Cercurile pastoral-misionare din Protopopiatul Rădăuți – iunie 2021

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna iunie întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1

În data de 14 iunie 2021, la Parohia Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, păstorită de către părintele Fediuc Mihai din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, coordonat de părintele Prelipcean Nelu-Angel.

După săvârșirea Acatistului Sf. Proroc Ilie, a urmat meditația cu titlul: „Decizii și atitudini în preoția secolului XXI”, care a fost susținută de către părintele paroh Mihai Fediuc. În cuprinsul prezentării, părintele a vorbit despre următoarele aspecte: serviciile religioase, punctualitatea sacerdotului, vestimentația preotului, Taina Sfintei Spovedanii și duhovnicia, neoprotestanții din zilele noastre, secularizarea mondială, ș.a. Meditația a fost încheiată cu o propunere: „Îmaginați-vă că întotdeauna Hristos este lângă voi. Ce ar face El? Ce sfaturi, ce acțiuni ar determina, ce vorbe ar folosi, spre ce s-ar îndrepta dacă problema mea este problema Lui? Să așteptăm să ne răspundă El. Să facem cum credem că ar acționa el. Sunt șanse mari să se pogoare spre noi ”sofia” de sus și dreapta judecată. Prin puteri proprii nu cred că vom reuși mare lucru. Redeșteptarea ființei și valorilor național creștine, blamate în prezent, este mai mult decât necesară. Asistăm zi de zi la schimbarea lumii în care trăim și nu va dura mult până când diverse flamuri vor umbri total creștinismul Europei.”

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Să le vorbim copiilor despre adevăr, dreptate, tradiții, dragoste, autoeducație, istorie și identitate națională, patrie, Dumnezeu.
  2. Climatul slujirii se poate îmbunătăți prin dragoste și purtare de grijă asupra „fraților slujitori”.
  3. Dreptatea și dragostea – motivații și lucrări de gândire în Biserică.

Părintele Protopop, Ionel Constantin Maloș, în cadrul dezbaterii, a adus în dicuție diferite probleme de ordin administrativ, social, cultural, propunând și câteva soluții pentru slujirea pastoral-misionară a preoților în parohii.

La final, părintele misionar protopopesc, Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

CERCUL PASTORAL NR. 2

În data de 15 iune 2021, la Manăstirea Eșanca – Dărăbani din Arhiepiscopia Iașilor, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan. Ședința din această lună a fost una mai deosebită deoarece majoritatea membrilor care alcătuiesc acest cerc pastoral au întreprins un pelerinaj de o zi, acasă la sfântul Ioan Iacob – patronul și ocrotitorul cercului nr. 2.

Acatistul Sf. Ioan Iacob Hozevitul a fost săvârșit în biserica ridicată în ograda unde a copilărit sfântul, din satul Crăiniceni, județul Botoșani iar meditația intitulată  „Semnificația și importanța slujbei de înmormântare și a parastaselor” a fost susținută la Mănăstirea Eșanca de către părintele Ilaș Silvestru, parohul Bisericii Nașterea Maicii Domnului din satul Clit, Protopopiatul Rădăuți.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Slujba Înmormântării este o slujbă lungă și complexă. Tradiția ortodoxă multiseculară conține multe elemente referitoare la grija pentru cei adormiți și la trebuința pomenirii lor. Cel dintâi manuscris liturgic, de sorginte greacă, care face mențiuni la rugăciuni liturgice pentru cei adormiți este codexul Barberini Vaticanus Graecus 336 din sec. VIII. Prima slujbă funerară se găsește în codexul manuscris al mănăstirii Grottaferrata din Italia scris în secolul al X-lea. Această slujbă a înmormântării nu reprezintă forma incipientă a slujbei de înmormântare, ci este forma întregită și structurată peste slujba Utreniei din mănăstiri. În sens propriu-zis slujba înmormântării este o compoziție a părinților monahi de la mănăstirea Stoudion din Constantinopol, la care au contribuit și monahi din Palestina și Sinai. Bogata producție imnografică a acestor părinți și contribuția locală a unor centre monahale, au dus la o mare dezvoltare a cântărilor slujbei înmormântării.

Câteva considerații actuale la slujba înmormântării.

„E bine de știut că în trecut slujba înmormântării era legată de Liturghie. Astăzi slujba înmormântării și-a diminuat până la a se pierde sensul euharistic, ajungând a fi mai mult un eveniment familiar, particular. La această situație s-a ajuns datorită situației alarmant de degradantă a vieții duhovnicești a mirenilor, fapt care a determinat Biserica să mențină slujba înmormântării legată de Sfânta Liturghie doar în cazul episcopilor, preoților și monahilor, iar uneori, în cazuri excepționale, a unor credincioși. Slujba înmormântării nu este o slujbă de iertare sau de dezlegare a păcatelor celui adormit. Biserica nu o percepe așa. Nimeni nu poate fi trimis cu forța în rai, iar „după moarte nu există pocăință”. Ba încă și mai mult, Biserica pomenește și înmormântează doar pe „cei ce au adormit în nădejdea învierii și a vieții veșnice”, iar din păcate, așa cum am constatat, nu toți cei botezați cred și se pregătesc pentru Înviere.”

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Este necesar un cuvânt de învățătură scurt, concis, la priveghi, după citirea stâlpilor.
  2. Ajutorarea familiilor nevoiașe și a copiilor săraci cărora le-a murit tatăl sau mama.
  3. Slujba înmormântării să fie săvârșită conform rânduielilor tipiconale.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Ilie Molea, a adus mulțumiri maicii starețe Stavrofora Petronia Ilaș pentru găzduirea evenimentului, părintelui duhovnic protosinghel Bartolomeu Bordei pentru cuvântul de folos, precum și   părintelui paroh Silvestru Ilaș pentru organizarea cercului pastoral, totodată mulțumind și celorlalți preoți pentru participare.       

CERCUL PASTORAL NR. 3

În data de 08 iunie 2021, la Parohia Sf. Nicolae din satul Bălinești, comuna Grămești, păstorită de către părintele Diaconu Vasile din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului, coordonat de părintele Cosmin Cucu.

După săvârșirea Acatistului Învierii Domnului, a urmat meditația cu titlul: „Semnificația și importanța slujbei de înmormântare și a parastaselor”, care a fost susținută de către părintele Vasile Diaconu de la parohia sus-menționată.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Moartea, oricât de mult am încerca s-o definim după un criteriu matematic sau științific, rămâne un fenomen axiomatic, ce nu are o definiție concretă, un algoritm nescris a cărui înșiruire a fascinat și fascinează creativitatea și șlefuiește caracterul superstițios al întregii lumi, cea antică și cea actuală. Cred că cea mai bună definiție pentru moarte ar fi un eveniment tainic sau o Taină nescrisă a Bisericii. Și spun acest lucru pentru că, de vom privi per ansamblu, ciclul viață – moarte, moarte – viață este una și aceeași structură. Totul se petrece însă cu un scop anume: trecerea deasupra timpului, vremelniciei și înveșmântarea cu veșnicia, atributul atemporalității. Pe de o parte. Pe de alta, moartea este o imunizare în fața celor rele care există în lumea de aici. Ni se arată clar că putem depăși acest moment, că viața trăită aici nu este zadarnică, așa cum ar crede unii și că Dumnezeu a lăsat, pe lângă alinarea din Învierea sa și cea care vine din partea văzută sau lumească a morții: ritualul trecerii sau slujba de înmormântare și cea de pomenire. Slujba înmormântării este rugăciune. Rugăciune pentru cel adormit din mijlocul nostru, pentru cel asemenea nouă, care pășește pe o cale fără întoarcere. Rugăciune pentru obținerea vieții de veci. Este o dublă rugăciune: ne rugăm pentru ca trupul să-și ia odihna aici, între noi, în veșmântându-se cu chipul naturii, al elementelor mediului înconjurător, este rugăciune pentru prezența sufletului lângă lumina veșniciei, căci aceasta reprezintă bucuria vieții veșnice. Este respect pentru natura înconjurătoare și pentru trupul nefolositor. Prin acest ritual dovedim respect, pentru că nu lăsăm pradă distrugerii, ci-l depunem în mijlocul naturii, în sânul pământului pentru a rodi și a da continuitate vieții de aici.

Înmormântarea este reculegere, o edificare a faptelor celui adormit. Vorbim despre acesta în cuvântarea de la biserică ținută la finalul ritualului liturgic. Apoi, lăsăm rudeniile să-l deplângă la marginea mormântului. Ele fac, pe scurt, o anamneză a modului în care cel adormit a trăit. Unii îi simt lipsa deja și-l pomenesc cu voce tare: Dumnezeu să te ierte (N)!. Răposatul devine dintr-un simplu om, un exponent istoric iar cei din jur încep să-i pomenească numele, faptele, vorbele și cer îndurarea lui Dumnezeu: Dumnezeu să-l odihnească!

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Slujba de înmormântare și cea a parastasului sunt două elemente ce se completează și care sunt indisolubil legate între ele. Ritualurile impun notă de sobrietate, solemnitate și respect pentru subiectul desfășurării evenimentului morții, ele fiind o rugăciune de favorizare a vieții veșnice înaintea lui Dumnezeu și o anamneză sau evocare a vieții pe pământ.
  2. Înmormântarea, ca o anamneză a viitorului omenesc și parastasul ca o continuare a elogierii ființei umane înaintea lui Dumnezeu, fascinează, prin scoaterea în relief a evenimentelor morții; trebuie să privim aceste două slujbe cu o notă aparte de considerație.
  3. Înmormântarea reprezintă înveșmântarea trupului cu natura din care face parte și a sufletului cu infinitatea veșniciei, parastasul fiind ritualul de conectare a celor două elemente, întru nădejdea reînvierii în ziua cea mare a Domnului.

Părintele misionar protopopesc, Ilie Molea, în încheiere, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

CERCUL PASTORAL NR. 4

În data de 24 iunie 2021, la Parohia Sf. Proroc Ilie Tesviteanul – Voitinel I, păstorită de către părintele Căpitan Cristian Vasilică din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, coordonat de părintele Molea Traian.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Cinstirea sfinților și a sfintelor moaște în Biserica Ortodoxă”, care a fost susținută de către părintele paroh Cristian Căpitan. În cuprinsul referatului, părintele a punctat următoarele aspecte: Identitatea sfinţilor, scopul cinstirii sfinţilor, temeiuri scripturistice ale cinstirii sfinţilor.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte: Biserica cinsteşte pe sfinţi printr-un cult închinat lor. Şi această cinstire, adânc înrădăcinată în sufletele credincioşilor, îşi are temei în aceea că Biserica de pe pământ este în legătură organică cu aceea din cer şi că în aceeaşi iubire leagă pe cei de pe pământ cu cei din cer, în Hristos. Prin Acelaşi Hristos au şi unii şi alţii, adică şi sfinţii din cer, dar şi cei de pe pământ, apropierea către Tatăl în Duhul Sfânt (Efes. 2,18). De aceea, credincioşii, deşi trăiesc pe pământ, sunt împreună locuitori cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu (Efes. 2,19). Rugăciunile noastre merg la sfinţi, iar sfinţii apar şi ne ajută, ca unii care cunosc şi aud, prin dumnezeiască descoperire, trebuinţele celor care îi cheamă pe dânşii. Sfinţilor ne rugăm, însă nu ca lui Dumnezeu, ci ca unor persoane bineplăcute lui Dumnezeu şi care tocmai pentru acest motiv ne pot ajuta. Bucuria pe care o încercăm pe urma măririi de care s-au învrednicit aleşii lui Dumnezeu, o arătăm prin cinstirea lor cu toată vrednicia, prin pomenirea numelui lor cu laudă, prin urmarea faptelor lor, prin chemarea lor în ajutor şi prin cinstirea în acelaşi timp, a icoanelor care îi înfăţişează şi a moaştelor lor.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Cinstirea sfinţilor are ca scop preamărirea lui Dumnezeu, Cel care le-a dat sfinţilor belşugul harului Său şi căruia ei I-au slujit şi I-au jertfit viaţa lor, şi totodată urmarea pildei vieţii lor de către noi. Întreaga cinstire acordată sfinţilor se îndreaptă spre Cel ce I-a înzestrat cu puteri divine pentru a ajunge aleşi şi slujitori ai lui Dumnezeu în ceruri. ,,Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi” spune psalmistul (Psalm 67,36); şi de asemenea : ,,Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii Lui” (Psalm 150,1).
  2. Cinstirea sfinţilor are ca scop păstrarea vie în memoria Bisericii luptătoare a vieţii sfinte şi a faptelor bune săvârşite de aceştia, spre a servi drept pilde vrednice de urmat pentru credincioşii din toate veacurile.
  3. Ședințele viitoare ale cercurilor pastorale să fie concretizare și în fapte iar participarea preoților la ele să fie făcută din dragoste și nu din frică sau din obligație.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral precum și celorlalți preoți pentru participare, stabilind și următoarea ședință a cercului pastoral.

CERCUL PASTORAL NR. 5

În data de 30 iunie 2021, la Parohia Sf. Cuv. Parascheva din satul Brodina de Jos – Km 14, păstorită de către părintele Chimniuc Claudiu din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, coordonat de părintele Mihalescu Florin.

După săvârșirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, a urmat meditația cu titlul: Sfârșit creștinesc versus eutanasie”, care a fost susținută de către părintele Claudiu Chimniuc de la parohia menționată.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarelea specte: Orice început are și un sfârșit, dacă vorbim despre această lume, și însăși omul are un timp limitat aici, dar pentru mulți din această viață, gândul la moarte aduce neliniște. Deși omul stie că poate muri în orice moment, el are tendința de a trăi ca și când ar fi nemuritor în această lume. Trecerea din această viață, a fost comentată și interpretată de multe curente filozofice și teologice în diferite modalități, însă sensul deplin al existenței omului în această viață și sensul sfârșitului vieții lui pământești poate fi redat doar de către Însuși dătătorul vieții și Creatorul acestei lumi, Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae spune că „fără moarte viața ar fi ireală, ar fi o iluzie, un vis fără deșteptare, chiar dacă ar trăi omul pe pământ, ca persoană, viața omului ar rămâne în afara sensului, în general moartea dă sens și adâncime vieții pământești, ajutând chiar prin aceasta la maturizarea spirituală și la mântuirea omului.” (Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010, p. 224.) Că există un sfârșit, Însăși Dumnezeu vorbește despre acest lucru: Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare, Că răscumpărarea sufletului e prea scumpă şi niciodată nu se va putea face, Ca să rămână cineva pe totdeauna viu şi să nu vadă niciodată moartea.” Psalmi (48, 7-9) și în alt loc spune Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; Că trece viaţa noastră şi ne vom  duce.” Psalmi (89, 10-12).

Cum se poate pregăti omul pentru ultimul ceas al vieții lui pământești? Este o întrebare care își găsește răspunsul în Creștinismul Ortodox, și mai cu seamă în epicentrul vieții acestui veac, și anume Sfânta Liturghie. În cadrul acestei slujbe, se regăsește o cerere către Dumnezeu,  adresată  de  către  enoriași:  „Sfârșit  creștinesc  vieții  noastre,  fără  durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, să cerem.” Privind  la  cele  patru  ținte  ale  unui  sfârșit  creștinesc,  este  cu  neputință  ca  omul  să piardă raiul și astfel să fie condamnat pe vecie la munca cea veșnică a iadului dacă păzește cu orice chip ca sfârșitul lui pământesc să fie demn de Împărăția Cerurilor, însă nu toți țintesc un sfârșit creștinesc pentru că mai sunt o altă categorie de oameni printre multe altele, care își pun capăt zilelor într-un mod voit, astfel eliminând durerile fizice în mod artificial printr-o  tehnică  numită  eutanasie.  Semnificația  acestui  cuvânt  îl  găsim  în  Dicționarul explicativ al limbii Române, eutanasia este o metodă prin care este provocată moartea fără dureri a unui bolnav incurabil sau mai simplu este o moarte ușoară, fără suferință. În prezent, eutanasia a devenit o practică, din ce în ce mai folosită și legalizată în multe țări, în care  etica  creștină  este  pe moarte, țări  care  se  consideră a  fi  cu civilizație  și tehnologie avansată, însă departe de Creatorul lumii, Dumnezeu.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Fie că este activă sau pasivă, eutanasia rămâne un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la  viața lui, nici la viața  vreunui  semen de-al  său pentru că, în ultima instanță, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu.
  2. Eutanasia nu poate avea justificare nici medicală, nici economică. Medicul care o practică și-a încălcat menirea și comite un păcat grav, condamnat de Dumnezeu și detestat de Biserică. Pentru evitarea unui asemenea păcat este nevoie de o informare corecta cu privire la gravitatea lui si cu privire la sensul vieții.
  3. Moartea fizica este o realitate prin care trece orice ființă creată. Atunci când survine în viața omului, cu sau fără suferință, aceasta trebuie privita ca mijloc de unire cu Dumnezeu, ca moment solemn al trecerii noastre în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.

La finalul ședinței, părintele misionar protopopesc, Ilie Molea, a stabilit de comun acord cu cei prezenți tema, data și locația următoarei ședințe a cercului pastoral, încheind cu mulţumirea adresată părintelui paroh pentru organizare și celorlalți preoți pentru participare.

A consemnat, 

Arhidiacon Misionar Protopopesc
George Mironescu

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.