezeu. Buzele lui, sfințite de Dumnezeu Însuși, își unesc murmurul lor smerit şi totuși sublim, cu cel neîntrerupt al ierarhiilor îngerești. El e o rugăciune vie” [5].

La finalul ședinței, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a stabilit de comun acord cu cei prezenți data și locația următoarei întruniri a cercului, încheind cu mulţumirea adresată părintelui paroh pentru organizare, părintelui coslujitor pentru susținerea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare.

[1] Teologia Morală Ortodoxă, vol. II, Editura Reîntregirea, Cluj 2010, „Rugăciunea”, p. 50.

[2] Filocalia, vol. III, Editura Apologeticum, Sibiu 2005, p. 214.

[3] Preoția Mântuitorului Hristos și Preoția Bisericească, Editura Episcopiei Oradei, 1993.

[4] A se vedea Sbornicul, Culegere despre rugăciunea lui Iisus, capitolul „Treptele rugăciunii”, vol. II,  Editura Mănăstirii Valaam, Rusia.

[5] Pr. prof. dr. D. Stăniloae, „Sublimitatea preoției şi îndatoririle preotului”, în Mitropolia Olteniei, Anul IX, nr. 5-6, mai-iunie 1957, p. 308.

A consemnat,

Arhidiacon Misionar Protopopesc
George Mironescu

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.