Decalog la prăznuirea Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești 

  1. Nu-ți abandona Biserica de frica persecuției, căci păstorul adevărat nu pleacă atunci când turma este amenințată.
  2. Deschide semenilor drumul credinței, fiindcă adevărata iubire înseamnă a călăuzi pe aceștia pe calea grea a mântuirii, precum a lucrat Sfântul Neofit.
  3. Câștigă-ți libertatea prin statornicie, pentru că sufletul liber se alipește cu și mai multă ardoare de Hristos, izvorul libertății personale.
  4. Împlinește-te ca persoană răspunzând chemării divine, urmând exemplul ierarhului martir, nu apărându-ți viața trecătoare cu orice preț.
  5. Nu-ți abandona familia, ci arată-i calea spre lumină prin propria fermitate în credință, oferindu-i un model de viață care depășește grija cea lumească.
  6. Roagă-te, deoarece rugăciunea este dovada că, în momentele ultimelor încercări, omul se poate ridica până la vederea chipului Multmilostivului Părinte Care îl așteaptă.
  7. Fii încredințat că lumina lui Hristos străbate istoria prin cei care Îl mărturisesc și prin care harul pătrunde în lume, pentru a o transfigura în tăcere, cu putere și cu blândețe.
  8. Nu te despărți de Ziditor, sensul ființei tale, lepădându-te de El; cel care renunță la Adevăr pentru a trăi încetează de fapt să mai trăiască.
  9. Caută desăvârșirea în Dumnezeu, asemenea mitropolitului Țării Românești, arătând prin aceasta că iubirea devine plenară doar când omul se unește cu Hristos.
  10. Înfruntă moartea cu seninătate, fiindcă nu moartea este cel mai mare dușman al omului, ci pierderea sensului veșnic.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților