Moartea este un fenomen inevitabil şi întotdeauna un subiect care interesează pe oameni. Moartea este o realitate şi o certitudine. Moartea nu este risipire în neant, izvor de teamă şi de groază, ci doar pragul sau puntea de trecere spre o altă existenţă. Sentimentul de frică în faţa morţii este unul real şi prezent în toţi oamenii, arătând că ea nu este un fenomen natural, ci că s-a produs contrar naturii, ca o slăbire a comuniunii cu Dumnezeu, izvorul vieţii.
Creştinismul aduce lumină cu privire la această problemă, prin învăţătura revelată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Moartea potrivit învăţăturii creştine, nu înseamnă dispariţie, ci un nou început, al nemuririi.
De aceea, Sfinții Părinți, crezând în înviere și mărturisind legătura strânsă care există între suflet și trup, au hotărât ca Biserica să facă pomenirea celor plecati din lumea aceasta, să se roage pentru ei, mijlocind pentru odihna si iertarea păcatelor lor.
În viața religioasă a tuturor popoarelor și îndeosebi la poporul nostru, cultul morților – adică ansamblul ierurgiilor și al rânduielilor tradiționale prin care Biserica celor vii iși arata grija față de cei adormiți – este foarte dezvoltat, constituind una din manifestările caracteristice și esențiale ale vieții religioase ortodoxe.
Biserica creștină a făcut de la început rugăciuni pentru cei morți. Practica aceasta o găsim în cele mai vechi rânduieli de slujbă, asa cum sunt liturghiile, unde exista rugăciuni pentru odihna si iertarea păcatelor celor trecuți in veșnicie.
Sfântul Ioan Gura de Aur arată trebuința și valoarea rugăciunilor pentru morți, afirmand: ”Nu degeaba au rânduit Apostolii să se facă asupra Tainei înfricoșate pomenirea celor plecați. Știau că mult le folosește, multă binefacere aduce aceasta celor morți. Când stă poporul, plenitudinea preoțească, cu mâinile întinse și în față sta Jertfa înfricoșată, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiți? Dar aceasta numai pentru cei plecati în credință”.
Sfantul Ioan Damaschin zice: „Domnul va trezi după moarte pe apropiații și pe prietenii lor, cărora le îndreaptă gândurile și le mișcă sufletele spre folosul și ajutorul acelora. Iar aceștia, mișcați de sus și prin atingerea Stăpânului de inimile lor, vor completa lipsurile celor decedați”.
Cultul morților face o adevarată pedagogie creștină a dragostei, atașamentului și respectului dintre membrii aceleiași familii, a copiilor față de părinții si frații lor raposați si invers și dintre membrii Bisericii, marea familie creștină, adica ceea ce facem noi pentru părinții și rudeniile noastre trecute la cele veșnice, să facă și urmașii cu noi. De aceea, nu trebuie sa rămânem departe de implinirea îndatoririlor ce ne revin fața de memoria lor, ci sa arătăm aceeași dragoste și recunoștința pentru cei plecați din familiile noastre, luând parte la slujbele consacrate lor.
Aceasta reprezinta dovada dragostei, care nu-i uită pe cei ce nu mai sunt printre noi si care este mai tare decât moartea, trecând dincolo de pragul mormântului.
Pr. Silvestru Țurcă
*Rezumat al lucrării prezentate în cadrul Conferințelor pastoral-misionare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, desfășurate în perioada 9-14 decembrie 2021.