Prima Ediție a Taberei de Vară a ATOS – Mănăstirea Secrieș-Moldovița

De mult ne-am propus tabăra aceasta, dar Dumnezeu este Cel care pe toate le rânduiește și le așează atât de bine. Acum a venit și rândul ei.

Aproape 40 de tineri ATOS s-au bucurat împreună.

Programul a fost foarte frumos, împletindu-se activitățile cultural-educative, cu cele recreative și, nu în ultimul rând, cele liturgice.

Tinerii au stat și la corturi și la căbănuțele de lemn și au impresionat prin cumințenie și ascultare.

Osteneală cu folos a fost participarea la slujbele Privegherilor, de la miezul nopții spre dimineață și apoi la Sfintele Liturghii.

Spectacolul de teatru „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – apărător al Creștinătății” a fost foarte frumos. A trezit în noi mai mult dragostea de neam și țară, de tradiții și credință.

Totul a fost minunat: peisajul extraordinar, aerul curat, mâncarea gustoasă, ospitalitatea obștii Mănăstirii.

Focul de tabără de sus din munte a încheiat trei zile incredibile.

Mulțumim lui Dumnezeu că suntem sănătoși și ne-a învrednicit să începem cu dreptul sezonul ieșirilor noastre! Ne-am propus multe.

Mulțumim Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și încredere!

Mulțumim Maicii Starețe schimonahia Filofteia și întregii obști de la Mănăstirea Secrieș-Moldovița pentru toată dragostea, grija și ospitalitatea cu care ne-au copleșit.

Mulțumim tinerilor noștri pentru că știu să arate cât de frumos poți să te bucuri de viață și să fii plăcut și lui Dumnezeu și oamenilor!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

pr. Justinian-Remus Cojocar