Biserica „Sfântul Procopie” din Milișăuți, ctitorie a domnului Ștefan cel Mare. ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE

Satul Bădeuți, scurt istoric

 Bădeuți a fost sat domnesc, a făcut parte din Ocolul Bădeuți, ținutul Sucevii, și se afla sub ascultarea domnului.

Localitatea Bădeuți a fost menționată documentar la 15 martie 1490, fiind amintită într-un uric de la Ștefan cel Mare, care întărea, la 15 martie 1490, dania bunicului său, Alexandru cel Bun, și anume: „Episcopiei noastre de la Rădăuți (…) unde zac sfânt răposații înaintași și străbuni ai noștri (…) 50 de biserici cu popii, din ținutul Suceava 44, iar din ținutul Cernăuți 6 biserici (…) care, acele 50 de biserici cu popii, au fost date de bunicul nostru, Alexandru Voievod (…) a 31-a biserică, la Bădeuți, cu popă (…)”[1]. Nu avem informații referitoare la locul unde a fost amplasată „a 31-a biserică, de la Bădeuți, cu popă”, însă credem că era în vatra satului, posibil pe locul, sau în zona, bisericii clădite de Ștefan cel Mare la 1487.

La Bădeuți a fost o curte domnească, pentru că Ștefan cel Mare a stat în acest sat zece zile, în 1503, de unde au fost emise documente, unul din 8 septembrie 1503 (7011), „A scris Matei, la Badeuți, în anul 7011 <1503>, luna septembrie 8”[2], altul din 13 septembrie 1503: „A scris Ion al lui Popa diac, la Badeuți, în anul 7011 <1503> septembrie 13[3] și altul din 18 septembrie 1503: „a scris Ion al lui Popa diac, la Badeuți, în anul 7011 <1503>, luna septembrie, 18 zile”[4].

La Bădeuți s-au adunat, în septembrie 1538, marii boieri ai Moldovei, pentru a se sfătui cum să procedeze în situația dramatică în care era Moldova, Cetatea Sucevei și orașul Suceava fiind ocupate de armata otomană condusă de sultanul Soliman Magnificul. Cronicarul Grigore Ureche a consemnat acest eveniment: „Prădându și stropșindu țara Moldovei, împăratul Suleiman și fiindu țara bejenită spre munți, strânsu-s-au vlădicii și boiarii țării, la sat la Badeuți, de s-au sfătuit cu toții, ce vor face de acea nevoie ce le vine asupră. Mai apoi din toate ș-au ales sfat ca să trimită sol la împăratul, cu mare rugăminte și plângere, să-i iarte. Și așa au ales dintru dânșii pe Trifan Ciolpan, de l-au trimis sol în Suceava, la împăratul, de să rugară de pace și-ș cerură domnu. De care lucru văzându împăratul rugămintea lor, s-au milostivit și i-au iertat și au trimis la dânșii cu Ciolpan pre un ceauș mare cu credință, de i-au chiematu pre toți la împăratul în Suceava. Care cu mare frică au mersu și au căzut la picioarele împăratului, pre carii i-au iertat împăratul și cu dragoste i-au primitu, ca pre niște robi ai săi. Mai apoi le-au pus domnu pre Ștefan[5] vodă feciorul lui Alixandru vodă (…)”[6].

Domnul Moldovei, Ștefan Tomșa (1611-1615, 1621-1623)[7] a dăruit satul Bădeuți, ctitoriei sale, Mănăstirea Solca, prin uricul din 13 martie 1615 (7123):

„Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul binecinstitorului Ștefan Tomșa voievod (…) domnia mea am început și am făcut biserică și mânăstire pe locul arătat nouă de Dumnezeu și numit Solca, care s-a sfințit în numele sfinților preaslăviților și întâi șezători și apostoli de frunte Petru și Pavel (…) am înzestrat sfânta biserică și mânăstire și iarăși am miluit ruga noastră cu satul Badeuți din ținutul Sucevii și cu mori pe râul Suceava și cu toate hotarele lui și cu veniturile ce sunt pe ele[8]. Domnul dăruia Mănăstirii Solca „și patru sate, anume Drăgăneștii și Cârcineștii și Vancicăuții și Pârlășanii, cu toate hotarele lor și cu toate veniturile, care sunt pe ele, care și aceste sate au fost toate drepte și domnești și se chemau din ocolul Badeuți și <nu erau> întru nimic de trebuință domnului”[9].

Pe parcursul anilor, satul Bădeuți a rămas în administrarea Mănăstirii Solca și a apărut în documente referitoare la dispute și hotarnice, astfel:

„Mărturie hotarnică de la preosfinție sa kyr Dosithei Episcop Rădăuțului și de la Carp Picirag vornic de poartă, precum au hotărât moșie Badeuții de către Volovăți, moșie Suceviții = din anii 7276 (1768), iulie 20”[10];

„Carte domniască de la Grigorii Ioan Calimach Voevoda, căttră preosfințiesa kyr Dosithei episcop Rădăuțului, și cătră dum. Iordache Cantacuzino, biv. Vel. Spăt., să margă să hotărască Iazlovățul și Badeuții, din anii 7276 (1768), iunie 21”[11].

În timpul stăpânirii austriece, după 1775, satul Bădeuți (scris în documente și Bădeuțul Românesc), din districtul Rădăuți, avea 891 de locuitori români de religie ortodoxă, aparținând de parohia Milișăuți, o școală populară cu două clase, iar populația se ocupa cu agricultura și creșterea animalelor[12].

 

DATE ISTORICE ȘI ARHEOLOGICE REFERITOARE LA BISERICA „SFÂNTUL PROCOPIE” DIN MILIȘĂUȚI

Nu întâmplător, pe prima pagină a monumentalei monografii „Bisericile lui Ștefan cel Mare”, redactată de arhitectul George Balș, publicată în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, anul XVIII, nr. 43-46, 1925 (1926), apare fotografia lăcașului de cult distrus de armata austriacă prin dinamitare în timpul primului război mondial. Este greu de admis, nefiind nici o motivație, cu toate că războiul a produs mari pagube omenirii, ca un monument de cult, și nu unul oarecare, să fie aruncat în aer. Prin urmare, a venit vremea ca această biserică ridicată de Ștefan cel Mare să fie reclădită pe locul ei.

Biserica „Sfântul Procopie” din Milișăuți
(după G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, p. 9)

Biserica cu hramul „Sfântul Procopie” a fost zidită de Ștefan cel Mare[13] la 1487, odată cu Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți.

Pisania bisericii, care a fost în dreapta ușii de intrare, măsura 135 cm în lungime, 61 cm în înălțime[14], cu o frumoasă inscripție dăltuită în piatră, scrisă în slavonă:

În anul 6989 <1481>în luna iulie 8, în ziua Sfântului mare mucenic Procopie, Io Ștefan Voievod, prin mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod și cu prea iubitul său fiu Alexandru a dat luptă la Râbnic cu tânărul Basarab Voievod Domnul Țării Românești, numit Țepeluș, și l-a ajutat pe Ștefan și a învins pe Basarab Voevod. Și a fost aici un măcel foarte mare printre Basarabi. De aceea Ștefan Voievod a hotărât din buna sa voință și buna prevedere și a zidit acest hram în numele marelui mucenic Procopie, în anul 6995 <1487>. Și s-a început în luna iunie 8 și s-a săvârșit în același an, în luna noiembrie 13[15].

(după G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, p. 27)

Textul pisaniei este important atât în ceea ce privește atât motivul pentru care Ștefan cel Mare a ridicat biserica, cât și pentru valoarea documentului istoric, în care este consemnată victoria moldovenilor din 8 iulie 1481, de la râul Râmnic (lângă Râmnicul Sărat), în luptele cu Basarab cel Tânăr / Țepeluș (1474-1475 1477-1481, 1481-1482), domnul Munteniei[16], eveniment consemnat și cronici[17].

Astfel, cronicarul Grigore Ureche menționa:

„Fu războiu în Țara Muntenească, de s-au bătut Țăpăluși vodă cu la Râmnicu și au biruitu Ștefan vodă cu mila lui Dumnezeu și cu ruga Preacistii și a tuturor sfinților și cu ajutorul sfântului și marelui mucenic al lui Hristos Procopie, fură biruiți muntenii și mulțime de înși fără număr au perit și toate steagurile lor au luatu și mulți boiari au picat. Și pre Țepeluți vodă încă l-au prinsu viu și i-au tăiat capul (…) Zic să se fi arătat lui Ștefan vodă sfântul mucenicu Procopie, umblându deasupra războiului călare și întrarmatu un viteazu, fiindu într-ajutoriu lui Ștefan vodă dându vâlhvă oștii lui (…) că dacă s-au întorsu Ștefan vodă cu toată oastea sa (…) au zidit biserică pre numele sfântului mucenicu Procopie, la Badeuți, unde trăiește și până astăzi[18]

Biserica a fost clădită în șase luni, în același timp cu biserica de la Pătrăuți, fapt ce subliniază atât puterea economică a domnului, cât și recunoștința sa față de Dumnezeu și Sfântul Procopie, pentru victoria obținută la Râmnic. Nu avem informații că Ștefan cel Mare să fi înzestrat biserica cu proprietăți, fiind de parohie.

Biserica de la Milișăuți / Bădeuți a fost distrusă de trupele austriece în 1916[19], în timpul primului război mondial.

În prezent, se păstrează doar fundațiile de piatră acoperite de pământ, moloz, vegetație (arbuști, tufe, copaci), și clopotnița (construcție din secolul al XVIII-lea), într-o stare avansată de degradare.

Ruinele Bisericii „Sfântul Procopie” din Milișăuți
(foto Ion Mareș, 2021)

 

Clopotnița / „zvonița” de la Biserica „Sfântul Procopie” din Milișăuți
(foto Ion Mareș, 2021)

 

Săpături arheologice

Primele investigații arheologice[20] au fost efectuate pe locul fundațiilor Bisericii „Sfântul Procopie”, de arheologii Lia și Adrian Bătrîna, însă, din nefericire au fost întrerupte, fiind desființată Direcției Monumentelor Istorice, în 1977.

Câteva piese de patrimoniu mobil de la Biserica din Milișăuți se păstrează în colecțiile Muzeului Național al Bucovinei. Acestea constau din discuri, butoni și bucăți de frescă pictată, fiind inventariate în 1986. Nu avem date referitoare la contextul în care au ajuns la muzeul sucevean.

Aceste piese decorative erau amplasate în zona superioară a zidurilor exterioare ale bisericii, imediat sub cornișă, formând un brâu împreună cu cărămizi simple sau smălțuite, în jurul ocnițelor, al ferestrelor și la mijlocul zidului, Au fost montate în timpul ridicării lăcașului de cult, devenind ornamentul policrom al construcției.

Câteva piese ornamentale (butoni, discuri) de la Biserica din Milișăuți (Bădeuți) au fost publicate la 1898 de către arhitectul austriac Karl A. Romstorfer, conservator și director al Muzeului Țării din Cernăuți, obiectele fiind desenate de către acesta[21].

Discuri și butoni de la Biserica „Sfântul Procopie” din Milișăuți
(după Karl A. Romstorfer, Aus den „Mittheilungen der k. k. Central-Comission”
(Fortsetzung aus dem Jahrbuche 1997), în Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museums, Cernowitz, 1898, p. 113).

 

În colecțiile Muzeului Național al Bucovinei se păstrează câteva piese, precum: discuri smălțuite

 

Butoni smălțuiți

Fragmente de Frescă

 

 BIBLIOGRAFIE

  1. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, BCMI, XVIII, 43-46, 1925, Editura „Cartea Românească”, București, 1926.
  2. Balș, Bisericile și mănăstirile moldovenești din veacul al XVI-lea, 1527-1582, Comisiunea Monumentelor Istorice, anul 21, fasciculele 55-58, București, 1928.

Paraschiva – Victoria Batariuc, Descoperiri inedite de ceramică monumentală la Suceava, în vol. Paraschiva – Victoria Batariuc, Civilizație medievală românească – ceramica monumentală din Moldova, Editura Academiei Române, București, 2012, p. 137-146.

Cronicele slavo-române din sec. XV-XVI, publicate de Ion Bogdan, ediție revăzută și completată de P. P. Panaitescu, Editura Academiei Române, București, 1959.

DRH, A. Moldova, XIX, (1626-1628) = Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul XIX, (1626-1628), întocmit de Haralambie Chirca, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969; Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul I (1384-1448), întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L. Şimanschi, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1975.

DRH, A. Moldova, II, (1449-1486) = Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul II (1449-1486),volum întocmit de Leon Şimanschi în colaborare cu Georgeta Ignat şi Dumitru Agache), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1976;

DRH, A. Moldova, XXI, (1632-1633) = Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul XXI (1632-1633), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L. Şimanschi), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971;

DRH, A. Moldova, III (1487-1504), Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul III (1487-1504), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi N. Ciocan), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1980; Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul XXIII (1635-1636), volum întocmit de Leon Şimanschi, Nistor Ciocan, Georgeta Ignat şi Dumitru Agache), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1996;

Emilian Grigorovitza, Dicționarele geografice ale țărilor locuite de români în afară de regat, II. Dicționarul geografic al Bucovinei, București, Atelierele grafice Socec, 1909.

Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, Epigraphische beitrage zur quellenkunde der Landes-und Kirhengeschite. Steischriften mit 27 Textillustrationen, Wien, 1903.

  1. Oprea, Bucovina. Cronică ilustrată, Editura „Mușatinii”, 2007.

Petre I. Luția, Raportul secțiunii regionale Cernăuți pe anii 1921-1925, întocmit pe baza raportului tehnic al inginerului H. Rezori, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XIX, fasc.49, p. 126-140.

Vartolomei Mazerean, Condica Mănăstirii Solca, editată de Simion Florea Marian, Societatea tipografică bucovineană în Cernăuți, Suceava, 1902.

Vladimir S. T. M. Mironescu, Mănăstirile și bisericile întemeiate de Ștefan-cel-Mare Voevod domn al țării Moldovei (1457-1594), Societatea Tipografică Bucovineană, Cernăuți, 1908.

Leca Morariu, Ce-a fost odată din trecutul Bucovinei, Institutul de arte grafice și ediției „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1922.

Simion Reli, Călăuza monumentelor religioase istorice din Eparhia Bucovinei, Editura Mitropoliei Bucovinei, Cernăuți, 1937.

Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova. A. 1324-1881, I. secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001.

Karl A. Romstorfer, Aus den „Mittheilungen der k. k. Central-Comission” (Fortsetzung aus dem Jahrbuche 1997), în Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museums, Cernowitz, 1898, p. 111-114.

Schematismus der Bukowinaer greh. – orintal. Erzdiöcese für das Jahr 1874, Druk von R. Eckhardt, Cernowitz, 1874.

Schematismus der Bukowinaer greh. – orintal. Erzdiöcese für das Jahr 1879, Im Verlage des gr. or. Metropolitan-Consistoriums, Druk von R. Eckhardt, Cernowitz, 1879.

Schematismus der Bukowinaer Volkswschulen und Lehrer (Zusammengestellt auf Grundlage antlicher Daten), redactor Demeter Isopescul, editor Josef Wota), Cernowitz, 1894.

Ion I. Solcanu, Pr. D. Lucan, Biserica Solca, Iași, 1977.

Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Național, București, 1974.

Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din țara Românească și Moldova, sec. XIV-XVII, Editura Enciclopedică Română, București, 1971.

Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, Repertoriul istoric al unităților administrativ-teritoriale, 1772-1988, partea I, A. Unități simple (Localități și moșii), A-O, (coord. Dragoș Moldovanu), Editura Academiei Române, București, 1991.

Constantin Ungureanu, Sistemul de învățământ din Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918), Chișinău, 2015.

Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ediție îngrijită, studiu introductiv, indice și glosar de P. P. Panaitescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955.

După G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare

După G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare

După G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare

După G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare

După Leca Morariu

După Leca Morariu

După Leca Morariu

ION MAREȘ
Arheolog expert,
Expert în bunuri de patrimoniu și documentare


[1] DRH, A. Moldova, III (1487-1504), doc. 73, p. 137.

[2] DRH, A. Moldova, III (1487-1504), doc. 290, p. 516.

[3] DRH, A. Moldova, III (1487-1504), doc. 291, p. 517.

[4] DRH, A. Moldova, III (1487-1504), doc. 292, p. 519.

[5] Ștefan Lăcustă (1538-1540), presupus fiu al lui Alexandu („Sandrin”), care făcea parte din familia domnitoare a Moldovei, primul domn al Moldovei numit de către sultan; Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova. A. 1324-1881, I. secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 567-537.

[6] Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ediție îngrijită, studiu introductiv, indice și glosar de P. P. Panaitescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955, p. 146.

[7] Istoria lumii în date, p. 569.

[8] DIR, XVII, A. Moldova, vol. III (1611-1615), doc. 296, p. 196-197.

[9] DIR, XVII, A. Moldova, vol. III (1611-1615), doc. 296, p. 196.

[10] Vartolomei Mazerean, Condica Mănăstirii Solca, editată de Sim. Fl. Marian, Societatea tipografică bucovineană în Cernăuți, Suceava, 1902, p. 32.

[11] Vartolomei Mazerean, Condica Mănăstirii Solca, p. 32.

[12] Emilian Grigorovitza, Dicționarele geografice ale țărilor locuite de români în afară de regat, II. Dicționarul geografic al Bucovinei, București, Atelierele grafice Socec, 1909. p. 7.

[13] Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova. A. 1324-1881, I. secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 535-545.

[14] E. Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, p. 45.

[15] E. Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, p. 46 (text în germană); G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, p. 23 (traducere după Kozak).

[16] Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, p. 124-125, 126-127; Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică, București, 1972 p. 568.

[17] „În anul 6989 (1481), luna iulie 8, duminică, a fost război cu muntenii și cu Țepeluș la Râmnic și a biruit iarăși Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și ale tuturor sfinților și cu rugăciunea sfântului și slăvitului mare-mucenic Procopie. Și au fost uciși foarte mulți, mulțime mare fără număr și toate steagurile lor au fost luate și nici unul n-a scăpat. Și toți vitejii și boierii au căzut atunci și se va pomeni acest război și acea moarte până la sfârșitul veacurilor. Și atunci Șandru a căzut în acel război și a fost adus și îngropat la tatăl său, la Doljești” (Cronicele slavo-române din sec. XV-XVI, publicate de Ion Bogdan, ediție revăzută și completată de P. P. Panaitescu, Editura Academiei Române, București, 1959, p. 19).

[18] Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ediție îngrijită, studiu introductiv, indice și glosar de P. P. Panaitescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955, p. 96-97.

[19] Petre I. Luția, Raportul secțiunii regionale Cernăuți pe anii 1921-1925, întocmit pe baza raportului tehnic al inginerului H. Rezori, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XIX, 1925, fasc.49, p. 128;

[20] La Biserica „Sfântul Procopie„ au fost efectuate săpături arheologice de către Adrian și Lia Bătrîna, înainte de 1977. Au săpat până la nivelul mormintelor din biserică și, după ce a fost desființată Direcția Monumentelor Istorice, în 1977, lucrările au fost sistate (informație Adrian Bătrîna).

[21] Karl A. Romstorfer, Aus den „Mittheilungen der k. k. Central-Comission” (Fortsetzung aus dem Jahrbuche 1997), în Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museums, Cernowitz, 1898, p. 112-113.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.