Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna martie întâlniri ale cercurilor pastorale.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 1
„Sfântul Paisie de la Neamț”
În data de 28.03.2022, la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”- Pocoleni, păstorită de către părintele Vasile Pop Havreliuc, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr 1, așezat sub patronajul „Sfântului Paisie de la Neamț”, coordonat de către Părintele Daniel Cojocaru.
După săvârșirea Acatistului Maicii Domnului ne-a fost prezentată tema cu titlul:
„Canonul de rugăciune al preotului și importanța acestuia”, care a fost susținută de către părintele Vasile Pop Havreliuc de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Pocoleni.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„În creștinism, rugăciunea prin excelență este Liturghia, slujba cea mai importantă dintre toate. Prezența reală a lui Iisus Hristos este semnul unității creștine. Liturghia este locul întâlnirii cu Iisus, iar rugăciunea este dialogul, care permite această întâlnire. Creștinii, în cadrul Sfintei Liturghii, se unesc într-un gând și adresează rugăciuni către Dumnezeu. Aici găsim toate tipurile de rugăciune – colectivă și individuală, lăuntrică și verbală, de preamărire, de mulțumire, dar și de cerere. Este un întreg și o lucrare dumnezeiască, la care participă atât Biserica Luptătoare cât și cea Triumfătoare. Forțele se unesc, Duhul Sfânt întărește și puterea rugăciunii crește, depășește legile firii, trece dincolo de înțelesul rațiunii. Orice calitate a preotului nu acoperă nevoia personală de a avea o anumită legătură personală cu Dumnezeu, legatură care trebuie întărită, legătură care devine pentru clerici izvor de putere, în special într-o perioadă de criză. Hristos, Însuși, în grădina Ghetsimani, a trecut printr-o astfel de criză, înainte ca evenimentele înfricoşătoare să se succeadă şi să-L conducă la Golgota. În momentele acelea de zbucium, s-a depărtat de la dânşii şi îngenunchind se ruga zicând: „Părinte, de voieşti să treacă paharul acesta de la Mine; însă nu voia Mea, ci a Ta să fie” (Luca 22, 41-42) Această rugaciune era rostită cu atâta încredere și dăruire încât sudoarea se transformă în sânge. După acel zbucium, i-a putut intâmpina pe Iuda şi pe soldaţi, întărit în misiunea Sa mântuitoare. Viaţa de rugăciune a Mântuitorului constituie o pildă, atât pentru cler, cât şi pentru laici. Preotul care slăbeşte în rugăciune nu se va putea conforma deloc misiunii și slujirii preoţești, rugăciunea fiind, aşadar, un element fundamental al fiecărui om, pentru cleric constituind însă premiza slujirii lui.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1 Ca si o definitie, rugăciunea, este cel mai intim dialog între om și Dumnezeu, este o adresare plină de sinceritate, și de dăruire tainică a fiului față de Părintele său. Această stare vine dintr-o simțire lăuntrică, omul fiind povățuit de propriile bucurii sau necazuri să-și plece genunchii înaintea lui Dumnezeu;
- Prin Taina Preoţiei, pământul se uneşte cu cerul, ea fiind o scară între cele două, pe care creaţia urcă spre Creator. Preotul în timpul slujirii sale duce înaintea lui Dumnezeu neputinţele, cererile, cuvintele de laudă ale oamenilor, şi se întoarce către aceştia cu harul vindecător, sfinţitor al Celui Preaînalt;
- Peste tot și în toate, preotul trebuie să fie „fără de prihană” (I Timotei 3, 2), adică să nu aibă nici o meteahnă pentru care să poată fi învinuit de păstoriții săi. Ca unul care se face priveliște tuturor, lui i se potrivește, mai mult decât oricărui creștin acest cuvânt de ferire: „Cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile” (Iacov 2, 10). Așadar, preotul trebuie să fie „pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (I Timotei 4, 12);
În încheiere, părintele misionar protopopesc Gabriel Carp, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 2
„Sfântul Mitropolit Dosoftei”
În data de 21.03.2022 la parohia ,,Învierea Domnului”- Dolhasca, păstorită de către părintele Mihail Saftiuc din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr 2, așezat sub patronajul „Sfântului Ierarh Dosoftei”, coordonat de părintele Cezar-Gorun Nesvadba.
După săvârșirea Sfântului Maslu, ne-a fost prezentată tema cu titlul: „Rugăciunea în Sfânta Scriptură şi în Filocalie. Argumente pentru cultul Bisericii” susținută de către părintele Constantin Pîșlac.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Cultul (modul de închinare) ortodox poate fi particular (individual) sau public (de obște). Cel public, având caracter colectiv, este guvernat de anumite reguli sau norme, generale și obligatorii pentru întreaga Biserică. Cel particular este spontan, deși tipiconal și acesta în cele mai multe cazuri, e adesea improvizat și liber, după cum simte sau cum gândește fiecare, respectând totodată canoanele Bisericii, de exemplu, duminica nu se fac metanii, ș.a.
Modul de închinare non-liturgic, este specific protestantismului și reprezintă o deviere de la tradiția Bisericii primului mileniu. În Occident, începând cu perioada scolasticismului și mai ales după Reforma lui Luther, creștinismul catolic, cel protestant și mai târziu și cel neoprotestant a accentuat prea mult predica și cântările, dar în Ortodoxie, cultul a rămas un mediu de trăire al lucrărilor lui Dumnezeu Duhul Sfânt, slujitorii fiind mai tot timpul cu fața înspre Sfântul Altar, unde Domnul este prezent tot timpul prin Trupul și Sângele Său,în Sfânta Împărtășanie.
O consecință tragică a respingerii de către neoprotestanți a modului liturgic de închinare este neglijarea Cinei Domnului care nu a mai fost niciodată în centrul cultului.
La ei accentul cade pe predică (slujitorii fiind mai tot timpul cu fața către credincioși) predică care de foarte multe ori reflectă opinii personale, fiind mai mult un discurs de îndemnare și de încurajare, în loc să fie o expunere reală și sistematică a textelor biblice.
Așadar, închinarea publică depășește particularismul și cultivă sentimentul și conștiința eclesială. Forma ei liturgică ne ajută să ne încadrăm în comunitatea ortodoxă ecumenică, să vedem dincolo de nevoile și interesele personale și să ne rugăm și pentru cei absenți, pentru cei de departe (pomelnicele) și chiar pentru întreaga lume”.
Au urmat apoi discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
Rugăciunea a fost definită de Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, ca:
– vorbire adresată lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom, în Omilia V la Facere);
– convorbire cu Dumnezeu (Sf. Grigore de Nissa, în Cuvântul I, Despre Rugăciune);
– înălțarea minții și voii către Dumnezeu sau cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu (Evagrie Monahul, în Cuvânt despre rugăciune, în Filocalia, vol. I, p. 80 și Sf. Ioan Damaschin, în Dogmatica, cartea III, cap. 24, pag. 57 și 223).
În încheiere, părintele misionar protopopesc Gabriel Carp, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 3
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 22.03.2022, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”- Baia, păstorită de către părintele Iustin Rusu, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 3, așezat sub patronajul „Sfantului Voievod Ștefan cel Mare”, coordonat de Părintele Tudor Andrioaia.
După săvârșirea Sfântului Maslu a urmat meditația cu titlul:
„Neoisihasmul o alternativa în fața secularizării”, care a fost susținută de către părintele Iustin Rusu de la parohia: „Adormirea Maicii Domnului”- Baia.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Neoisihasmul pune în atenţie preocupările isihaste tradiţionale, la măsurile omului modern. Chiar dacă isihasmul din vremea noastră nu-i identic cu isihasmul tradiţional, despre care noi ştim doar din cărţi, nu şi din experienţa celor angajaţi în lucrarea isihastă, moştenită de la înaintaşi – pentru că aşa ceva, trebuie să recunoaştem că nu există – el, isihasmul modern, are meritul că atrage atenţia asupra angajării în rugăciune, prin rugăciunea de toată vremea. Neoisihasmul n-ar putea să fie înlocuit cu altceva, cel puţin deocamdată.
Cei îngrijoraţi de amestecuri străine de Ortodoxie, în lucrarea de înmulţire a rugăciunii propusă şi susţinută de isihaşti, de neoisihaşti, aşa cum sunt ei, ar trebui să se gândească la împrejurarea aceea, istorisită în Sfânta Evanghelie, anume că, Apostolul Ioan l-a informat pe Iisus că a văzut pe unul izgonind demoni, în numele Lui, şi că l-a oprit pentru că nu merge împreună cu ucenicii după Iisus. Atunci Domnul i-a spus: „Nu-l opriţi, că nu e nimeni care făcând minuni în numele Meu, să poată degrabă, după aceea, să Mă grăiască de rău. Cine nu este împotriva noastră, este pentru noi” (Marcu 9, 38–40). În împrejurarea că i-ar veni cuiva în minte că „Neoisihasmul este o anomalie”, ar fi cazul să ia seama la cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Filipeni, unde citim: „Unii, negreşit, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; alţii, însă, din bunăvoinţă. Unii o fac din iubire ştiind că stau aici (în închisoare), pentru apărarea Evangheliei; ceilalţi însă, din zavistie, vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, socotind să imi căşuneze suferinţă în legăturile mele. Dar ce este? Nimic altceva, decât că, în tot chipul, fie din cuvânt de făţărnicie, fie din cuvânt de adevăr, Hristos se propovăduieşte, şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura” (Filipeni 1, 15–18). Aşa e şi cu neoisihasmul. Va fi având el unele deviaţii, dar în principal face lucru de folos, face lucru de înmulţire a rugăciunii şi a îmbunătăţirii sufleteşti, prin rugăciunea îndesită.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
- Practica rugăciunii este tot atât de intinsă ca și istoria omenirii. Majoritatea Sfinților Părinți au interpretat ca fiind o autentică rugăciune însăși convorbirea omului cu Dumnezeu în rai. Însusi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a rugat și I-a învățat pe Sf. Apostoli să se roage;
- Dacă luăm în considerație faptul că Mântuitorul a spus că omul nu se poate izbăvi de stapanirea celui rău decât prin post și rugăciune, înțelegem importanța deosebită pe care Biserica primară a acordat-o rugăciunii și pregătirii duhovnicești întru săvârșirea acesteia. Sf. Apostol Pavel îi îndemnă pe cei care au primit Cuvântul Evangheliei să se roage necontenit, adică viața creștinului să devină o neîncetată rugăciune.
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Gabriel Carp, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 4
„Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca”
În data de 29.03.2022 la Parohia ,,Sfinții Arhangheli”- Bogdănești, păstorită de către părintele Florentin Loghinoaia din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 4 , așezat sub patronajul „Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca”, coordonat de părintele Ciprian Meștereanu.
După săvârșirea Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Rugăciunea în Sfânta Scriptură și în Filocalie. Argumente pentru cultul Bisericii”, care a fost susținută de către părintele Florentin Loghinoaia de la parohia ,,Sfinții Arhangheli” Bogdănești.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Rugăciunea este una dintre temele biblice fundamentale ale Vechiului și Noului Testament, temă reluată de tradiția post-apostolică și patristică, dezvoltată apoi de marile curente de spiritualitate liturgică și monastică. Rugăciunea nu este, cum s-ar crede, o temă exclusiv monastică, o predilecție a mișcării isihaste, care a insistat asupra rugăciunii lui Iisus, sau rugăciunea inimii ori a minții. Dimpotrivă, părinții isihaști spun că rugăciunea inimii (“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”) nu este apanajul vreunui stereotip isihast, ci ea trebuie să devină o practică a tuturor creștinilor. Sfântul Nicodim Aghioritul afirmă cu tărie: “Să nu socotească cineva că numai cei sfințiți și călugării sunt datori să se roage neîncetat și totdeauna, și nu și mirenii. Nu, nu. Toți creștinii, îndeobște, sunt datori să se afle totdeauna în rugăciune.”
„Întreaga viață creștină, sub forma ei personală sau comunitară, se întemeiază pe rugăciune. Biserica în totalitatea ei, întotdeauna și în tot locul se află în stare de rugăciune. Ea constituie o atitudine de smerenie și simplitate proprie creștinului și Bisericii, condiția în care este posibilă convorbirea cu Dumnezeu, întâlnirea față către față cu El, în Duhul Sfânt. Desigur, această atitudine permanentă se manifestă în acte concrete, specifice de rugăciune. Biserica a orânduit un loc, un timp specific pentru rugăciunea comună (de cerere, de mulțumire, de laudă), dar nu a impus locuri sau timpuri obligatorii pentru rugăciunea particulară.”
Au urmat discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Rugăciunea îl pune pe om în relație cu Dumnezeu, apropie limitatul de Absolut, este pârghia de care omul se poate folosi pentru a ieși din timp și a intra în Veșnicie. În ceea ce privește interioritatea omului, rugăciunea este o metodă de auto-cunoaștere. Prin exercițiul rugăciunii, el își vede limitele, se cunoaște pe sine ca și cum s-ar vedea într-o oglindă, iar cunoașterea aceasta este posibilă doar pentru faptul că el se privește pe sine în modul cel mai obiectiv posibil, deoarece imaginea reflectată îi este redată de Însuși Dumnezeu, Adevărul Unic, Care nu se alterează în veci.;
- Scrierile patristice confirmă acest punct de vedere științific, spunând că prin rugăciune omul își cunoaște neputințele, păcatele și patimile, dar mai presus de această cunoaștere, are posibilitatea de a se îndrepta, pentru că se privește în mod obiectiv. Dacă nu și-ar cunoaște în profunzime neputințele, nu ar ști ce să îndrepte pentru a reintra pe calea ce duce către Împărăția lui Dumnezeu.;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Gabriel Carp, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 5
„Sfânta Cuvioasă Parascheva”
În data de 04.03.2022 la Parohia „Sfântul Nicolae”- Uncești, păstorită de către părintele Florin Grigorescu din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr 5, așezat sub patronajul Sfintei Cuvioase Parascheva, coordonat de părintele Florin Grigorescu.
După săvârșirea Sfântului Maslu a urmat tratarea temei:
„Preotul contemporan între activismul pastoral şi trăirea duhovnicească” susținută de către părintele Florin Grigorescu de la Parohia „Sfântul Nicolae” Uncești.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Preotul ortodox contemporan este chemat să-L slujească pe Mântuitorul Hristos într-un timp cu totul special, fiindu-i aduse tot felul de mijloace de dezvoltare și de facilitare a misiunii pastoral misionare în contextul dezvoltării sociale contemporane, dar în același timp comoditatea care-și face tot mai adânc loc în societate aduce tot mai multe carențe în ceea ce presupune efortul, osteneala, jertfa duhovnicească. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, (1929-2020) vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților amintea de multe ori preoților săi de o cugetare populară înțeleaptă: ,,Nu e greu ca să trăiești, greu este să cumpănești”. Aceasta o spunea Vlădica pentru a sublinia necesitatea înțelepciunii preotului de a armoniza, de a echilibra, de a cumpăni timpul alocat activităților edilitare cu cel alocat vieții duhovnicești din parohie.
Măreţia Tainei Preoţiei, pe care o personifică sacerdotul sfinţit constă în pregătirea oamenilor – prin puterea primită ca mandat dumnezeiesc – de a reveni acasă, în Împărăţia pentru care am fost făcuţi, creaţi din Bunătatea şi Iubirea deplină a lui Dumnezeu. Preotul duce în spate o cruce grea, o cruce de aur de fapt, căci este chemat din momentul hirotoniei să nu mai trăiască sieşi, ci lui Dumnezeu, să nu mai aparţină sieşi, ci doar lui Dumnezeu. În acest context apare întrebarea: Dar preotul din clerul mirenesc are familie pe care este dator să o îngrijească. E necesară desconsiderarea ei, a familiei din care face parte dinainte de hirotonie chiar? Răspunsul dat pe această problemă e necesar să fie tot din adâncul slujirii sacerdotale: preotul este chemat să se dăruiască lui Dumnezeu cu tot cu familia sa, căci aşa cum spune I.P.S. Andrei Mitropolitul Clujului ,,Preoteasa activă face jumătate din activitatea misionară a preotului”. Şi cât de valoroşi sunt şi copii, părinţii, fraţii preotului în activităţile misionare, care cu cât sunt mai complexe şi mai intense, cu atât sunt mai pline de osteneli care implică conjugarea efortului comun al mai multor persoane!”
Au urmat discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Toată alergătura preotului poate și trebuie să aibă o amprentă duhovnicească. Să simtă preotul că fiecare minut petrecut cu păstoriții săi, cu familia sa – care este începutul păstoririi sale este o Liturghie după Liturghie, adică o jertfă, o dăruire care are sens;
- Adevărata lucrare a preotului, deplina sa misiune este cea duhovnicească, care – pentru unii – reprezintă particularizarea sa în societate. Cu toate acestea activismul pastoral tot pe duhovnicie este temeluit și tot spre duhovnicie converge. Căci din Duhul Sfânt e făcut preotul, din Duhul Sfânt e făcut și credinciosul și prin Duhul Sfânt își găsește fiecare împlinirea, sensul, mântuirea.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Gabriel Carp, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 6
„Acoperământul Maicii Domnului”
În data de 17.03.2022, la Parohia „Sfinții Voievozi” – Băișești, păstorită de către părintele Constantin Stavovei, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 6, așezat sub patronajul Maicii Domnului, coordonat de Părintele Petru Corduneanu.
După săvârșirea Acatistului Sfinților Voievozi a urmat meditația cu titlul: „Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințați” care a fost susținută de către părintele Constantin Stavovei de la Parohia „Sfinții Voievozi” – Băișești.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Unul dintre primele aspecte care, în opinia mea, se cuvin amintite și reprezintă punctul de la care ar trebui să pornească întregul demers este un text care, de obicei, se citește la slujba Paraclisului Maicii Domnului. Acesta zice astfel: „Rugăciunea mea voi revărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea de iad s-a apropiat, ci ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă” .
În mod voit, pentru a sublinia importanța rugăciunii privită ca o veritabilă scară spre Împărăția cerurilor, am considerat oportun să fac câteva sublinieri în textul Irmosului de la Cântarea a 6-a acestui imn adresat Maicii Domnului. Cu alte cuvinte, imnograful, conștientizând valoarea și perpetuarea îndemnului paulin: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința” (Efeseni 6, 18), consideră semnificativ ca rugăciunea, pentru a primi răspunsul solicitat de credinciosul care dorește să comunice cu Dumnezeu, să își reverse cuvintele omenești ca să se întâlnească cu mila Ziditorului tuturor.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Rugăciunea îl deschide pe om spre Dumnezeu. În același timp, ea îi permite omului să fie pe deplin ceea ce este, deoarece, în profunzimea ființei sale, el este în relație cu Dumnezeu, după al Cărui chip a fost creat”;
- Nu mai este o taină pentru niciunul dintre slujitorii Sfintelor Altare că scopul în sine al Ortodoxiei este acela de a ajunge la deplinătatea de comuniune, care este unirea cea mai strânsă cu Dumnezeu pe care, noi, omenește o putem trăi, și care se experimentează de fiecare dată în Euharistie.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Gabriel Carp, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 7
„Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”
În data de 27.03.2022, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Huși, păstorită de către Dorin Țăranu din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 7, așezat sub patronajul „Sfântului Nectarie de la Eghina”, coordonat de Părintele Dorin Țăranu.
După săvârșirea unei rugăciuni a urmat meditația cu titlul: „Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințați”, care a fost susținută de către părintele Dorin Țăranu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Huși.
Din cele prezentate cităm următoarele:
„Rugăciunea ca definiție este comunicarea sau convorbirea dintre om și Dumnezeu, este manifestarea prin care omul îi spune, îi mulțumește lui Dumnezeu și Îl roagă anumite lucruri, exprimâdu-și toată dragostea pentru El. Sf. Ap. Pavel spune: Nu vă împovărați cu nicio grija. Ci întru toate, prin închinăciune și rugăciune cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu (Fillipeni 4,6). Rugăciunea nu este o meditație ci principalul mod prin care credinciosul își exprimă sau comunică sentimentele, dorințele și nevoile către Dumnezeu. După lucrare, rugaciunea se împarte în trei feluri și anume: rugăciunea de laudă, adică de preamărire; rugăciunea de mulțumire și rugăciunea de cerere. Omul făcut din țărână are duh dumnezeiec în sufletul său nemuritor și precum țărâna se întoarce în țărână așa și sufletul se întoarce către Dumnezeu, dar pe tot parcursul vieții eul stă în legatură cu Creatorul său și cum trupul își primește hrana fizică prin alimentație pentru existența sa, așa și sufletul are nevoie de o împlinire lăuntrică hrana fiindu-I rugăciunea. Sfânta Scriptură ne spune că, Dumnezeu l-a create pe om după chipul Sau, iar pentru asemănarea cu Dumnezeu, omul trebuie să țintească spre desăvârșire, iar calea este de a-și impropria făptuirea morală, contemplația naturală în duh și îndumnezeirea după har. Omul fiind o doime după creație cu trup și suflet, partea văzută și cea nevăzută, așa și rugăciunea este sub două forme, cea văzută și cea lăuntrică, cea particulară și cea de obște.”
Au urmat discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Pentru omul contemporan singurul loc unde primeste puterea de a trece peste toate încercările vieții este Biserica, prin Credința Ortodoxă. Marea frumusețe spirituală a Liturghiei Ortodoxe este în rugăciunile și cântările ei, în simbolismul și în frumusețea sa estetică;
- Să ne rugăm cum putem uneori cu gura, alteori cu mintea, alteori cu inima, alteori mai presus de rugăciunea inimii si cine se va învrednici si de celelalte trepte ale rugăciunii, până la rugăciunea cea duhovnicească are mare dar de la Dumnezeu;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Gabriel Carp a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 8
„Episcopul Gherasim Putneanul”
În data de 23.03.2022, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Nigotești, păstorită de către părintele Petrică Răileanu, din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 8, așezat sub patronajul „Episcopului Gherasim Putneanul, coordonat de Părintele Mircea Martiniuc.
După săvârșirea rugăciunii a urmat meditația cu titlul:
„Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințați”, care a fost susținută de către părintele Petrică Răileanu de la parohia „Adormirea Maicii Domnului” Nigotești.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Rugăciunea nu reprezintă altceva decât modalitatea cea mai directă prin care omul poate intra în legatură cu Dumnezeu. Ea este actul de dialog conștient cu divinitatea, întrucât ea se manifestă în mod văzut, atunci când este spusă cu voce tare sau poate avea un caracter nevăzut, atunci când este rostită în gând. Rugăciunea, pentru a-și atinge scopul și efectele ei, face apel la o anumită stare sufletească pe care trebuie să o aibă omul.
Despre modul cum trebuie să se roage creștinii s-a scris foarte mult, găsindu-se referiri atât la părinții bisericești cât și la călugării isihaști. De asemenea scrierile părinților filocalici reprezintă un tezaur important pentru spiritualitatea și mistica Bisericii, tezaur pus în valoare de unii dintre cei mai importanți scriitori bisericesti”.
Au urmat discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Când atenția pleacă de la cuvintele rugăciunii, rugăciunea nu mai este rugăciune;
- Dumnezeu nu vrea de la noi rugăciunea călduţă, bifarea unui simplu ritual, ci rugăciunea fierbinte, cea care transfigurează, cea care îl face pe cel ce se roagă să simtă legătura cu harul lui Dumnezeu.
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Carp Gabriel a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
A consemnat: Arhid. Misionar Protopopesc, Cristian-Valentin Diaconu.
