„Armonie pastorală și unire în simțire” – Eveniment misionar în localitatea Ciprian Porumbescu

În unire, în comuniune cu celălalt, timpul este o trecere în veșnicie! – Părintele Dumitru Stăniloae

Un proverb românesc spune că „Unirea biruiește pe cel mai tare dușman” pentru că acolo unde există unire, este întotdeauna victorie. Și unde există unire în simțire? În Biserica lui Hristos cea drept-măritoare.

Biserica lui Hristos trăiește „în lume”, dar ea „nu este din lumea aceasta” (Ioan 17,11;14-15). Biserica este semnul și imaginea Împărăției lui Dumnezeu în istorie, pentru că ea anunță o „făptură nouă” (2 Cor. 5,17), „ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea” (2 Petru 3,13).

Această așteptare este deja trăită și pregustată în Biserică, în special de fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin Sectorul de Misiune Pastorală şi Actualitate Creştină (sector coordonat de către părintele consilier Filaret Ruscan) în parteneriat cu Protopopiatul Suceava II, Parohia „Sfântul Dimitrie” Ciprian Porumbescu, Primăria Comunei Ciprian Porumbescu, Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu și Muzeul Ciprian Porumbescu a organizat în ziua de 10 iulie 2022 Evenimentul pastoral-misionar „Armonie pastorală și unire în simțire”, în contextul împlinirii a 135 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii din localitatea Ciprian Porumbescu.

Evenimentul s-a desfășurat pe două paliere, atât liturgic cât și cultural.

Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Dimitrie” din localitatea mai sus menționată.

Ierarhul a fost primit cu pâine şi sare după cum este obiceiul în Bucovina.

Din soborul de preoți au făcut parte: pr. Viorel Ilișoi (consilier economic în cadrul centrului eparhial), pr. Minu Mititelu (protoiereu al protopopiatului Suceava II) și pr. Răzvan Câmpulungeanu (misionar protopopesc).

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic al parohiei.

La finalul Sfintei Liturghii părintele Galeș Leonte a primit Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel nou de la Suceava” pentru clerici, în semn de apreciere pentru întreaga activitate, părintele Niga Adrian a fost hirotesit iconom stavrofor și totodată au fost evidențiate câteva dintre persoanele care au contribuit la dezvoltarea pe plan cultural, misionar și edilitar în cadrul parohiei primind ordine și distincții de vrednicie.

Partea a doua a evenimentului a debutat cu programul artistic susținut de Corala „Ciprian Porumbescu”, înființatăîn primă formă în anul 1867 sub denumirea corului „Sol”. Membrii coralei au reușit în ultimii 10 ani să susțină 200 de concerte în diaspora și să aducă României 6 Medalii de aur și 8 de argint la cele mai importante concursuri corale mondiale.

În contemporaneitate, formația corală mixtă a fost reînființată în 2011 sub bagheta pr. prof. Lucian-Ionut Tablan-Popescu și sub coordonarea managerului lect. ing. prof. Ionuț-Vichentie Ilisoi, alături de câțiva membri care activează și astăzi.

Cei prezenţi au avut onoarea de a-l asculta pe părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, care le-a  îmbogățit sufletele cu un cuvânt ziditor.

Părintele arhimandrit este egumenul Schitului Vovidenia-Neamț din anul 2007, Custode al Casei Memoriale Visarion Puiu și Muzeului Mihail Sadoveanu și cadru didactic la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

Un recital de cântece şi poezii patriotice au prezentat elevii Școlii Gimnaziale „Ciprian Porumbescu”, coordonat de către doamna învățătoare Elena Popovici.

În încheiere, după un astfel de moment, pr. Galeș Leonte a rostit un cuvânt de mulțumire.

Biserica are o lucrare misionară având ca pildă „misiunea lui Dumnezeu” prin care împărtășește lumii viața divină și o mântuiește.

Prof. Chiriac Pavel
Secretar în cadrul Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină

Foto Credit: Cristi Turculeț