25 ianuarie 1475 – Scrisoarea circulară a lui Ştefan cel Mare către cârmuitorii Europei

foto_site

În istoria Ţării Moldovei, şi am putea spune fără frică de a exagera câtuşi de puţin, biruinţa de la Vaslui de la 1475, ocupă un loc aparte în istoria rezistenţei antiotomane – sau a ofensivei otomane în Europa – biruinţă care încă nu a fost pe deplin pusă în lumină în istoriografia românească şi universală.

După această mare biruinţă, domnitorul Ţării Moldovei a trimis o Scrisoare Prealuminaţilor preaputernicilor şi nobililor domni din toată creştinătatea.

Ceea ce s-a găsit şi editat până acum sunt trei copii în limba italiană – două păstrate la Milano şi una la Veneţia – şi o versiune în limba germană păstrată la Viena. Din ceea ce se ştie în stadiul actual al cercetărilor solul veneţian Paolo Ognibene a fost cel care a dus în Occident această scrisoare circulară, fiind după părerea lui N. Iorga, primul crainic şi vestitor al biruinţei acelui voievod asupra turcilor, care veste a fost mai apoi întărită pe mai multe alte căi.( Et primus nuntius fuit et relator Paulus supradictus cladis ab eodem Vayvoda Turcis inflicte, que postea pluribus aliis  viis est confirmata).

Este mai mult ca sigur că aceste ştiri aduse de Paolo Ognibene la Veneţia au ajuns imediat şi la Roma la papa Sixt al IV -lea, interesat la acea vreme de cruciada antiotomană,şi care avea să afirme despre domnitorul Ţării Moldovei că este un vero Atleta della fede cristiana. O copie a acestei scrisori una copia duna lettera del capitaneo generale ….chiamato Şteffano  Voyvoda, directiva a tuti li principi christiani, pur de la rotta del exercito del Turcho a ajuns prin Ancona şi Cremona prin Iacobus Bonarellus şi la Milano.

La 31 ianuarie 1475, un anume Leonardo da Oretona, trimitea din Buda către Ferrara ştirea despre înfrângerea suferită de sultan din partea creştinilor, adică de Ştefan voievod, domnul Valahiei .

Puterile creştine ale Europei în acea vreme s-au bucurat aflând de victoria de la Vaslui, victorie epocală, cea mai mare victorie împotriva turcilor până atunci.

Important este de reţinut şi mesajul papei Sixt al IV -lea care-i scria domnitorului Ştefan cel Mare următoarele Faptele tale săvârşite … cu înţelepciune şi vitejie contra turcilor infideli, inamicii comuni, au adus atâta celebritate numelui tău, încât eşti în gura tuturor şi eşti în unanimitate foarte mult lăudat.

Veneţienii au trimis şi ei cuvinte frumoase de felicitare, dar numai atât, întrucât ajutor efectiv, în ostaşi sau în bani , Ştefan cel Mare nu a primit de la nimeni în acea vreme.

Se  cuvine în această zi istorică, pentru frumuseţea şi însemnătatea ei – credem că însuşi Ştefan cel Mare a dictat-o – să recitim această Scrisoare şi să înţelegem câtă diplomaţie avea domnitorul Ţării Moldovei :

Prealuminaţilor preaputernicilor şi nobililor domni din toată creştinătatea către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Romania, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri.

Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie.

De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.

Această Scrisoare arăta Europei  dezbinate în acel ultim sfert de veac XV, că oştile Porţii pot fi înfrânte chiar de către forţe militare reduse atunci când ele sunt unite în jurul domnitorului, conduse cu măiestrie şi decise să apere pământul strămoşesc şi dreapta credinţă.

Leave a Reply