La praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a trăit bucuria de a vedea manifestarea puterii și iubirii lui Dumnezeu pe pământ prin Hristos – Mesia, Cel îndelung aşteptat, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a evidențiat în cadrul unui Decalog repere duhovnicești pentru cei ce caută să imite viața celui numit de Dumnezeu „îngerul Meu” și cel mai mare între cei născuți din femeie.
- Prăznuiește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul nu doar prin cântări duhovnicești, ci și prin fapte de lumină, prin viață curată, credință statornică și dragoste lucrătoare.
- Cinstește cu evlavie nașterea celui chemat să pregătească, prin milostivirea lui Dumnezeu, calea Celui venit să lumineze pe cei ce ședeau în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu.
- Recunoaște în Ioan pe prorocul ales de Dumnezeu mai înainte de naștere, sălășluit de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale, vestitor al înnoirii duhovnicești.
- Preamărește lucrarea lui Dumnezeu în istorie, căci El rânduiește timpul și oamenii spre împlinirea voii Sale, așa cum a rânduit nașterea lui Samuel și a lui Ioan între profeți.
- Contemplă taina rugăciunii părinților dreptcredincioși Zaharia și Elisabeta care, prin răbdare și credință, au primit de la Dumnezeu dezlegarea nenașterii de prunci.
- Netezește-ți inima, nu imaginea, și crede că totul este cu putință în Dumnezeu Care lucrează dincolo de rânduielile biologice și sociale.
- Nu căuta să fii centrul, ci indicatorul spre Hristos, întocmai lui Ioan, care nu a căutat să fie lumina, ci a venit să mărturisească despre Lumină.
- Învață să trăiești golindu-te de vicii, patimi și păcate, ca să rodești în singurătate virtutea, asemenea celui care a transfigurat pustia vieții sale în altar de rugăciune.
- Respectă și sfințește viața fiecărui om, căci sfințenia începe din taina vieții încă nerostite.
- Fii în lume făclie aprinsă din rugul aprins al harului precum Ioan, sfeșnicul Luminii, raza Soarelui Dreptății, și învață să te micșorezi pentru a face loc lui Hristos în ceilalți.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților