1. Pune-L pe Dumnezeu început al tuturor începuturilor tale, căci cel ce își întemeiază mintea pe altceva își clădește viața pe nisip mișcător.
2. Fugi de laude, pentru că slava omenească este ca fumul: urcă repede, se risipește repede și înnegrește pe cel care o iubește.
3. Nu te încrede în rațiunea ta mai mult decât în lumina Duhului, căci mintea necurățită vede cu neliniște, pe când mintea luminată cunoaște cu pace.
4. Învață din Scripturi nu atât litera, cât duhul lor, fiindcă litera lipsită de duhul naște uscăciune, iar duhul fără litera adevărului, rătăcire.
5. Cultivă tăcerea unită cu discernământul, pentru că în nerostirea cuvintelor și în înmulțirea rugăciunii vorbește Dumnezeu, iar în vorbirea multă se stinge lumina minții.
6. Iubește pe aproapele cu iubire lucrătoare, întrucât iubirea care nu se arată în faptă rămâne o umbră a ei înseși.
7. Fă din rugăciune respirația sufletului tău, ca să poți umbla în lume fără să te desparți de Dumnezeu și să poți sta înaintea Lui fără să uiți lumea.
8. Primește încercările ca pe o vizită a harului, căci prin răbdarea bună Dumnezeu preschimbă durerea în luminare și lacrimile, în înțelepciune.
9. Curățește-ți inima prin smerenie, deoarece în inima smerită Se odihnește harul, iar în cea mândră se risipesc toate virtuțile.
10. Adu-ți aminte de moarte ca de o poartă a vieții, fiindcă cel ce își aduce aminte de sfârșit își trăiește începuturile cu trezvie și își înalță viața către veșnicie.