Bucuria de a fi „Temerar pe drumul cunoașterii”

Există în noi bucurie, și aceasta este mai mare când este primită în dar de la Dumnezeu, ca o binecuvântare a sufletului vindecat de iubirea Lui. Și sufletul se poate bucura asemeni unui copil, de orice lucru ceresc sau pământesc, dacă bucuria este sfântă și dacă lucrurile se fac cu toată dăruirea, așa cum se întâmplă în Tabăra de vară „Temerari pe drumul cunoașterii”, organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectorul de Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață.

Despre o astfel de bucurie pot da mărturie cei peste 200 de copii și tineri, participanți în luna iulie în cadrul acestui proiect eparhial, desfășurat la a doua ediție, în cadrul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Dorna-Arini. Amplul proiect aduce în acest an o serie de activități noi, de catehizare, de comunicare și formare și dezvoltare personală, îmbogățind dimensiunea spirituală a participanților cu cea culturală, prin activități de tip workshop, ateliere de lucru, seminarii, dezbateri catehetice, joc și joacă, competiții sportive.

Totodată, copiilor și tinerilor li s-a asigurat o permanentă îndrumare din partea voluntarilor, a preoților și profesorilor, a personalului medical, printr-o excepțională organizare a programului de lucru, de cazare și masă. În acest sens, participanții au avut ocazia să dobândească noi competențe, atitudini și valori, prin intermediul activităților de grup și individuale. Amintim câteva dintre aceste sesiuni de formare: cursuri de comunicare și dezvoltare personală, cursuri de nutriție și dietetică, chitară, prim-ajutor și intervenție paramedicală, educație rutieră, combaterea violenței, siguranța în spațiul virtual, sesiuni catehetice demonstrative de practică liturgică, sesiuni de învățare prin joc și joacă, precum easy-rafting pe râul Bistriței, tiroliană, drumeții și trasee montane, trasul cu arcul, vânătoarea de comori, seara talentelor.

Copiii și tinerii participanți în tabără au avut parte de emoții și trăiri aparte, beneficiind de trezirea de dimineață în sunet de trâmbiță, de participarea colectivă la rugăciunea de dimineață și de seară, de consiliere și îndrumare duhovnicească individuală și de grup, de Taina Spovedaniei și a Euharistiei din cadrul Sfintei Liturghii din finalul fiecărei sesiuni de tabără. O bucurie aparte a fost prezența în mijlocul participanților a Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care s-a alăturat programului de rugăciune, servind cina cu tinerii și copiii temerari.

Bucuria izvorâtă din sufletul taberei s-a construit nu doar prin activități de formare sau joc, ci și prin cântec și voie bună, prin dans și actorie. Una dintre serile fiecărei sesiuni este dedicată demonstrării talentului artistic al participanților. Astfel, copiii și tinerii au interpretat cântece din diferite genuri muzicale, pricesne, cântece religioase, tropare, dar și genuri muzicale moderne, muzică ușoară, muzică populară, fiind acompaniați de instrumente muzicale, și au construit ad-hoc trupe, evoluând pe scena din Seara talentelor. Au fost apreciate jocurile de rol, secvențele de dramatizare și monolog literar, interpretările de poezie, precum și demonstrații de abilități sportive sau de rezolvare a cubului Rubik.

Una dintre cele mai dorite activități a fost realizarea sesiunilor de easy-rafting pe râul Bistriței, în cadrul cărora copiii au putut să învețe să vâslească, să conducă și să mențină direcția unei bărci pneumatice pe o apă curgătoare de munte. Îndrumați de un personal profesionist, în grupuri mici, sub coordonarea directă a câte un salvamontist, copiii au trăit bucuria de a naviga pe apă, dar și de a se orienta în trasee montane, învățând orientarea în natură, cu folosirea busolelor și a lanternelor, pe timp de noapte, au memorat semnalele luminoase de tip SOS și au simulat exerciții de acordare a primului-ajutor în caz de urgență.

De asemenea, dintre toate sesiunile catehetice desfășurate în tinda Bisericii, găzduite de mănăstirea complexului monahal, s-au remarcat serile duhovnicești în care copiii au învățat despre Sfintele Taine, au aflat vieți ale unor copii și tineri sfinți, au descoperit Rânduiala Sfintei Proscomidii.

Toate acestea sunt doar câteva dintre bucuriile sufletești ale copiilor și tinerilor numiți în acest proiect eparhial „Temerari pe drumul cunoașterii”, reprezentând o adevărată provocare la trăirea unui mod de viață asumat, cu discernământ, învățând iubirea aproapelui, jertfa și dăruirea de sine.

Pr. Constantin Bogdan Feștilă
Paraclisul Sfântul Ierarh Nicolae al Colegiului Național Nicu Gane Fălticeni