Preacuvioși și preacucernici părinți,
Iubiților prezenți,
Hristos a înviat!
Ne regăsim în această zi de 20 mai 2026, în acest paraclis al Catedralei arhiepiscopale din Suceava, după ce s-a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie și Parastasul pentru vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul nostru Părinte Pimen, la împlinirea a șase ani de la trecerea sa la cele veșnice. Este un prilej binevenit de a medita asupra vieții și devotatei sale slujiri arhierești.
În atmosfera fericită a casei părintești, unde a primit o educație aleasă în frică de Dumnezeu și respect față de semeni, s-a născut în sufletul nevinovat al copilului Vasile negrăita iubire de credința strămoșească și de neamul românesc.
Cultivând încă din școala primară dragostea de carte, întru admirația distinsei sale învățătoare, avea să păstreze cu fidelitate în memorie, până la finalul vieții, poeziile și povestirile din manualele de școală, din gimnaziu și liceu. Apreciind conținutul educativ al acestora, le-a reeditat și oferit gratuit tuturor elevilor din școlile de pe raza județului Suceava, spre a fi folosite ca material ajutător în formarea caracterelor și cultivarea sentimentului patriotic.
Nu de puține ori, ne vorbea de cei care au contribuit la formarea și desăvârșirea sa personală. Amintea adesea de părintele profesor Nicodim Sachelarie, mare duhovnic și pedagog, căruia îi datora îndrumarea pe calea vieții monahale. Revenea în discuții și numele părintelui duhovnic Petru Pogonat, fost profesor universitar, retras la Mănăstirea Neamț din fața mâniei proletare. De la acesta a învățat cum să vorbească cu tinerii și cu adulții, iar pe bătrâni mai mult să-i asculte.
Cu mult respect și admirație vorbea despre marii săi profesori universitari: Iustin Moisescu, viitor mitropolit și apoi patriarh, Sfântul preot mărturisitor Dumitru Stăniloae, Teodor M. Popescu, Nicolae Lungu, părinții profesori Ioan G. Coman, Ene Braniște, Dumitru Fecioru, Nicolae Balca – adevărate somități ale științei teologice. Ca student eminent s-a bucurat de aprecierea și prețuirea acestora, iar ca ierarh, în cadrul conferințelor preoțești, făcea adesea trimiteri la viața lor pilduitoare și la opera și studiile lor temeinice.
Încă din perioada petrecerii vacanțelor ca student la Mănăstirea Neamț, s-a apropiat sufletește de părintele profesor Ioan Ivan. De aceea, nu întâmplător, la hirotonia sa întru arhiereu, pe 24 iunie 1982, din alesul sobor de clerici făcea parte și „patriarhul diaconilor”. În acea zi atât de solemnă pentru cetatea Sucevei și întreaga Bucovină, ploaia torențială care s-a revărsat peste mulțimea prezentă în incinta Mănăstirii Sfântul Ioan, nu a reușit să alunge nici un credincios, motiv pentru care, impresionat profund, Patriarhul Diodor al Ierusalimului avea să declare: „Îmi pare rău că nu m-am născut român”.
În cele aproape trei decenii de slujire arhiepiscopală, s-a străduit să îmbine în mod armonios cele ale Martei cu cele ale Mariei[1]. Grija pentru bătrânii bolnavi și persoanele defavorizate avea să se concretizeze în construirea Căminului de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou”, la care a muncit cot la cot cu meseriașii, iar după finalizare îi cerceta zilnic pe cei adăpostiți aici. De asemenea, a încurajat și s-a implicat direct în construirea celorlalte așezăminte de asistență socială de pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Sensibil în fața necazurilor care s-au abătut în urma inundațiilor din județul nostru sau în diferite alte locuri din țară, s-a implicat personal, mobilizând preoții și credincioșii pentru a construi noi locuințe și a le dota cu cele necesare traiului.
Mărturisesc că, în cei douăzeci și doi de ani petrecuți în ascultarea de protoiereu al Protopopiatului Suceava, multe au fost bucuriile pe care le-am trăit la Sfintele și Dumnezeieștile Liturghii arhierești oficiate de Înaltpreasfinția Sa, cu prilejul sfințirilor de biserici sau la sărbătoarea hramului acestora. Sunt încredințat că toți cei care i-am fost apropiați pot da mărturie despre aceleași sentimente trăite în preajma sa.
În același timp, trebuie să recunosc că de multe ori l-am surprins îngândurat și trist din pricina nedreptăților întâmpinate în lupta pe care a purtat-o pentru redobândirea proprietăților Bisericii, în care scop a înființat Fundația Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în anul 2000. Își exprima mereu regretul că nu a fost înțeles de cei în drept și nici nu a fost sprijinit, fiind lăsat aproape singur în această luptă. Sublinia adesea că monumentele istorice din Bucovina, unice în lume, sunt ca niște bătrâni bolnavi care au nevoie de îngrijire permanentă.
Pentru ca toată lumea să înțeleagă care este adevărul cu privire la Fond, deoarece au fost multe încercări de falsificare și mistificare, în mai multe rânduri s-au întocmit și tipărit broșuri prin care se demonstra că Fondul bisericesc a fost proprietar și nu doar administrator. După aproape două decenii de procese în instanță, regretatul vlădică ne îndemna să nu deznădăjduim, pentru că avem adevărul de partea noastră, și adevărul trebuie să triumfe.
Dincolo de momente de mâhnire, precum cele legate de neretrocedarea averii Bisericii din Bucovina sau incendiul devastator de la Seminarul teologic și sediul Eparhial, anii din urmă i-au adus și bucurii, între care și alegerea, la propunerea Sa, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul.
Îndrăgostit de scrierile Sfinților Părinți și convins de faptul că acestea conțin răspunsurile cele mai potrivite la întrebările și frământările tânărului contemporan, în anii din urmă, a selectat pasaje din operele acestora, pe care le-a editat în sute de mii de exemplare, spre zidire sufletească. Un număr însemnat de tipărituri au ajuns și la frații noștri din Basarabia și Nordul Bucovinei.
Între virtuțile care i-au împodobit ființa se cuvine să amintim: smerenia, simplitatea, discernământul, dragostea de carte, de patrie şi de oamenii sărmani.
Zicerea cu valoare de testament a celui care s-a numit pe sine „copilul răsfățat al Bucovinei” va răsuna și peste ani cu duh profetic: „Sfântul Ștefan cel Mare a biruit cu post, rugăciune și Sfânta Cruce; și așa vom birui și noi dacă vom păstra credința strămoșească și dragostea de neam și de pământul nostru strămoșesc.”
Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam întru lumina Învierii!
Hristos a înviat!
Preot Vasile Irimia
[1] Cf. IPS Calinic în Cuvânt înainte la volumul Im memoriam – Un an de la strămutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințituluin Părinte Pimen,Editura Crimca, Suceava, 2021, p. 13.