Între marii ierarhi ce au păstorit în tronul mitropolitan al Ţării Moldovei, un loc aparte îl ocupă vrednicul de pomenire mitropolit Gavriil Callimachi.
Născut în Câmpulung Moldovenesc în familia răzeşulului Teodor Călmaşul, unchiul domnitorilor Grigore şi Alexandru Callimachi şi frate cu domnitorul Ioan Teodor Callimachi, la botez a primit numele Gheorghe. A fost călugărit la Putna cu numele Gavriil, unde a deprins tainele cărţii.
Un mare sprijin a avut de la fratele său Ioan Teodor ajuns mare dragoman la Istanbul, locul unde şi-a grecizat numele “din Călmaşul… în Callimachi”. La Istanbul, Gavriil ajunge în treapta de arhidiacon la Patriarhia Ecumenică, iar mai apoi la 1745 a fost instalat ca Mitropolit al Tesalonicului.
Ajuns domn al Ţării Moldovei, Ioan Teodor Callimachi îi cere patriarhului ecumenic din acea vreme, Serafim al II -lea, transferul mitropolitului Gavriil de la Salonic la Iaşi, ca mitropolit al Moldovei, în 1760 după retragerea din scaun a mitropolitului Iacov Putneanul.
Ierarh învăţat, acesta a participat la organizarea învăţământului în Moldova, la organizarea tipografiei mitropoliei, a scos pe cheltuială proprie numeroase cărţi de cult. Numele lui se mai leagă şi istoricul mănăstirilor Dragomirna, Secu şi Neamţ, unde rânduise să se aşeze Paisie Velicicovschi cu obştea sa.
Este cunoscut faptul mitropolitul Gavriil Callimachi s-a dovedit a fi un bun patriot, apropiat de nevoile şi suferinţele poporului său – amintim faptul că alături de câţiva boieri a forţat pe fratele său domnitorul Ioan Teodor Callimachi să renunţe la “repunerea văcăritului” o povară grea pentru oamenii de atunci.
Potrivit tradiţiei istorice în timpul păstoririi sale s-a înălţat în Iaşi Catedrala mitropolitană cu hramul Sf. Gheorghe , cunoscută astăzi sub numele “Mitropolia veche”.
Tot în timpul păstoririi sale, la 1775 Nordul Moldovei a ajuns în urma Păcii de la Kuciuk – Kainargi sub stăpânirea Imperiului Habsburgic. O primă consecinţă a acestui rapt teritorial, a fost că Episcopia Rădăuţilor a devenit, pentru o vreme, sufragană a Mitropoliei sârbeşti de la Carloviţ, iar în 1781 s-a procedat la un schimb de parohii între Mitropolia de la Iaşi şi Episcopia de Rădăuţi, potrivit cu modificările de graniţă survenite.
Cu sprijinul şi cu binecuvântarea sa au fost tipărite la Iaşi multe cărţi de slujbă, cărţi de învăţătură ortodoxă pentru preoţi şi credincioşi, se pare că tot în vremea sa la 1770 la Iaşi a fost tipărită şi o “Gramatică românească”, reorganizându-se Academia grecească din Iaşi, încercând să remedieze sistemul de învăţământ în Moldova.
Vorbind despre viaţa şi activitatea sa în această demnitate socotim să menţionăm, ca o curiozitate, faptul că una dintre cele mai fascinante piese din colecţiile Muzeului de istorie Botoşani, este Cârja arhierească a Mitropolitului Gavriil Callimachi, o piesă unicat, atât prin modalitatea de decorare, cât şi datorită faptului că a fost realizată din corn de narval, animal marin care trăieşte în Oceanul Arctic.
A trecut la Domnul la 20 februarie 1786, aşa după cum glăsuieşte inscripţia de pe piatra de mormânt din partea dreaptă a pridvorului bisericii Sf Gheorghe “Sub această piatră odihnește robul Domnului, fericitul întru pomenire Gavriil Mitropolitul Moldovei, frate după trup răposatului domn Ioan Teodor Calimachi, care de metania sa au fost de la Sfânta Mănăstire Putna și după ce au arhierotisit dintâi în scaunul Mitropoliei Salonicului, în anul 1760 februarie 20, s-au așezat la scaunul Mitropoliei Moldovei unde au arhierotisit 26 ani. Au făcut Biserica Sfântului mare mucenic Gheorghe a Mitropoliei, cu toate cele dinlăuntrul podoabe ale sale. La anul 1786 februarie 20, s-a mutat la veșnicile locașuri pe carele (Dumnezeu) să-l odihnească și împărăției să-l învrednicească”.
Arhid. Vasile M. Demciuc