„Fiecare întâlnire ne-a adus mai aproape de Dumnezeu și de sufletul omului, ne-a hrănit și ne-a curățit deopotrivă. Și pentru că bucuria de a fi alături unii de alții, dar mai ales de Dumnezeu este mereu o sărbătoare, am marcat întâlnirile noastre cu vers și cântec, de fiecare dată când am avut prilejul.”
Zvonuri de bine și de frumos și de creștere întru lumina și bunătatea lui Hristos, dinspre alte centre – Școală de duminică, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților!
Programul „Școala de duminică” este unul complementar, de tip educațional-catehetic, în cadrul parteneriatului Școală-Biserică, coordonat de către Sectorul educațional-teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, ce se desfășoară, azi, în 93 de parohii și în două centre de tineret din județul Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, chiriarhul locului. Părintele arhiepiscop se dovedește, de altfel, a fi inițiator și susținător statornic al unor multiple și diversificate și polivalente proiecte și programe și activități socio-educative și culturale, reiterând în fiecare zi unul dintre propriile-i îndemnuri: „… să priviți la Hristos și să înțelegeți că plăsmuirea personalității voastre este, ca și nașterea voastră, o operă divino-umană. Sunteți chemați să creșteți în dragostea față de Dumnezeu, față de părinții voștri, de semeni, dar mai ales față de cei care sunt în necazuri, suferințe și lipsuri. Faceți bine, din multul sau puținul vostru, semenilor voștri, ajutându-i să se elibereze de tot ce le întristează viața. Nulla dies sine linea!” („Familia și filantropia – două instituții divino-umane”, Ed. Crimca, 2020)
Am început seria aceasta a împărtășirilor din centrele-pilot Școală de duminică, pe de o parte, pentru că fiecare întâmplare frumoasă din bisericile și școlile din program poate deveni inspirație și, pe de altă parte, ca pe o repetabilă rugăminte și invitație de a le multiplica în cât mai multe comunități parohiale din județ.
Împărtășirea de azi? Școala de duminică de la Jahalia și povestea vie a fiilor satului, rescrisă pentru și împreună cu ei de părintele profesor Stelian Grădinariu și de doamna prof. dr. Mihaela Grădinariu, preoteasă, membru în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, ale cărei gânduri-mărturisire și blândă împlinire le voi și evoca aici, în integralitate.
„Jahalia. Un sat din Râșca Sucevei, așa, mai într-o parte, mai pe coasta abruptă a unui deal. Un sat cu oameni aprigi, harnici și iuți, repezi la vorbă și faptă, cu gura bogată și inima la fel. Uniți, tot satul grămadă la bucurii și necazuri. În mijloc, bisericuța dichisită ca un covor țesut de o femeie îndrăgostită de un câmp cu flori în miez de vară. Biserica, inima vie a satului de 25 de ani. Bătând de două ori mai tare de când școala sătucului, ce-a zburătăcit generații și generații de elevi, a fost desființată.
Aici, în pridvorul și-n spațiul din jurul bisericii, se adăpostesc, cresc și înfloresc copii mari și mici. Școală de duminică, de fapt, școala-de-ori-de-câte-ori-e-nevoie. Cu timp și fără timp. De fapt, timp cheltuit cu folos, întru înveșnicire. O întâlnire mirabilă, din care sufletele se hrănesc, se luminează, își descoperă ce au mai bun și mai frumos. Le cresc aripile tot mai mari, găsesc noi orizonturi, din ce în ce mai largi, apoi se agață de marginea unui nor călător și pleacă. Pleacă purtând cu ei, oriunde îi duce viața, ca pe o prea-prețioasă comoară în suflet, bisericuța satului lor…
Activitățile școlii din pridvor sunt felurite și potrivite cu talanții pe care fiecare dintre noi îi vede înmugurind în interiorul plăpând, dar atât de dornic de înflorire. Însă, indiferent de produsul final, importantă e parcurgerea, treaptă cu treaptă, a urcușului înspre Lumină…
Și câte și mai câte nu se pot țese în pridvorul bisericii! Pahare speciale pentru anafură (de se miră lumea câtu-s de dichisite…), mărțișoare și felicitări pentru mame și bunici… Cei mai mărișori deprind tainele icoanelor pe sticlă, încet, ca-ntr-un basm fermecat. Hei, ne mai colorăm pe degete, uneori și pe nas, că doar culorile-s împrumutate de la flori, și ele-s făcute de Dumnezeu… Apar și premiile la concursuri naționale și internaționale, dar e cam greu să te desparți de lucrul mâinilor tale…
În es-timp, cu o altă ceată harnică de fete, scotocim satul, vorbim cu bunicile și mătușicile și adunăm comori. Fotografii vechi, obiecte din veacul trecut, cusături, țesături. Și poveștile lor, poveștile unui timp irepetabil, când ușile și porțile nu se încuiau, căci sfinții și îngerii veneau adesea în ospeție. Repede-repede, înșirăm comorile în expoziții, an de an tot altele, și ne crește inima când oamenii se opresc cu privirea aburită în fața hârtiei fotografice, în fața ștergarelor și a covoarelor, căutându-și și găsindu-și rădăcinile ființei…
Desigur, după puterile noastre, învățăm să cântăm, rotindu-ne după calendar, în rânduiala cununii anului. Îmbrăcăm cu drag costumele populare din lăzile de zestre, mirându-ne de semnele, de răbdarea și iubirea cusute pe pânză. Urcăm înveșmântați cu ele pe scene fățoase, și nu, nu uităm că suntem români, și ne mândrim cu asta nu doar la serbările de 1 Decembrie sau de Ziua Culturii Naționale… Și, da, am fost parte a proiectului Anul omagial al satului românesc, și a atâtor altele, că nici nu e loc să le înșirăm pe toate! Vine Crăciunul, vrem să învățăm colinde noi. Timpul trece prea repede, și ne trezim că trebuie să repetăm cântările Prohodului, și să înviem și noi odată cu Hristos… Și vine și hramul bisericii, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, și avem de ajutat la împodobirea bisericii cu altițe chindisite și la pregătirea mesei de hram… Și câte și mai câte nu avem de făcut, până când ne trezim că ajungem cu creștetul capului la pragul cel de sus al ușii de intrare în bisericuță, și că avem grijă și-i ajutăm pe frații noștri și pe surorile noastre mai mici…
Copiii crescuți în pridvorul bisericii au soarele întreg adăpostit în piept. Îl răsar și pentru alții, indiferent pe ce boltă, pe ce meridian îi poartă viața. Pridvorul bisericii rămâne cuib răbduriu și primitor pentru alte și alte generații de copii, temeluind și întărind suflete în zborul lor, mereu înspre înalt, mereu înspre Lumina cea Neînserată.”
Ca și la Jahalia, și în alte centre-Școală de duminică, activitățile instructive, catehetice și socio-educative sunt dintre cele mai diverse și se dovedesc a fi „școala-de-ori-de-câte-ori-e-nevoie”: ateliere de lectură biblică interpretativă/comprehensivă și/sau de scriere creativ-reflexivă; ateliere creative (recuperat meșteșuguri tradiționale, cusături tradiționale, pictură pe sticlă, încondeiat ouă, lucru manual, artă culinară, stil de viață sănătos etc.); activități de timp liber de calitate (cor, teatru, sport, cerc de bătut toaca), de voluntariat și inițiativă comunitară; activități socio-educative și culturale, de suport și consiliere pentru copiii aflați în situații de risc și/sau în incapacitate de a participa la învățarea on-line.
La Iacobeni, de pildă, „Școala de duminică este – și pentru copii și pentru dascălii lor – prilej de bucurie a întâlnirii și de mulțumire pentru regăsire.” Echipa pluridisciplinară a centrului, constituită din părintele paroh Iustin-Mihail Argatu, părintele Mihai Argatu, doamna prof. Claudia-Angela Samson, director al Școlii Gimnaziale „Liviu Suhar” din localitate, doamnele prof. Mariana Argatu, Nicoleta Boariu, Emilia Coca, Rodica Costiuc și Ina Moroșan, se îngrijește să-i deprindă pe copii cu iubirea de Dumnezeu și iubirea de neam, cu valorile de neprețuit ale sufletului: credință, respect, omenie, generozitate, bunătate și curaj. „Fiecare întâlnire ne-a adus mai aproape de Dumnezeu și de sufletul omului, ne-a hrănit și ne-a curățit deopotrivă. Și pentru că bucuria de a fi alături unii de alții, dar mai ales de Dumnezeu este mereu o sărbătoare, am marcat întâlnirile noastre cu vers și cântec, de fiecare dată când am avut prilejul.” (prof. Claudia-Angela Samson)
Astfel de „întâmplări” frumoase și inspirate se ascund în lecțiile centrelor Școală de duminică din Suceava și astfel de copii cresc în pridvorul Bisericii, prin grija și iubirea și dăruirea unor oameni ai Bisericii și ai Școlii, care mărturisesc și știu și dovedesc că ”Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul plăsmuiește un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu”. (Sfântul Ioan Hrisostom)
Daniela Ceredeev,
coordonator de program Școala de duminică