Este un lucru bine cunoscut încă din antichitate puterea vindecătoare a poeziei, capabilă să trateze atât frământările emoționale, cât și să contribuie la dezvoltarea personală.
Într-o lume grăbită și mereu conectată la fluxul informațiilor și la cerințele cotidiene, momentele de liniște devin tot mai rare, iar stresul își face tot mai des loc în viața de zi cu zi. Găsirea unei forme de eliberare a gândurilor și a emoțiilor devine nu doar o alegere, ci o necesitate pentru starea de bine. Relaxarea autentică, acea senzație profundă de pace interioară și liniște, presupune mai mult decât o simplă pauză de câteva minute de la agitația zilnică – este nevoie de o activitate care să permită deconectarea de la ceea ce ne înconjoară, dar și reconectarea cu sinele propriu. În acest context, scrisul devine o formă de terapie și o modalitate profundă de introspecție. Pentru mulți oameni, scrisul a devenit o ancoră care îi ajută să înțeleagă, să accepte și să își exprime trăirile interioare.
Terapia prin poezie implică mai multe componente principale, dintre care amintim componenta receptiv-prescriptivă, componenta expresiv-creativă și, nu în ultimul rând, componenta simbolic-ceremonială.
Această formă de terapie funcționează în primul rând prin evocarea unui răspuns emoțional care ia naștere în urma procesului de creare, scriere sau ascultare a poeziei. Poezia, asemenea muzicii, are capacitatea de a atinge profund sufletul oamenilor, întrucât adesea gândurile și emoțiile pot fi exprimate mai ușor prin versuri decât printr-un discurs direct.
Scrierea unei poezii este o modalitate de a asculta sau de a da glas vocii interioare și, mai ales, subtilităților emoționale care uneori sunt mult prea greu de exprimat în mod direct.
Acestea sunt primele gânduri care mi-au trecut prin minte având în mână această plachetă de versuri, pe care o supunem atenției cititorilor acestor rânduri, semnată de cunoscutul părinte Vasile Popescu, născut în Straja bucovineană.
Iubitor de muzică, și aceasta datorită faptului că încă din anii studenției a urmat lecții de canto cu profesorul Ioan Bănescu, mare cântăreț de operă, dar și cu maestrul Nicolae Herlea, cântând deseori sub bagheta maestrului Marin Constantin.
Cunoașterea virtuților vindecătoare ale muzicii l-a ajutat pe părintele Vasile Popescu și în anii în care a predat muzica la Școala „Ioan Vicoveanu” să înțeleagă că, prin rostirea versurilor, prin vocea celui care le rostește și prin muzicalitatea acesteia, intensitatea mesajului sporește.
Citind în liniște versurile părintelui Vasile Popescu, descoperi ușor felul în care autorul își împărtășește gândurile prin scris, făcând pași către acceptarea și vindecarea emoțiilor, dar și către exteriorizarea trăirilor sale, reflectând asupra lor și ajungând să se înțeleagă mai bine pe sine însuși.
Prin aceste versuri, autorul conturează un spațiu de siguranță în care poate exprima tot ceea ce a simțit de-a lungul vremii, fără teama de a fi judecat, eliberându-se de emoțiile negative și regăsindu-și pacea interioară. În aceste poezii putem identifica, într-un anumit sens, ținerea unui adevărat „jurnal de recunoștință”.
Scriind aceste versuri, părintele Vasile Popescu se simte mai împăcat și mai fericit, pentru că a învățat să fie mai prezent în momentul actual, reflectând asupra micilor bucurii ale vieții, de la clipele petrecute alături de cei dragi până la împlinirile de zi cu zi, învățând să aprecieze mai mult viața și să cultive o atitudine pozitivă.
Aceste versuri, așternute cu grijă între cele două coperți, i-au oferit părintelui Vasile Popescu șansa de a se cunoaște mai bine și de a-și regăsi liniștea interioară, fiecare cuvânt scris devenind un pas spre autocunoaștere și vindecare.
Autorul acestor frumoase poezii le-a scris în momente de liniște, atunci când mintea era eliberată de zgomotul lumii exterioare. Scrisul a devenit astfel un spațiu aproape sacru, în care emoțiile s-au transformat în cuvinte. Prin scris, și-a putut exprima gândurile și sentimentele fără teama de judecată sau critică, într-un dialog sincer și personal cu sinele propriu, o conversație deschisă care permite dezvăluirea celor mai adânci gânduri.
Arhid. Vasile M. Demciuc
foto credit: Andrei-Sebastian Lazăr