Actualitate

Acțiune de împădurire la Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești

Joi, 7 aprilie 2022, Sectorul Agro-silvic bisericesc, în colaborare cu Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, Departamentul Activități de tineret (ATOS) și Tabere au organizat o acțiune de împădurire...

Un al optulea transport umanitar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a ajuns în Ucraina

– Pas cu pas alături de delegația eparhiei în acțiunile de sprijinire a refugiaților ucraineni aflați în Bucovina de Nord –  „Vrem să dovedim războiul prin pace” este unul dintre...

Copii și icoane. Flori sub Lumina Învierii

Privirea cu încredințare că nu ne-a uitat a lui Iisus – Blândul Păstor; tulburătoarea mărturie despre credință tare și prietenie din icoana Învierii lui Lazăr; smerita și deopotrivă triumfala Intrare...

„Imnul Acatist – o predică în versuri despre Născătoarea de Dumnezeu” – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Denia Imnului Acatist din Săptămâna a V-a

Imnul Acatist se referă la aceleaşi teme pe care le întâlnim şi în imnografia creştină, abordând în principal evenimentele descrise de Sfântul Evanghelist Luca – în primul capitol al Evangheliei...

Personalități marcante înmormântate în Cimitirul „Pacea” din Suceava – Mihai Lazăr – un model de dascăl de istorie (8 aprilie 1946 – 4 ianuarie 2018)

Între marii dascăli de istorie pe care Universitatea Ştefan cel Mare i-a avut, un loc aparte l-a ocupat conf. univ. dr. Mihai Lazăr începând din 1969, când alături de Nicolae...

Reînființarea Mănăstirii „Sfântul Ilie” Șcheia, ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare

În ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de miercuri, 7 martie, a fost decisă reînființarea a încă unei mănăstiri închise după ocuparea Bucovinei de Imperiul Habsburgic. Este...

110 ani de la nașterea părintelui Cleopa Ilie – Reflecții despre activitatea pastoral-misionară din parohia Cajvana desfășurată cu sprijinul şi binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie

La scurt timp după începerea cursurilor Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în toamna anului 1968, am fost duşi de părintele profesor Vasile Ignătescu, dirigintele nostru, la Schitul Sihla, pentru...

Străjenii l-au condus spre veșnicie pe cel mai longeviv veteran de război

Cu salve de arme, cântece patriotice și defilare de armată a fost condus pe ultimul drum, marți, 5 aprilie 2021, cel care a fost pentru o bună perioadă de timp...

A cincea săptămână din Postul Mare, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

Astăzi, 6 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Deniei Canonului Mare la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, în...
anunt_licitatie

Anunț Licitație masă lemnoasă fasonată la drum auto

Ocolul silvic Silva–Bucovina organizează licitație cu plic închis pentru masa lemnoasă fasonată la drum auto aferentă fondului forestier proprietate  a Asociației  AUCOOP Fălticeni, în data de 12.04.2022, ora 09:00, la...
1 163 164 165 166 167 280