La prăznuirea Sfântului Grigorie de Nazianz, blândul, smeritul și înțeleptul Patriarh al Constantinopolului care, înzestrat cu o sensibilitate rară, s-a învrednicit a înţelege cele mai adânci taine ale Fiinţei dumnezeieşti și a învățat despre posibilitatea adevăratei cunoașteri a Persoanelor Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog inspirat din viețuirea strălucitului ierarh, îndemnând la imitarea virtuților acestui mare veghetor şi apărător al Ortodoxiei, pentru a ne ridica la înălțimea Chipului pe care cu toții îl purtăm.
- Nu-L căuta pe Dumnezeu de la distanță, ci apropie-te de El prin plecarea inimii, precum Grigorie, căci Dumnezeu nu Se descoperă celui care încearcă să Îl cuprindă cu mintea, ci celui care își vede mărginirea.
- Desprinde-te de sine și de gândirea pur rațională, fiindcă pe Dumnezeu Îl poți cunoaște mai degrabă în susurul inimii, decât în concepte abstracte.
- Nu vorbi despre Dumnezeu înainte ca mintea să tacă și inima să se roage, ne învață ierarhul lui Hristos; doar atunci cuvântul capătă greutate de adevăr.
- Nu confunda corectitudinea teologică cu viața duhovnicească, deoarece teologia care nu a trecut prin lacrimă, nu vindecă și nici nu schimbă omul.
- Nu te semeți crezând că ești bun teolog, pentru că adevărata teologhisire este tăierea împrejur a inimii și împlinirea voii lui Dumnezeu.
- Nu urca spre lumină prin îndrăzneala minții, ci prin plecarea genunchilor, căci adevărul se află acolo unde omul încetează să se justifice.
- Așteaptă cu nădejde și dragoste revelarea lui Dumnezeu, Care nu Se dăruiește curiozității, ci răbdării, nu cercetării, ci cugetării evlavioase.
- Teme-te de cuvântul spus prea ușor despre Dumnezeu, deoarece numai omul care se teme de vorbirea fără durere lăuntrică și își simte neputința poate rosti fără primejdie cele mari.
- Caută tăcerea care arde mai mult decât discursul care impresionează, căci harul se retrage din cuvântul mândru și se odihnește în inima smerită.
- Adu-ți aminte că teologia adevărată se scrie în genunchi, nu la masa de lucru, în rugăciune, nu cu cerneală, în viața mistuită de dorul după Dumnezeu, nu după aprecierea semenilor.