5 martie 2022 – 112 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu

În Epistola către Evrei, Sf. Apostol Pavel enunță o îndatorire creștină fundamentală: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7). Urmând îndemnul paulin enunțat, acest succint portret biografic își propune, în contextul împlinirii a 112 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu, evocarea personalității emblematice a celui de-al IV-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Născut la data de 5 martie 1910, în comuna Cândești, județul Argeș, Iustin Moisescu a rămas orfan de tată la o vârstă fragedă (tatăl său jertfindu-se pe câmpul de luptă, în Războiul pentru întregirea țării). După absolvirea ciclului primar și a ciclului gimnazial, a urmat cursurile Seminarului Orfanilor de Război – Câmpulung Muscel, obținând diploma de absolvire în anul 1930. Remarcând-i devotamentul față de studiu, seriozitatea și rezultatele excepționale, Patriarhul Miron Cristea l-a trimis în Grecia, la Atena, pentru a-și continua pregătirea teologică. A urmat apoi studii de specializare la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Strasbourg și s-a întors la  Universitatea din Atena unde, în anul 1937, la vârsta de 27 de ani, a obținut titlul de Doctor în Teologie. Teza de doctorat a fost redactată integral în limba greacă și se intitulează: Εὐάγριος ὁ Ποντικός. Βίος, συγγάμματα, διδασκαλία [Evagrie Ponticul. Viața, scrierile și învățătura], fiind premiată de Academia de Științe din Atena.

După finalizarea studiilor, a activat o scurtă perioadă de timp ca profesor de Limba Latină la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din București (1937-1938), iar apoi ca profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia, disciplina Exegeza Noului Testament (1938-1939), unde l-a înlocuit pe celebrul profesor Nicolae Arseniev. În anul 1940 a fost numit profesor agregat, iar în anul 1942 a obținut, prin concurs, postul de profesor titular al catedrei de Noul Testament a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cernăuți. După o perioadă de patru ani, în 1946, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

Ca profesor de teologie, Iustin Moisescu a publicat mai multe studii, articole și lucrări de specialitate, de referință fiind: „Activitatea Sf. Apostol Pavel la Atena” (1946) și „Ierarhia bisericească în epoca apostolică” (1956).

După aproape două decenii de activitate didactică, Iustin Moisescu a ales calea monahală, iar în data de 23 februarie 1956 a fost hirotonit diacon de către Episcopul Vicar Patriarhal Teoctist Arăpașu, urmând ca a doua zi, celălalt episcop vicar patriarhal, Antim Nica, să îl hirotonească preot.

Evenimentul nefericit al trecerii la cele veșnice a Mitropolitului Nicolae Bălan a lăsat vacant scaunul de arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului. Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Națională Bisericească, constituită în Colegiul electoral, s-a întrunit pentru a alege un succesor al mitropolitului Nicolae Bălan. În urma alegerilor, Iustin Moisescu a fost desemnat noul arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului.

După alegerea în scaunul de mitropolit (15 martie 1956), Patriarhul Justinian, Mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei și Episcopul Nicolae Ciolan al Clujului l-au hirotonit în treapta de arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, încredințându-i-se cârja arhierească a Sf. Mitropolit Andrei Șaguna la data de 18 martie 1956.

Nu va păstori Mitropolia Ardealului decât zece luni pentru că, la 10 ianuarie 1957, a fost ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, în locul vrednicului de pomenire Mitropolit Sebastian Rusan. Trei zile mai târziu a avut loc ceremonia instalării sale pe scaunul cinstit în trecut de Mitropoliți Dosoftei, Varlaam și Veniamin Costachi, demnitate sacerdotală în care va rămâne timp de douăzeci de ani.

Cu toate că regimul comunist se afla în plină ofensivă, iar Decretul nr. 410 din 28 octombrie 1959 avea să decimeze mănăstirile, activitatea Mitropolitului Iustin Moisescu a avut rezultate uimitoare. Încă de la sfârșitul anilor ’50, a încredințat restaurarea Catedralei și a Centrului Eparhial Mitropolitan marelui arhitect George Matei Cantacuzino. De asemenea, îndată ce urgia comunistă se atenuează (mai ales după amnistia deținuților politici din anul 1964), mitropolitul Iustin Moisescu a început procesul de restaurare a mănăstirilor și de resuscitare a vieții monahale din Moldova. Este perioada în care părintele Ilie Cleopa, refugiat în Munții Neamțului, revine la Mănăstirea Secu și, ulterior, la Sihăstria.

Concomitent cu îndatoririle sacerdotale și administrative, Mitropolitul Iustin Moisescu a reprezentat exemplar Biserica Ortodoxă Română la reuniunile pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod Ortodox, care se desfășurau la Rhodos sau Chambésy, în Elveția. Stilul sobru, străin de satisfacțiile formale pe care i le aducea demnitatea arhierească, și greutățile cu care s-a confruntat l-au transformat într-un mare diplomat bisericesc. Astfel, în luna iulie 1975, când fostul președinte al Franței Jacques Chiriac a vizitat România, acesta a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Iași, iar apoi a dejunat cu Mitropolitul Iustin Moisescu. Convorbirea dintre cei doi s-a desfășurat exclusiv în limba franceză. Impresionant este faptul că Jacques Chiriac, pe atunci premier al Franței, a plecat din capitala Moldovei cu o listă care cuprindea numele unor tineri teologi români, viitori bursieri în Franța, cărora le-au fost trimise ulterior invitațiile și bursele promise. Acest demers împlinea una dintre năzuințele Mitropolitului Iustin, aceea de a avea preoți cu vocație și bine pregătiți. Așa se face că atunci când a părăsit cetatea Iașilor, în cuvântul său de rămas bun, Mitropolitul Iustin Moisescu și-a mărturisit una dintre satisfacțiile legate de cele două decenii în care a păstorit Mitropolia Moldovei și Bucovinei: în această perioadă nu a caterisit niciun cleric.

Dincolo de ținuta sa de teolog eminent, Mitropolitul Iustin era un poliglot rafinat. Este memorabil episodul în care, sosit în vizită oficială în România, Konstantin Karamanlis, președinte al Greciei și covârșitoare personalitate politică, în urma unui dialog cu Mitropolitul Iustin Moisescu, îi spune: „Așa ar trebui să vorbim noi grecește, cum vorbește Înaltpreasfinția Voastră”.

După trecerea la cele veșnice a Patriarhului Justinian Marina († 26 martie 1977), mitropolitul Iustin Moisescu a fost locțiitor de patriarh până la data de 12 iunie 1977, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în demnitatea de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977, păstorind ca întâistătător al Bisericii noastre vreme de nouă ani.

În activitatea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Iustin Moisescu a întâmpinat numeroase vicisitudini: stăpânirea comunistă își reluase atitudinea ateistă și prigoana împotriva Bisericii, manifestarea practică a acestei concluzii fiind demolarea Bisericii Enei din București, îndată după cutremurul din luna martie a anului 1977. Această măsură a puterii conducătoare a pricinuit o mare durere în sufletul Patriarhului Iustin, după cum mărturisește Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului: „cea mai mare durere a lui a fost dărâmarea Bisericii Enei din București, din martie 1977. Nu a putut face nimic, o grindă mare de beton, ridicată de o macara la o înălțime oarecare și slobozită cu bună știință, a distrus biserica cea veche”. Însă, în ciuda acestor împrejurări, Patriarhul Iustin a reușit să împiedice demolarea Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”, de la kilometrul 0 al Capitalei, locaș conceput de Constantin Brâncoveanu ca necropolă pentru sine și familia sa. Mărturiile vremii atestă faptul că atunci când Nicolae Ceaușescu a dispus demolarea acestui locaș de cult, Patriarhul Iustin a protestat vehement și a cerut o audiență în care i-a spus președintelui Republicii Socialiste România că necropola brâncovenească și biserica în care a fost prohodit Ion Luca Caragiale nu pot fi șterse de pe fața pământului.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat că Patriarhul Iustin a îmbunătățit învățământul teologic, promovând persoanele cu vocație și știință de carte. De asemenea, a acordat o atenție deosebită activității editoriale. În acest sens, a inițiat marea colecție intitulată Părinți și Scriitori Bisericești, proiectată în 90 de volume, și a continuat publicarea Filocaliei, în traducerea părintelui Dumitru Stăniloae. Nu în ultimul rând, a inițiat tipărirea unor lucrări de artă bisericească și a susținut apariția neîntreruptă a revistei Mitropolia Moldovei și Sucevei.

Rezumând conținutul celor enunțate mai sus, reiterăm cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care descrie concis și concentrat impactul pe care Patriarhul Iustin l-a avut în teologia ortodoxă românească: „Părintele Patriarh Iustin Moisescu rămâne în memoria noastră ca fiind un om echilibrat, un teolog erudit și un păstor înțelept, prin fidelitatea sa față de tradiția ortodoxă, patristică, prin temeinica sa pregătire academică, prin sobrietatea sa în relațiile umane, însă și prin bunătatea și dărnicia sa părintească, exprimate adesea discret, dar eficient”.

 

Preot Constantin-Ciprian Blaga

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.