La data de 20 mai 2020, la vârsta de peste 90 de ani, după aproape patru decenii de slujire în Biserica Ortodoxă Română în demnitatea de arhiereu, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, cel care și-a petrecut întreaga viață în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor, ierarh vrednic al Bucovinei, iubitor al neamului românesc, a trecut la Domnul.
La împlinirea a șase ani de la începutul călătoriei spre Împărăția lui Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a fost pomenit miercuri, 20 mai 2026, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, de către un sobor condus de arhim. Serafim Grigoraș, exarh de zonă și stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, răspunsurile la strană fiind date de către membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale. Din soborul împreună slujitor au mai făcut parte arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, pr. Ionel-Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, pr. Vasile Irimia, protopop emerit, și protos. Ilie Bogatu.
Slujba Parastasului a fost săvârșită în paraclisul mănăstirii care adăpostește acum, pe perioada lucrărilor de restaurare a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, într-un baldachin de lemn sculptat, cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, mare făcător de minuni.
Cuvântul de învățătură a fost rostit la finalul slujbei de către pr. Vasile Irimia, cel care a împlinit vreme de peste două decenii ascultarea de protoiereu în timpul păstoririi Înaltpreasfințitului Părinte Pimen. Sfinția sa a vorbit despre formarea intelectuală și duhovnicească a ierarhului, punctând influența îndrumătorilor săi și dragostea profundă pentru educația tinerilor și valorile neamului românesc. De asemenea, acesta a amintit numeroasele proiecte filantropice, precum construcția de cămine pentru bătrâni și ajutorarea sinistraților, mărturii ale vieții puse în slujba aproapelui. Părintele protoiereu emerit a punctat demersurile Înaltpreasfințitului Părinte Pimen pentru recuperarea patrimoniului bisericesc din Bucovina și conservarea monumentelor istorice unice. În încheiere, părinte Vasile Irimia a creionat portretul Înaltpreasfințitului, între virtuțile care i-au împodobit viața numărându-se „smerenia, simplitatea, discernământul, dragostea de carte, de patrie și de oamenii sărmani”.
Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut în anul 1929, la Greabănu, județul Buzău, și a primit la Sfântul Botez numele de Vasile. Părinții evlavioși, Maria și Mihai Zainea, au sădit în inima viitorului arhipăstor dragostea de neam și grija față de aproapele.
Chemarea către lucrarea lui Dumnezeu a simțit-o încă de tânăr când, după terminarea cursurilor liceului, alege să studieze la Seminarul Monahal din cadrul Mănăstirii Neamț. În anul 1951 a fost tuns în monahism, primind numele Sfântului Cuvios Pimen cel Mare, iar în 1957 a fost hirotonit ieromonah. A urmat studiile Institutului Teologic Universitar din București și apoi studii de specialitate la Universitatea din Köln, Germania.
Pentru că s-a dovedit a fi un bun slujitor și gospodar, a fost numit stareț al Mănăstirii Putna (1957-1961). Între 1974 și 1978 a fost stareț la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, iar în perioada 1978-1979 a slujit la Reprezentanța Patriarhiei Române de la Ierusalim.
În anul 1982, la 10 ianuarie, a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la recomandarea Mitropolitului Moldovei, Teoctist Arpașu.
În urma reînființării Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pe 24 ianuarie 1991 a fost ales arhiepiscop al acestei eparhii, fiind instalat la Suceava pe 3 martie 1991. S-a mutat la cele veșnice la 20 mai 2020.
În cei peste 29 de ani de rodnică arhipăstorire în Eparhia Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a implicat activ în lucrarea pastoral-misionară și în proiectele social-filantropice. A redeschis mănăstiri închise în perioada regimului comunist, a fost alături de ctitorii de biserici și a ajutat la zidirea de noi lăcașuri de cult. Le-a oferit adăpost persoanelor vârstnice, i-a sprijinit pe cei singuri sau abandonați și le-a fost alături celor care s-au aflat în nevoie. Înaltpreasfinția Sa a îmbogățit literatura religioasă publicând diverse studii, îndeosebi cu privire la iconografia bisericească, dar și articole, cronici și recenzii.
